Mărturii zguduitoare din „Dosarele Războiului” la Iași! Detalii teribile despre foamete și moarte groaznică, după Al Doilea Război Mondial (EXCLUSIV GALERIE FOTO)

Noi dovezi și mărturisiri din „Dosarele Războiului” la Iași! După Al Doilea Război Mondial, istoricii au scos la iveală detalii teribile despre foamete, criză alimentară și moarte groaznică în capitala Moldovei! Cercetătorul și profesorul Ștefan Plugaru, absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prezintă noi elemente. De data aceasta este vorba despre aspecte ce țin de „Sărăcie, foamete și moarte. Tragedia de la Moșna”, având ca sursă Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui, Fond Serviciul Sanitar al județului Fălciu, dosar 25/1947. Această evocare documentară merită scoasă în prim-plan pentru ca actualele generații să nu uite durerea, suferința și sacrificiul înaintașilor de pe aceste meleaguri moldave

Informații și date din seria „Dosarele Războiului” la Iași! Totul a avut loc după Al Doilea Război Mondial, iar istoricii au scos la iveală detalii teribile despre foamete, criză alimentară și moarte groaznică în capitala Moldovei. Profesorul Ștefan Plugaru, absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, prezintă noi elemente. În materialul de față este vorba despre aspecte care țin de „Sărăcie, foamete și moarte. Tragedia de la Moșna”, având ca sursă Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui (SJANV), Fond Serviciul Sanitar al județului Fălciu, dosar 25/1947.

Foamete și moarte după Al Doilea Război Mondial, în orașul și județul Iași! Cazul teribil dintr-o localitate din apropierea orașului

Efectele teribile ale secetei anilor 1945-1946 s-au văzut în acuta criză alimentară care a afectat satele și comunele județului Iași, la sfârșitul anului 1946 și începutul anului următor. Guvernarea de atunci se ocupase doar de o deșănțată propagandă electorală în favoarea blocului electoral dominat de comuniști. Asta în vederea obținerii victoriei în alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946, pe care le câștigase doar prin fraudarea masivă a votului electoral.

„«Grijuliu» cu rezerva valutară a țării, Guvernul dr. Petru Groza a refuzat inițial să cumpere cereale (grâu, orz, ovăz, porumb) de pe piața mondială, iar atunci când a făcut-o, contractele au fost oneroase, prilejuind îmbogățirea peste noapte a celor implicați în tranzacții. Prin cele 25 de județe ale Moldovei afectate deja de foamete au fost înființate Comitete pentru Ajutorarea Regiunilor Secetoase (CARS), carea aveau ca sarcină principală organizarea de cantine sociale pentru hrănirea celor înfometați, dar care au putut funcționa efectiv abia din luna decembrie, după ce au fost virați de către Guvern banii pentru cumpărarea alimentelor necesare”, arată Ștefan Plugaru.

Cazuri în acea vreme când familii întregi, cu câte 7-8 suflete și chiar mai mult, nu mâncau nimic vreme de 4-5 zile la rând, intrând apoi în agonia morții

Un exemplu este legat de limitarea cazului morților prin înfometare, care își făcuseră apariția printre cei 2.800 de locuitori ai comunei. La începutul lunii ianuarie 1947, Primăria Moșna solicită sprijin din partea Prefecturii Fălciu pentru înființarea unei cantine sociale, în cadrul căreia să fie hrănite zilnic 200 de persoane. Existau cazuri în aceea vreme când familii întregi, cu câte 7-8 suflete și chiar mai mult, nu mâncau nimic vreme de 4-5 zile la rând, intrând apoi în agonia morții.

„Din comitetul de conducere al cantinei făceau parte învățătorii Mihai Proca (președinte), N. Ruxandra (magazioner), preotul Grigore Diaconu, V. D. Crăciun (primarul comunei), Ștefan Dima (invalid, delegat din partea Partidului Comunist Român), Ioana G. Luchian (văduvă de război), gospodarul Virgil Proca și șeful postului de jandarmi, Mihalache. Cantina a funcționat în una din camerele primăriei locale.

Cum inițial s-a aprobat un ajutor alimentar pentru doar 200 de persoane, locuitorii au alcătuit la finele lunii ianuarie o petiție către prefectul Ștefan Uțan în care implorau creșterea numărului de persoane alocate cantinei locale cu încă 100 de oameni, căci „…cu durere mare vă rugăm să binevoiți a veni în ajutorul nostru, în această vreme de mare lipsă, când murim de foame noi și copiii noștrii. Nu avem bani, nu avem alimente, de aceea ne îndreptăm rugămintea către Dvs., pentru ca să ne veniți în ajutor”, mai aduce în prim-plan istoricul Ștefan Plugaru.

Pe lângă numărul insuficient de porții de mâncare zilnice alocate, sătenii trebuiau să se ocupe de transportul alimentelor de la CARS-ul din Huși, aflat la 45 de kilometri depărtare, pe drumuri proaste de pământ

Zadarnice rugăminți, numărul celor înfometați era mare și prin alte sate, iar resursele financiare extrem de reduse! Suma alocată de Statul român pentru cumpărarea unui kilogram carne de vită era de 14.000 lei, în vreme ce măcelarii din Moșna și Răducăneni solicitau 17.000, respectiv 20.000 lei pe kilogramul de carne. Pe lângă numărul insuficient de porții de mâncare zilnice alocate, sătenii trebuiau să se ocupe de transportul alimentelor de la CARS-ul din Huși, aflat la 45 de kilometri depărtare, pe drumuri proaste de pământ.

„Locuitorii înstăriți ai satului, viitorii chiaburi ai Regimului comunist, au fost dezinteresați și chiar au refuzat să susțină cauza comunitară cu mijloacele necesare. Mai mult, și-au dat în petec, excrocând pe cei aflați în nevoie, de la care au cumpărat terenuri agricole, animale, haine și produse casnice pe sume de nimic sau în schimbul a câtorva kilograme de cereale. Transporturile de alimente au fost efectuate de țărani înfometați, debili din punct de vedere fizic, cu vite slabe și pipernicite, care aveau să ducă la tragedia din 22 ianuarie 1947, când din cauza vremii capricioase, cu zăpadă abundentă și ger cumplit, un asemenea transport s-a soldat cu pierderi, furt de alimente, un om mort pe drum (Ioan Andrei Apetroaiei, 66 ani) și altul degerat (Ioan Bungeanu, infirm), în apropiere de localitatea Bunești, dupa cum atestă raportul întocmit de Postul de Jandarmi Dolhești”, detaliază profesorul Ștefan Plugaru.

„Sacrificiul acestor oameni nu poate fi contestat, deoarece îndeplinirea misiunii ce le-a fost dată i-a costat viața și sănătatea. Și au căzut pentru a fi cinstiți”, amintește, cu emoție, istoricul Ștefan Plugaru.

Așadar, acest tragic moment este consemnat în Arhive. Se arată că ei au plecat în ziua de 22 ianuarie 1947, când timpul era frumos și cald, cu sania cu un cal. Peste o zi însă, după ce au ridicat de la CARS Huși 253 kilograme alimente, timpul s-a schimbat într-un viscol groaznic, cu ger mare. Ei s-au încumetat de au plecat pe aceea vreme pe drumul numit „Lohan”, ajungând în ziua de 23 ianuarie 1947 pe la orele 8 seara la punctul numit „La Șchiopu”. Au lăsat sania cu alimente în câmp, iar ei s-au dus în satul Averești, pentru a se adăposti.

A doua zi, pe data de 24, s-au reîntors la sanie, unde au găsit totul intact. Au plecat mai departe, cu toate că viscolul se întețea din ce în ce. Au reușit să ajungă până în marginea satului Bunești, când, dând peste un sul de zăpadă, calul s-a întroenit și nu au mai putut înainta.

„Cei doi, Ion Bungeanu și I. A. Apetroaei, flămânzi, din cauza viscolului și a gerului, s-au adăpostit lângă o glugă de stuf, unde aproape înghețați și în nesimțire au fost găsiți de niște trecători și duși în satul Bunești. Au fost cazați la o casă și tocmai a doua zi ei și-au venit în fire. După o zi, I. A. Apetroaei a și încetat din viață, iar I. Bungeanu a rămas și azi cu ambele mâini degerate și carnea căzută pâna la os. Sania cu alimente a fost adusă pe urmă de către Primăria Bunești, însă cu mari lipsuri din sanie.

Din spusele lui Ion Bungeanu reiese că până în marginea satului Bunești nu lipseau din alimente și ele au fost sustrase după ce ei au căzut în nesimțire. Sacrificiul acestor oameni nu poate fi contestat, deoarece îndeplinirea misiunii ce le-a fost dată i-a costat viața și sănătatea. Și au căzut pentru a fi cinstiți”, concluzionează dramatic istoricul Ștefan Plugaru.

Evocare documentară ce merită scoasă în prim-plan pentru ca actualele generații să nu uite durerea, suferința și sacrificiul înaintașilor de pe aceste meleaguri moldave

Așadar, în condițiile dificile de iarnă menționate mai sus, un alt transport efectuat în data de 25 ianuarie nu a putut aduce alimentele decât până la cișmeaua Recea, după care, pentru a evita o nouă tragedie, căruțașii înghețați s-au întors la Huși. Asta pentru a lăsa alimentele în depozitul CARS-ului. Până la îndreptarea vremii, cantina a fost închisă pentru mai multe zile, accentuând suferința celor înfometați din satul Moșna. Această evocare documentară merită scoasă în prim-plan pentru ca actualele generații să nu uite durerea, suferința și sacrificiul înaintașilor de pe aceste meleaguri moldave. Mai mult, chiar dacă acest an este unul dificil pe fondul pandemiei de COVID-19, este cutremurător și la limita extremă ceea ce a avut loc în și în județul Iași după Al Doilea Război Mondial.