Mărturii șocante despre combinațiile de milioane de euro de la Drumurile Județene! Maricel Popa, fostul șef al CJ Iași, a fost dat de gol. Protejatul său i-a făcut viața amară unui angajat care s-a împotrivit neregulilor
Un fost angajat de la Drumurile Județene a sesizat Guvernului României o serie de ilegalități făcute de fosta conducere a CJ Iași și de conducerea instituției în care a activat. La mijloc se află Maricel Popa, fostul șef al Consiliului Județean, dar și Ciprian Ciucan, actualul director al Drumurilor Județene Iași
Scandal uriaș într-o instituție publică subordonată Consiliului Județean (CJ) Iași. Un fost angajat de la Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) a făcut o sesizate către Guvernul României prin care a scos la iveală o serie de nereguli săvârșite în ultima perioadă sub oblăduirea directorului. Antoneta Manolache a fost scoasă forțat la pensie de către Ciprian Ciucan, directorul DJADP Iași. Femeia împlinise 61 ani și 7 luni în luna mai 2021, dată la care a cerut prelungirea raportului de muncă. Pentru că nu a dorit să acopere combinațiile făcute de șeful Drumurilor Județene, Antoneta Manolache s-a trezit cu postul desființat, iar ulterior conducerea CJ nu i-a mai prelungit raportul de serviciu. Rămasă fără slujbă, Antoneta Manolache s-a adresat Ministerului Muncii și chiar premierului Florin Cîțu pentru a-și face dreptate.
Mărturia femeii care a lucrat ani la rând la Drumurile Județene
Antoneta Manolache a arătat cum a ajuns să fie scoasă la pensie, în ciuda solicitării de prelungire a contractului de serviciu.
„În data de 7.05.2021, domnul Ciucan Ciprian – Ovidiu (directorul instituției) m-a obligat să ies la pensie, contrar dispozițiilor Ministrului Muncii și Protecției Sociale, întrucât îl incomodam, îl împiedicam să se simtă liber în activitatea de sifonare fără măsură, fără limite a banilor publici prin estimări, atribuiri și derulări de contracte de servicii/lucrări/produse cu concurența nemijlocită a operatorilor economici agreați atât de fosta conducere a PSD, cât și de actuala conducere”, a spus Antoneta Manolache.
Fapte ilegale girate de fostul șef al CJ Iași
Fosta angajată DJADP Iași a spus și cum a ajuns să fie dată deoparte din cauza lui Ciprian Ciucan și Maricel Popa, fostul șef al CJ Iași. Ciucan a ajuns la DJADP de la firma Eky Sam SRL, apropiată de Maricel Popa.
„Am activat în această instituție a statului timp de 25 ani, din care 13 ani am ocupat funcția de conducere cu rezultate foarte bune pe linie profesională. Nenorocirea a început în anul 2016, când am fost constrânsă de conducerea PSD în persoana lui Popa Maricel (fostul președinte al CJ Iași), iar ulterior de domnul Ciucan să înfăptuiesc fapte ilegale”, se mai arată în sesizarea făcută de Antoneta Manolache. Mai nou, DJADP Iași a plătit 100 de mii de euro inutil să acopere niște gropi pe DJ 248 Iași-Vaslui.
Contract suspect pe DJ 280 B Târgu Frumos-Cucuteni
Astfel, aceasta a arătat cum i s-a cerut să rezilieze un contract atribuit legal unui operator economic, tocmai pentru a i se face loc firmei Eky Sam SRL, societate patronată de controversatul Ioan Echimov și fostul angajator al directorului DJADP. În plus, un alt caz este cel al asfaltării DJ 280 B Târgu Frumos-Cucuteni, atribuită cuscrului lui Echimov, dar efectuată de acesta din urmă.
„(…) să accept tăcut derularea unui contract încheiat legal cu Darcons SRL, dar în teren să execute altcineva lucrările, respectiv tot operatorul Eky Sam SRL (colaborator și prieten cu Maricel Popa), fostul angajator al lui Ciprian Ciucan, dar și cuscrul administratorului Darcons SRL. Menționez că Eky Sam SRL a fost declarat respins în cadrul aceleiași licitații”, a arătat Antoneta Manolache. Despre această situație, cotidianul „BZI” a scris în detaliu cum cuscrii Romică Rotaru (patronul Darcons SRL) și Ioan Echimov (Eky Sam) au reușit să fenteze legea.
Combinație de 2 milioane de euro, ajunsă la urechile premierului României
Antoneta Manolache reclamă și modul de lucru al directorului Ciprian Ciucan cu acel contract din zona Târgu Frumos, pentru care s-au plătit circa 2 milioane de euro.
„Operatorul economic câștigător, Darcons SRL, nu l-a declarat subcontractant pe SC Eky-Sam SRL nici în cadrul procedurii de licitație publică, unde acesta a participat ca ofertant individual, dar nici după încheierea contractului de execuție lucrări. În plus, nici autoritatea subcontractantă, DJADP Iași, prin reprezentantul său, Ciucan Ciprian-Ovidiu, nu și-a dat acordul pentru subcontractarea lucrărilor, însă m-a obligat să-mi asum aceste ilegalități, în calitate de șef-serviciu prin derularea tacită a contractului de lucrări, iar refuzul a condus în cele din urmă la demiterea subsemnatei din funcția de Șef serviciu derulare contracte”, a mai spus femeia în sesizarea ajunsă la Guvern.
Combinații pe deszăpezirea drumurilor din județul Iași
Antoneta Manolache a arătat și faptul că a fost constrânsă să accepte un contract de deszăpezire încheiat cu Eky Sam SRL. Comisia de evaluare a acceptat oferte de două sau trei ori mai mari decât cele estimate de către autoritatea contractantă. Aceasta a menționat, în sesizare, că prețul pe ora de așteptare la utilajele de deszăpezire a fost decontat cu prețul de trei ori mai mare decât cel estimat pe ora de acțiune.
„Având în vedere că estimarea contractului de serviciu a fost elaborată de subsemnata, cu justificare clară, detaliată a cheltuielilor care formează prețul de așteptare, cu costuri mult mai mici decât cele acceptate la procedura de licitație și contractate, a refuzat derularea contractului”, a mai menționat Antoneta Manolache.
Dezastru girat de șefii Drumurilor Județene pe șoselele din Iași
În sesizarea respectivă, Antoneta Manolache arată și faptul că Ciprian Ciucan și Maricel Popa au făcut și alte combinații. Fie au trecut la majorarea nejustificată a unor obiective de investiții, fie au încercat să dea preferențial contracte de lucrări.
„Nu am acceptat încadrarea lucrărilor de investiții în categoria celor de întreținere, întrucât prin aceste mijloace se evită obținerea de acorduri, avize, autorizații (…) Din punct de vedere tehnic și economic, lucrările de întreținere și de reparații curente au fost mult, mult supradimensionate: cantitativ, calitativ și financiar”, încheie fosta angajată.
Contactat de reporterii BZI, Ciprian Ciucan a făcut următoarele afirmații legate de sesizarea Antonetei Manolache:
„Doamna Manolache nu a semnat contracte de trei ani. Doar instanța poate decide ce se întâmplă cu plângerea. Ea nu a făcut în termenul legal cererea de prelungire. Ea a pierdut procesul cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,dar și altele”, a spus Ciprian Ciucan.
Reporterii cotidianului „BZI” au încercat să ia legătura și cu Maricel Popa, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice pentru a comenta sesizarea făcută de Antoneta Manolache. În edițiile viitoare, „BZI” va prezenta și alte aspecte legate de situația din cadrul DJADP Iași, unde mai multe contracte au fost derulate în mod suspect.