Mărturie cutremurătoare din spital de covid. „Niște gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respirația”

Experienţa din secţiile AŢI, la pacienţii bolnavi de covid, este înspăimântătoare. Zile întregi petrecute cu branula în mână, zeci de perfuzii şi masca de oxigen. Şi totuşi, extrem de multe persoane nu cred în existenţa virusului. Consideră că totul e o minciună sau o conspiraţie.

Poate de aceea, în mediul online, au tot apărut mărturii ale pacienţilor cu coronavirus. La finalul anului trecut, Radu Rosian, un bărbat din Cugir, a publicat pe internet câteva informaţii despre cum s-a simţit din momentul infectării cu SARS-CoV-2.

Mărturie de pe patul de spital

„După 38 de zile infernale! Sunt cei care nu cred în Covid! F bine, au dreptate, n-ai cum să-i lămurești! Sunt cei care cred că Covidul este o mică răceală! F bine, au dreptate, 90% așa scapă! Suflă nasul de două ori și după 14 zile sunt negativi! Dar sunt și 10%, pe care Covidul îi prinde cu sistemul imunitar praf (pneumonie, diabet, hipertensiune, alte boli mai grave) . Pe ăștia ne pune la pământ! Virusul ne ia organele și ni le toacă! Sunt pozitiv din 10 Octombrie și m-am negativat în 18 Noiembrie. 38 zile lungi, grele, uneori infernale”, a scris Radu Roșian.

La început, pacientul fusese internat în spitalul din Cugir. După o săptămână de tratament cu antivirale, pentru că avea și pneumonie, s-a cerut acasă, chiar dacă era pozitiv:

„Am citit eu peste tot că în 14 zile virusul trece. Am avut într-un fel dreptate să cer să plec fiindcă la infecțioase la Cugir condițiile sunt absolut infernale. Saloane și băi mizerabile (mă refer la dotare și stare, nu la curățenie), paturi care erau atât de incomode încât parcă seara îți ziceau: hai să-ți bătucesc un pic carnea pe tine musiu!”.

După 4 zile de stat acasă a făcut febră, iar în a cincea avea deja dificultăți de respirație. A sunat de urgență la 112 și a fost transportat la spitalul din Cugir. De acolo a ajuns la Urgențe la Spitalul Județean Alba, iar apoi în secția de ATI.

„În 24 Octombrie la ora 18 eram într-un salon la izolare, în transfer de la UPU spre AŢI. La ora 19:30 trebuia să vină să mă ducă să mă lege la oxigen la ATI și să încep tratamentul cu antibiotice și antivirale. Și-au început! Niște gheare reci au început să mă sugrume. Să-mi taie respirația. Am fost sigur că nu scap. Dar primisem un mesaj de la copil că se gândește la mine și-i este frică pt mine. În ora aia în care ghearele mă strângeau nemilos de gât am repetat într-una: Flavius, Flavius, Flavius. Aproape până la inconștiență!

Și-am reușit să rezist până m-au legat la aparatul de oxigen, cu masca pe toată fața! Asta a fost salvarea mea. (…) Au urmat aproape trei săptămâni de ATI . Cu zile lungi în care stăteam și 15 ore pe zi în perfuzii. Și mă uitam pic, pic, pic. Picura și nu se mai termina. Și urmă alt tub și alt tub. Câte 6-7 pe zi. Nu mai am milimetru de piele neînțepat pe mâini. Injecții, branule, analize zilnice de sânge. Zeci sau sute de injecții. Nici nu mai știu. Sunt vânat peste tot”, a mai relatat pacientul.

„După astea trei săptămâni am rămas cu un pic de carne pe mâini și piciorușe sub pielea fleșcăită. Fața căzută. Pielea uscată de la lipsa soarelui. Mintea zdruncinată de la singurătate. Singur 24 de ore. Înmulțit cu atâtea zile. Noroc că există și oameni care mi-au scris mesaje zilnic. S-au interesat cum mă simt. La un moment dat îmi doream să mă lase în pace fiindcă mă întrebau toți: nu ești mai bine? Când ieși? Și nu eram. Nu știam când scap! Eram singurul căruia testele îi ieșeau pozitive”, a mai povestit Radu Roșian.

„Nu m-am recuperat cu oxigenul. Încă am nevoie de mască. De aia mică. Ușoară. Și trebuie să continui tratamentul pentru rinichi. Dar parcă altfel sună: a fost transferat de la ATI. „Asta este mică poveste a unui om care s-a convins de existența Covidului. De perfidia acestui virus care caută orice organ mai puțin sănătos pe care să-l atace. Mâncați sănătos. Faceți exerciții fizice cât mai puteți. Feriți-vă de răceli. Dacă veți lua virusul să puteți lupta mai bine decât am luptat eu!”, a completat Radu Roșian.