Mărturia cumplită a unei profesoare care s-a vaccinat cu AstraZeneca: După vaccin viaţa mea s-a transformat într-un calvar

de: George Cristian
12:44, 12 mart. 2021

O profesoară a făcut o serie de confesiuni la un post de televiziune. Femeia susţine că viaţa ei s-a transformat într-un calvar după ce s-a vaccinat cu AstraZeneca. Aceasta nu s-a vaccinat cu serul care a fost restras din mai multe ţări inclusiv din România.

Profesoara povesteşte faptul că după injecţie a început să aibă o tahicardie iar bătăile inimii au ajuns la 120 per minut.

Mărturia unei profesoare după ce s-a vaccinat cu AstraZeneca

În direct la postul de televiziune Antena 3, profesoară a mărturisit că după vaccinarea cu AstraZeneca a început să aibă tahicardie iar bătăile inimii au crescut extrem de mult. Viaţa ei s-a schimbat în mod dramatic, iar aceasta întâmpina dificultăţi în vorbire din cauza faptului că oboseşte repede. Femeia susţine că la început a avut efecte adverse comune cum ar fi frisoane şi febră, dar ulterior a avut dureri de cap iar la nivelul picioarelor i-a apărut câteva edeme

”Deși domnul Valeriu Gheorhiță ne-a spus să nu ne panicăm, eu am început să mă panichez când am văzut că am o tahicardie, am ajuns la 120 de bătăi pe minut. Acum vorbesc atât de sacadat nu pentru că am emoții, ci pentru că obosesc în urma vaccinului pe care l-am făcut.

M-am vaccinat în 22 februarie, cu vaccinul AstraZeneca. Mai întâi am avut efectele adverse comune, ca să zic așa, febră, frisoane, la vreo 2-3 zile am avut niște dureri de cap groaznice, după care am observat că am aceste edeme ale picioarelor. ”

Femeia nu oboseşte extrem de repede

În continuarea postarii, femeia povesteşte faptul că oboseşte extrem de repede chiar şi după ce urcă două-trei trepte. După ce a semnalat problema, femeii i s-a dat u ntratament pentru tahicardie dar fără să îi dea un răspuns la întrebările acesteia:

De atunci am și un tremur, nu pot urca două-trei trepte pentru că obosesc.

Eu sunt un cetățean cu simț civic și am urmat toți pașii, așa cum am văzut la televizor. Am fost la medicul de familie, dumnealui nu a știu ce să îmi spună, m-a trimis către diverse cabinete.

M-a trimis la Cardiologie, să vedem care ar fi cauza acestui puls foarte mare. Mi-a dat un tratament, fără a-mi da un răspuns. A zis că aceasta tahicardie este un efect advers al vaccinului. Am fost și la Chirurgie Vasculară când am văzut cum sunt picioarele mele, cum arata… M-am speriat, efectiv! Nu puteam să mă mai încalț cu nimic.

Profesoara nu poate ajunge la școală

Din considerentul că femeia oboseşte extrem de repede, aceasta nici nu poate să se deplaseze la scoală pentru a le preda elevilor. În altă ordine de idei, profesoara spune că şi tremurul o împiedica să predea:

Chiar înainte să intru în direct la dumneavoastră am fost la un alt cabinet de analize medicale să văd dacă am vreun tromb sau vreun cheag de sânge undeva. Sunt profesor, nu pot apărea cu tremurul ăsta în fața elevilor. Plus că nu aș putea să ajung la școală. Mă simt foarte rău.

Într-adevăr, nu m-am vaccinat cu lotul cu probleme, dar problemele mele sunt destul de mari. Cum arată picioarele mele, nu mă pot încălța cu nimic”, povestește femeia la Antena 3.

Vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată ieri în România. Azi  a fost reluată

Conform datelor emise de autorităţile române, vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată aseară. Se pare că autorităţile române au restras de pe piaţa lotul care are probleme. Cele 3.000 de doze existente în ţară sunt ţinute în frigider în perioada care urmează. Totuşi, astăzi, premierul Florin Cîțu ne-a anunţat în ziua de 12 martie 2021, că în România vaccinarea cu AstraZeneca va continua în pofida evenimentelor din ultima zi.