Marius Budăi are o veste bună pentru românii cu salarii mici: „Trebuie rearanjate taxele”

de: BZI.ro
12:20, 30 apr. 2024

Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a anunțat că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european. Acesta a precizat că trebuie rearanjate taxele pentru anumite categorii de angajați.

Marius Budăi: „Trebuie rearanjate taxele”

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a declarat că are informații din interiorul Guvernului despre introducerea salariului minim european. Marius Budăi a explicat că legea va fi finalizată până în 2024, iar apoi s-ar putea introduce un sistem de impozitare progresivă pentru cei cu salarii mici. Acesta a precizat că trebuie gândită o rearanjare a taxelor, iar creșterea acestora nu reprezintă o reformă fiscală sănătoasă.

„Am informații de la Ministerul Muncii, de la colegii mei, că implementarea directivei va fi finalizată în România, legea va fi finalizată în România până în decembrie 2024. Va urma o altă creștere a salariului minim. Sunt etape pe care trebuie să le parcurgem. Atenție, trebuie să discutăm îndeaproape în Consiliul Național Tripartit cu partenerii sociali, mă refer aici la salariați și angajatori, pentru a găsi acea soluție și acele principii din directivă: salariul mediu sau salariul minim mediu – ambele să fie respectate și să țintim spre jumătate din salariul mediu brut pe țară“, a precizat Marius Budăi.

Fostul ministrul al Muncii a menționat că persoanele cu venituri mici ar putea să aibă un anumit impozit, luându-se în discuție varianta unui impozit progresiv.

„Acestea sunt măsuri pe care trebuie să le punem în aplicare. Am un semnal aici: nu trebuie să ajungem în situația în care mai binele este dușmanul binelui, adică să creștem un salariu minim fără niciun suport, astfel încât să perturbăm mediul de afaceri, dar trebuie să avem grijă și de lucrători. Știu că există o gândire astfel încât pentru cei cu venituri mici să putem vorbi de un anumit impozit – să vedem dacă putem vorbi de impozit progresiv.

Nu am nicio măsură în acest moment, nu eu sunt cel care lucrează la reformă. Ce vreau să spun este că avem aceste gânduri cel puțin în PSD că pentru cei cu venituri mici să vedem cum facem cu impozitarea și, mai ales, să fim cu toții conștienți că reforma fiscală nu înseamnă neapărat să venim cu creșteri de taxe. Aceasta nu este o reformă fiscală sănătoasă. Trebuie să ne gândim la o rearanjare a taxelor”, a menționat Marius Budăi.

Marcel Ciolacu a cerut transparenţă în legătură cu salariul minim european în România

Premierul Marcel Ciolacu a cerut Ministerului Muncii să pună în transparenţă publică legea despre salariul minim european în România. Premierul a mai spus că mecanismul trebuie să fie predictibil şi foarte clar, mai ales că va fi o măsură la nivel european. Potrivit explicațiilor oferite de Marcel Ciolacu, fiecare țară din Uniunea Europeană se va conforma în momentul în care vom avea o legislație europeană.

„Nu putem rămâne, e un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, patronate şi sindicate şi Guvernul hotărăşte cu cât se măreşte şi cum, în funcţie de anumiţi parametri. Cred că trebuie să fie ceva predictibil şi un mecanism foarte clar, mai ales că acum va fi un mecanism la nivel european”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

Altfel, fostul ministru al Muncii Marius Budăi a precizat că trebuie rearanjate taxele pentru anumite categorii de angajați.