Maria Zaharova, despre cum Rusia va relua negocierile pentru transportul de cereale, cu o condiție
Rusia a dat miercuri un termen de trei luni Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru ca aceasta să obţină „rezultate concrete” asupra aplicării componentei ce priveşte exporturile agroalimentare ruseşti inclusă în acordul privind exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, caz în care Moscova urmează să reia negocierile asupra prelungirii acestui acord din care s-a retras marţi acuzând că nu a fost respectată acea componentă a înţelegerii, relatează agenţiile Reuters şi EFE, scrie Agerpres.
„ONU are încă trei luni la dispoziţie pentru a obţine implementarea (acordului) şi rezultate concrete”, a semnalat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Dacă ONU reuşeşte să convingă statele occidentale să aplice partea înţelegerii care priveşte eliminarea restricţiilor pentru exporturile ruseşti de cereale şi îngrăşăminte, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei, atunci Rusia va reveni la negocieri pentru reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră.
Ucraina caută variante pentru a putea continua în siguranţă exporturile de cereale prin porturile sale maritime
Concret, pentru a reveni în acord, Rusia a cerut reconectarea băncii agricole ruse Rosselkhoznadzor la sistemul internaţional de plăţi SWIFT, relaxarea sancţiunilor occidentale pentru ca Rusia să poată cumpăra piese de schimb destinate maşinilor şi utilajelor agricole, deblocarea logisticii de transport şi asigurări, deblocarea activelor ruseşti îngheţate de către Occident şi reluarea exporturilor de amoniac rusesc prin conducta Togliatti-Odesa, ce traversează Ucraina şi care necesită reparaţii după ce a explodat pe 5 iunie în ceea ce Moscova crede că a fost o acţiune de sabotaj ucrainean.
În acest timp, Ucraina caută variante pentru a putea continua în siguranţă exporturile de cereale prin porturile sale maritime, ale căror operaţiuni au fost blocate de invazia rusă şi apoi reluate prin acordul ce a permis deschiderea unui culoar pentru exporturile de cereale. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri intensificarea presiunii internaţionale asupra „statului terorist” Rusia pentru a-l determina că revină în acord şi să nu saboteze exportul de cereale ucrainene, reacţie venită după două atacuri nocturne ruseşti cu drone şi rachete asupra regiunii Odesa.
Potrivit guvernatorului acestei regiuni, Oleg Kiper, „fragmente de rachete (ruseşti) doborâte şi unda de şoc au avariat infrastructuri portuare şi mai multe clădiri de locuinţe”, în timp ce preşedintele Zelenski a acuzat că „teroriştii ruşi au atacat în mod absolut deliberat infrastructura acordului pentru cereale” din porturile Odesa şi Ciornomorsk.
De partea sa, Ministerul rus al Apărării a transmis că a atacat instalaţii militare ucrainene în regiunea Odesa, inclusiv depozite de carburant şi muniţii.
Ucraina este unul dintre principalii exportatori de cereale, iar securitatea alimentară a multor ţări din Africa şi Asia depinde în mare măsură de cerealele ucrainene. Dar, potrivit Moscovei, cele cinci ţări cele mai sărace – Etiopia, Yemen, Afganistan, Sudan şi Somalia – au primit doar 2,6% din cerealele ucrainene exportate prin Marea Neagră după încheierea acelui acord, în timp ce situaţia exporturile de cereale ruseşti „a continuat să se înrăutăţească” din cauza sancţiunilor occidentale.