Maria Țăranu, femeia care nu mai merge la piaţă de mai bine de 20 de ani. “Mama mea așa m-a învățat. Ea nu cumpăra nimic, nici măcar ulei”
Tanti Maria, așa cum este cunoscută în părțile din care provine, s-a născut în satul Corni, undeva departe, într-o familie cu doi copii. Două fete a crescut tatăl ei, deși vremurile cereau poate și un fecior, dar timpul a scos la iveală numai fericire și niciun regret. De câteva decenii, tanti Maria trăiește în Poiana Stampei, în ținuturile frumoasei Suceve.
Și o face într-o comuniune aproape perfectă cu natura, într-o înlănțuire de detalii de la care nu se abate niciodată. Iar rezultatul este unul pe măsură. Femeia a reușit să își asigure independența alimentară aproape integral prin produsele obținute în propria grădină, respectând principiile agriculturii bio.
Femeia practică agricultura bio
De altfel, minunile pe care aceasta le-a reușit în propria grădină au atras privirile tuturor. De curând, reprezentanții Mânăstirii Bârnova din județul Iași au chemat-o pe tanti Maria la ei pentru a-i ajuta să planifice cultura bio pe o suprafață de 8 hectare.
Și acolo unde Dumnezeu a lăsat pricepere, răbdare și muncă, pământul oferă. Încă de vara trecută, de când suprafața este atent monitorizată de Maria Țăran, culturile au cunoscut o creștere impresionantă. O spune chiar Paisie Furdui, starețul Mănăstirii Bârnova, un loc unde acum se cultivă datorită acestei femei, în mod oficial legume bio. Există chiar și un certificat care dovedește acest lucru.
Am rugat-o să vină la noi la mănăstire să înființăm o grădină de legume. Am produs aici câteva legume foarte căutate”, a spus Paisie Furdui pentru botoșăneanul.ro despre femeia care a schimbat din temelii grădina lăcașului de cult.
De altfel, despre Maria Țăran se vorbește nu doar în jurul Dornelor. Este cunoscută în toată țara, mai ales că, în timpul liber, participă la toate târgurile și festivalurile agricole sau de folclor. Oamenii o știu drept femeia care nu a mai mers de două decenii la piață, dar despre ea spun și altceva.
„N-ar strica să vină oficialii de la Ministerul Agriculturii, coconii de la București care nici nu știu ce e aia sapă sau cazma și să o mai întrebe una-alta, să mai afle de la ea, să mai învețe”, adaugă cei care o cunosc pe Maria Țăranu confirmându-i într-un glas priceperea.
Femeia are câteva reguli simple de viață și privește grădina ca pe un dar de la Pronie. Spune despre pământ că mai trebuie și ajutat, dar între chimicalele care otrăvesc plantele și îngrășământul natural, mereu va opta pentru cea din urmă variantă.
”Eu la mănăstirea Bârnova am fost chemată de părintele stareț să fac o grădină bio. Terenul este alimentat cu mraniță de capră, nu cu concentrat natural. Plantele mă ascultă și aici, la Bârnova”, a declarat femeia.
Tanti Maria are și câteva secrete în privința legumelor. Nu renunță în ruptul capului la soiurile vechi. La cartof a păstrat și înmulțit sămânța pe care o are din 1962 și care și astăzi este foarte productivă, iar tuberculii sunt gustoși și sănătoși.
”Mama mea așa m-a învățat. Ea nu cumpăra nimic, nici măcar ulei. Avea floarea-soarelui, făcea ulei, sfecla o ducea la Bucecea, de unde aducea zahărul. Doar orezul îl cumpăra. Ea m-a învățat să pun murături, să fac zarzavaturi, ciuperci murate, fasole verde murată. Așa mi-am învățat și copiii, pentru că așa e sănătos. Am grădină, livadă, seră și iaz cu pește”, spune Maria Țăran.
”Dacă ești o bună gospodină economisești bani și nu cumperi legume, fructe, zarzavaturi. Dar trebuie muncă. Eu până seara stau în solar, în grădină, vorbesc cu legumele. Exact cum îngrijești un copil, așa ai grijă de o grădină”, continuă femeia.
Tanti Maria a îmblânzit pământul și a plantat specii de plante nu tocmai prietene cu Dornele. Vița de vie, porumbul și grâul și-au făcut apariția aici datorită ei.
”Am făcut iaz de pește, merg și pomii aici, și legumele, și fructele. Dar trebuie multă muncă și să pui suflet. Eu stau primăvara, când le pun, și vorbesc cu ele, și văd că a doua zi sunt mai mari. M-aș îmbolnăvi să nu le pot vorbi. De multe ori sunt obosită, dar când știi că cineva te așteaptă să îi dai o lingură de apă e musai să vii”, adaugă aceasta care oferă gratis tuturor un sfat impresionant.
„Cu o grădină lângă casă, cu muncă și cu multă dragoste pentru plante ar trebui să trăim fără grijă zilei de mâine”, subliniază femeia.