Mare atenție la ce firme de pază vă angajați! Un ieșean s-a trezit că timp de 6 ani nu a avut niciun venit declarat: „Am muncit degeaba” – FOTO
Surpriză de proporții, un ieșean s-a trezit că timp de 6 ani nu a avut venituri declarate, deși a avut loc de muncă. Patronul Fortuna Security este acuzat că a țepuit oamenii
Vasile Roman s-a angajat, în 2017, la firma Polaris Security, care a fost radiată în anul 2020. Acesta a trecut la noua societate a lui Ștefan Coșniță, Fortuna Security SRL, la care a lucrat până în 2023. După ce a încheiat colaborarea a avut nevoie de o hârtie de la Casa Națională de Asigurări, aici a descoperit că în perioada 2017-2023 nu a avut niciun venit declarat.
Un ieșean s-a trezit fără niciun venit declarat
Vasile Roman speră că acum va putea face ceva ca să se rezolve situația în care se află. Din păcate pentru el, firma este în insolvență, iar totul se judecă. Omul a descoperit că pentru o perioadă de 6 ani nu a avut niciun venit declarat, deși în acest timp au fost mai multe semnale, el le-a ignorat. Bărbatul de 56 de ani încearcă să își recupereze toate sumele, pentru a putea beneficia de o pensie liniștită la bătrânețe.
„Am lucrat din 2017, prima dată, la firma Polaris și după, din 2020, la firma Fortuna Security, până în 2023. Eu, în 6 ani de zile, nu am avut concediu nici măcar o zi, dar nici banii în plus pe concediu nu i-am văzut. De asemenea, la salariu nu am văzut și eu un fluturaș cu toate sumele ce mi se cuvin, nimic. Prostia mea a fost că am lucrat așa, am tăcut din gură că aveam nevoie de un loc de muncă. Mai mult de atât, în contract scria un anumit salariu, iar în mână luam mai puțin de fapt.
Am avut nevoie recent să merg la Casa Națională de Asigurări să îmi iau o hârtie cu contribuția mea la stat, iar când am văzut hârtia nu mi-a venit să cred. În perioada în care am lucrat eu la aceste firme nu apare nicio sumă declarată, deci când voi ieși la pensie nu va exista această perioadă. Eu sunt un om în vârstă de acum, ce să fac, din păcate, cred că nu se va rezolva nimic.
Lucram câte 24 de ore și după aveam 48 de ore libere, dar acum m-am trezit că am lucrat degeaba, măcar de luam un salariu mai mare, la început luam 1.400 de lei. Tot ce vreau acum este ca ei să îmi plătească toate taxele la stat, să pot beneficia și eu de pensie, nu prea mă pricep eu cu aceste chestiuni”, povestește Vasile Roman.
Patronul Fortuna Security a băgat firma în insolvență
Firma lui Ștefan Coșniță este în faliment și înregistrează datorii la stat. Patronul nu știe cine a fost de vină pentru această situație și așteaptă să se pronunțe instanța, susținând că are și el sume de recuperat. La începutul acestui an, Ștefan Coșniță a înființat o nouă societate, Freia Fire & Security SRL, care oferă servicii de pază, chiar dacă a băgat deja două firme în insolvență.
„Fortuna Security este în insolvență și înregistrează datorii și către angajați, și către bugetul de stat. Am contestat datoriile și ne judecăm la Curtea de Apel acum. Versiunea noastră este că în momentul când am intrat în insolvență nu aveam niciun leu datorie la fisc, iar ei au descoperit o sumă de nicăieri, dar instanța va decide. În insolvență treburile durează, nu sunt magician pentru a urgenta treburile.
Din câte știu eu, domnul Vasile Roman nu s-a înscris la masa credală, deci chiar dacă are dreptate, creanța lui este perimată. Personal, am de recuperat bani de la firmă, colegii mei au de recuperat de la firmă, nu știm dacă se va întâmpla acest lucru. Sunt creanțe contestate de fisc, expertiza contabilă ne-a dat nouă dreptate, încă nu este hotărârea instanței, tot ce avem acum de făcut este să așteptăm. Este greu de spus dacă avem noi dreptate sau are fiscul dreptate”, a transmis Ștefan Coșniță, patronul firmei Fortuna Security SRL.
Un ieșean s-a trezit că nu a avut venituri declarate pentru cei 6 ani, iar acum căută dreptate, însă firma este în faliment.