Marcel Ciolacu susține propunerea revenirii limbii române la statutul de limbă oficială în Republica Moldova
Marcel Ciolacu a transmis, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că susține propunerea revenirii limbii române la statutul de limbă oficială în Republica Moldova.
„Revenirea limbii române la statutul de limbă oficială în Republica Moldova este o normalitate istorică și trebuie să se întâmple cât mai repede!
Sintagme precum ”limbă de stat”, ”limbă oficială” sau ”limbă maternă” sunt niște anomalii!
L-am felicitat, astăzi, pe prim-ministrul Dorin Recean pentru susținerea inițiativei ca limba română să revină în toate actele oficiale ale Republicii Moldova, inclusiv în Constituție”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook, text correction.
Marcel Ciolacu: „Obiectivul nostru comun rămâne integrarea Republicii Moldova în UE”
De asemenea, Ciolacu a subliniat faptul că România sprijină integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Aesta a mai transmis că România asigură o parte din necesarul de consum de gaze pentru Republica Moldova, prin intermediul contractului de import de gaze azere.
„În plus, i-am transmis premierului rezultatele recentei vizite pe care am efectuat-o în Azerbaidjan: vom asigura o parte din necesarul de consum de gaze pentru Republica Moldova, prin intermediul contractului de import de gaze azere.
Mai mult, la nivelul Parlamentului, îmi doresc să înființăm rapid o subcomisie care să ajute autoritățile de la Chișinău cu transpunerea legislației potrivit standardelor europene.
Obiectivul nostru comun rămâne integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar autoritățile de la București vor sprijini, fără rezerve și cu toată expertiza, Guvernul și administrația de la Chișinău”, a încheiat șeful Camerei Deputaților.
Respectivul proiect de lege, destinat să corecteze o „nedreptate istorică”
Reamintim că parlamentari ai Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) din parlamentul de la Chișinău au înregistrat în legislativ un proiect de lege ce prevede ca în textele legilor Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, sintagma „limba moldovenească” să fie substituită cu „limba română”, a transmis Moldpres.
Respectivul proiect de lege, destinat să corecteze o „nedreptate istorică”, urmează să implementeze decizia din 2013 a Curţii Constituţionale, care a decis că textul Declaraţiei de Independenţă primează în faţa Constituţiei. În Declaraţia de Independenţă, limba de stat este limba română.