Marcel Ciolacu i-a spulberat!

Victoria pe care premierul a obținut-o în Parlament este zdrobitoare. Opoziția, mai gălăgioasă decât oricând, s-a dovedit incapabilă să depună o moțiune de cenzură. Drept urmare, „Legea privind unele măsuri fiscale” va merge la promulgare. Și intră în vigoare. Dacă nu care cumva Curtea Constituțională va spune „ba”.

A reieșit cu claritate – iar acum discut strict din punctul de vedere al jocului politic – că Guvernul Marcel Ciolacu dispune în Parlament de o majoritate extrem de robustă. Ceea ce înseamnă că, cel puțin în perioada următoare, poate tăia și spânzura. Desigur, la figurat. Iar opoziția, cu tot avântul pe care și-l ia, este extrem de slabă. Inconsistentă. Incoerentă. Și mai ales dezbinată.

De ce este dezbinată opoziția? De ce mai multe partide au amenințat că vor depune moțiuni de cenzură, au trecut și la redactarea textelor, dar nu au reușit cu niciun chip să strângă semnăturile necesare, astfel încât documentele respective măcar să fie supuse dezbaterii în plenul Parlamentului? De ce românilor le-au fost anunțate mai multe moțiuni de cenzură și nu s-au ales cu niciuna? Este bine sau este rău că s-a întâmplat acest lucru?

Înainte de a răspunde la această întrebare, să semnalăm totuși faptul că, pe de-o parte, opoziția reclamă, pe bună dreptate sau nu, că nu i s-a acordat timpul necesar prevăzut de lege pentru a riposta, iar pe de altă parte că există o sabie a lui Damocles deasupra capului Guvernului, reprezentată de Curtea Constituțională a României, care va fi sesizată – a fost anunțat acest lucru – de toate partidele din opoziție, minus UDMR. Până una alta însă, trebuie consemnată victoria ca atare.

Dacă este bine sau rău, putem judeca utilizând două filtre. Filtrul democrației și filtrul oportunității. Strict democratic vorbind, e clar că există un deficit în interiorul clasei politice de la București, care rezultă din simplul fapt că o asumare de răspundere pe un act normativ atât de important și care poate avea urmări extrem de grave, taxat de mulți drept o lege a austerității, trebuia să atragă după sine nu neapărat căderea Guvernului, dar în orice caz contestarea și punerea în discuție a acestuia printr-o moțiune de cenzură. Care nu a mai avut loc. Pe de altă parte, date fiind circumstanțele – și nu mă refer exclusiv la războiul din Ucraina – stabilitatea politică din România este mai necesară decât oricând. Căderea Guvernului într-un moment foarte complicat și extrem de sensibil sub aspect economic, dar și în privința raporturilor noastre cu Uniunea Europeană, grosso modo ar aduce prejudicii mai mari pe termen scurt și mediu cetățenilor acestei țări decât o lege a austerității, care are un mare număr de zone vulnerabile. Avariată sau nu, nava Executivului merge înainte.

Există o explicație a faptului că opoziția nu s-a unit pentru a strânge numărul necesar de semnături. Nu s-a unit pentru că a tras din direcții diferite. Pozițiile USR, ale AUR și ale Forței Dreptei în ceea ce privește viziunea asupra supraviețuirii bugetare a României și soluțiile care ar trebui adoptate sunt total diferite. Cu toate astea, dacă USR și Forța Dreptei ar fi semnat documentul prezentat de AUR, toate cele trei partide ar fi beneficiat de un mare câștig. Ar fi existat o moțiune de cenzură și, ca atare, o dezbatere în Parlament în cursul căreia fiecare formațiune politică ar fi avut posibilitatea să-și prezinte punctele de vedere și argumentele. Pentru procesul democratic, ar fi rezultat un avantaj, pentru că cetățenii, într-un an preelectoral, ar fi avut posibilitatea să înțeleagă mai bine cum gândesc liderii respectivelor partide.

Acum, cele trei partide din opoziție se spânzură de iluzia contestației pe care fiecare, separat, promite că o face până sâmbătă noaptea, care este termenul limită, la Curtea Constituțională a României. Iar CCR ce ar putea să facă în această privință? Să arunce țara în haos? Să oblige Guvernul să piardă un timp prețios atunci când acesta lucrează contra cronometru, pentru a elabora un nou proiect de lege?

În mod cert, PSD iese în câștig din confruntarea care a avut loc. Până una alta, până când va ocoli zidul sau se va izbi de zid, Executivul dispune de o gură de oxigen. Iar electoratul său se poate bucura, pentru că liderii pe care-i susțin au obținut o victorie.

UDMR, un partid extrem de pragmatic, uneori cinic în pragmantismul lui, și-a realizat câteva obiective. Și-a mai pus câțiva saci în căruță. Dar pe termen mediu și lung, marele câștigător este AUR. De ce? Pentru că a fost perceput de toate celelalte partide drept principala forță de opoziție. Pentru că s-a mișcat repede, în forță și coerent. Bâlbâiala USR și bâlbâiala Forței Dreptei vor avea drept rezultat taxarea electorală a acestor partide. În această bătălie, PNL nu prea s-a văzut, opoziția pe care unii liberali o fac transformându-se mai degrabă într-o pantomimă.

Păcat că se mai pierde timp și se mai consumă nervi printr-o acțiune sau mai multe acțiuni la CCR. Vai de statul care atârnă în suspensia deciziilor unei Curți Constituționale!