Marcel Ciolacu este solidar cu protestatarii din România: „Nu poți ține oamenii în case ca să fure firmele PNL”

de: Bujor Elena Nicoleta
12:58, 29 mart. 2021

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a precizat luni, 29 martie 2021, faptul că românii care au protestat în stradă au toate motivele să fie nemulțumiți de noile restricții, din cauză că autoritățile din țara noastră nu iau nicio măsură de prevenție, ci doar încuie oamenii în locuințele lor.

„Actualii guvernanți ar trebui să întrebe de ce ies oamenii în stradă, ce nemulțumiri au. Toate măsurile care se iau sunt pompieristice, nu trebuie să se ia măsuri, ci să se facă prevenție. Oamenii s-au săturat. Nu poți să ții oamenii în case ca firmele de clientelă politică să fure. Oamenii și-au câștigat acest drept la Revoluție”, a declarat Ciolacu.

Lucian Bode, despre protestele din România

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, a făcut primele declaraţii după protestele din noaptea de duminică spre luni. Oficialul menționează că Executivul a fost de acord cu astfel de proteste, însă cu respectarea normelor de protecție împotriva noului coronavirus. Lucian Bode este îngrijorat de situație deoarece peste 4.000 de persoane au participat în 24 de locații. Astfel, 1.000 de persoane care participă la un protest, fără mască și fără a respecta nicio măsură pot infecta cu virusul Covid-19 alte mii de persoane.

„Dreptul de a protesta este un drept câştigat cu sânge la revoluţia din 1989, deci trebuie încurajat, protejat acest drept. Nu cred că aţi văzut mesaje din partea Guvernului care să intimideze astfel de activităţi. Au fost 24 de proteste în 24 de locaţii cu 4075 de participanţi noaptea trecută.

Fac un apel către toţi cei care doresc şi simt nevoia să participe la astfel de manifestări. Respectaţi normele de protecţie sanitară. E dreptul vostru să participaţi la astfel de proteste, dar nu puteţi pune în pericol sănătatea celor din jur. 1000 de oameni care participă la proteste într-o locaţie, fără mască, fără respectarea măsurilor, peste câteva ore vor fi în societate. Sunt 1000 de persoane care pot infecta alţi oameni care respectă măsurile.

Efortul este unul extraordinar din partea societăţii, a agenţilor economici, din partea forţelor politice, iar scopul este unul comun, acela de a reveni la normalitate, iar normalitatea se poate obţine doar prin respectarea măsurilor de siguranţă şi prin campania de vaccinare”, a spus Lucian Bode.

Jandarmeria Română a dat peste 200 de amenzi după protestele din cele 24 de localităţi

Protestele din noaptea de duminică spre luni nu au rămas fără consecințe. Astfel, Jandarmeria Română a transmis, luni, 29 martie 2021, faptul că în cele nu mai puțin de 24 de localităţi din statul român care au avut loc proteste, s-au acordat sancțiuni contravenționale. Așadar, în şapte dintre orașele unde au fost proteste s-a depăşit numărul maximum de participanţi prevăzut de lege, adică 100 de persoane. Până în momentul de față, s-au acordat nu mai puțin de 219 sancţiuni contravenţionale, în cuantum total de peste 99.000 de lei, organizatorilor manifestărilor şi participanţilor.

Forțele de ordine au menționat că imaginile surprinse vor fi analizate pentru a fi identificate şi sancţionate toate persoanele care au încălcat legea. În București s-au dat 29 de amenzi, mare parte dintre acestea pentru părăsirea locuinţei în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă.