„Am decis o creștere sustenabilă a pensiilor de 14%. Acum, în contextul deciziei CCR, așa cum Parlamentul anul trecut a decis menținerea punctului de pensie care să aducă o majorare de 40%, la fel Palrmaentul în actul legal de punere de acord a legislației cu deciziile CCR se va pronunța cu ce este de făcut pe viitor. Cel mai important lucru legat de pensii e să putem asigura plata lor, și echitate. În momentul preluării mandatului, am decis să creăm un grup de experți care să pună legislația în acord cu aceste principii. Avem buget alocat pentru pensii și în acest an urmărim ca indexarea să se facă cu rata inflației, cel puțin”, a declarat Raluca Turcan.
Marcel Ciolacu, după decizia CCR privind majorarea pensiilor: „Guvernarea PeNeListo-USeRistă este preocupată doar de tragerea la sorți a funcțiilor!“
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că majorarea punctului de pensie este constituțională.
Marcel Ciolacu acuză Guvernul că nu e preocupat de bunăstarea românilor, ci doar de împărțirea funcțiilor. Reacția vine după ce CCR a decis că majorarea pensiilor cu 40% este constiuțională.
„Școli închise. Fermierii și firmele românești lăsate de izbeliște. Salarii înghețate. Facturi mărite. Pensii reduse, deși CCR a reconfirmat astăzi ceea ce a spus în mod repetat anul trecut și anume că majorarea pensiilor cu 40% este constituțională”, a precizat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: „Se plâng că nu au bani, dar niciun moment nu s-au gândit să găsească soluții“
Liderul social democrat a mențioant că Guvernarea Coaliției de Dreapata se plânge că nu are bani, fără să caute soluții pentru rezolvarea problemei.
„Dar guvernarea PeNeListo-USeRistă este preocupată doar de tragerea la sorți a funcțiilor, pentru a-și mulțumi clientela politică. Meritocrația promisă s-a transformat într-un joc al păcănelelor de partid!
Se plâng că nu au bani, dar niciun moment nu s-au gândit să găsească soluții. Pentru că ele există! PSD va prezenta alternativa sa de buget al României pentru a demonstra că bani pentru păstrarea nivelului de trai al românilor ar fi, dacă ei nu i-ar cheltui cu pilele și politrucii lor”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Gabriela Firea: „Guvernul Cîțu trebuie să aplice legea, nu să se plângă toată ziua“
Și Gabriela Firea, senator PSD a cerut Guvernului Florin Cîțu să aplice legea, nu să se plângă toată ziua că nu are bani, în timp ce se împrumută masiv.
„CCR a decis că mărirea punctului de pensie cu 40% este constituțională! Guvernul Cîțu trebuie să aplice legea și să mărească pensiile părinților și bunicilor noștri, nu să se plângă toată ziua că nu are bani, în timp ce se împrumută masiv!“, a precizat Gabriela Firea.
CCR a declarat constituțională creșterea pensiilor cu 40%!
Curtea Constituțională a României (CCR), care a decis că majorarea pensiilor cu 40% este constituțională. Judecătorii CCR au discutat, miercuri, 13 ianuarie, sesizările Guvernului cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, care prevăd, printre altele, majorarea cu 40% a punctului de pensie.
Însă asta nu înseamnă că actualul Guvern va pune în aplicare legea. Chiar dacă CCR a dat dreptate noului Parlament, iar pensiile ar trebuie crescute cu 40%, Guvernul spunea că nu va face acest lucru, iar pensiile vor fi majorate cu doar 8% în 2021.
Raluca Turcan, după decizia CCR: „Aștept să văd!“
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, afirmă că va avea o poziție publică după ce va verifica informația.