Marcel Ciolacu are speranțe mari: ”Vom majora pensiile cu 40%”
Luni seara, 21 septembrie 2020, Marcel Ciolacu a declarat că marți se va vota majorare pensiilor cu 40%, așa cum prevedea legea, în plenul reunit al Parlamentului. Liderul PSD a adăugat că a primit asigurări că nu se va repeta episodul de la moțiunea de cenzură și va fi cvorum, iar legea va trece.
”Am vorbit cu mai mulți lideri să fie cvorum și legea să treacă. Și domnul Victor Ponta a zis că se prezintă, și domnul Călin Popescu Tăriceanu, și grupul minorităților, și grupul PPU-SL. Vom majora pensiile cu 40%. Într-o țară normală trebuie respectate legile. Nu vorbim de o majorare de 14% a pensiilor, ci de o micșorare cu 26%. Vreau să știu cu cât a scăzut puterea de cumpărare. Guvernatorul BNR ne-a spus că guvernul s-a împrumutat cu 7 miliarde de euro în primele 7 luni. Nu au ieșit nici Orban și nici Cîțu să ne spună ce s-a întâmplat cu miliardele împrumutate.Eu mă aștept să se prezinte și UDMR, și grupul PMP, că și ei au votat.”, a spus liderul PSD.
Marcel Ciolacu are speranțe mari: ”Vom majora pensiile cu 40%”
Liderul PSD a completat că prorogarea termenelor de plată este o bătaie de joc la adresa tuturor, atât a copiilor, pensionarilor, cât și a profesorilor. Acesta nu este de acord cu atacarea la CCR a legilor, criticând dur acțiunea guvernanților.
”E o bătaie de joc și la adresa copiilor, și la adresa pensionarilor, și la adresa profesorilor, prin prorogarea termenelor de plată. Ca și la dublarea alocațiilor, unde au atacat legea la CCR, spun că vor ataca și acum. Ce au atacat? Respingerea ordonanței lor de prorogare a termenului. Este rușinos ce fac.„, a spus Marcel Ciolacu.
Mai mult decât atât, Marcel Ciolacu a arătat că, la rectificare, primarii PNL au primit ”de 10 ori mai mulți bani”, iar primarii PSD nu au primit nimic. El este de părere că dacă un premier din Partidul Social Democrat ar fi dat atât de mulți bani primarilor, ar fi fost arestat imediat.
”Primarii PNL au primit de 10 ori mai mulți bani, la rectificare. Niciun municipiu condus de PSD nu a primit niciun ban. Nimeni nu și-a permis în 30 de ani să facă așa ceva. Printr-o hotărâre de guvern, din fondul de rezervă, nu și-a permis nimeni. Orice premier PSD care ar fi făcut asta, ar fi fost arestat în secunda doi.”, a declarat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu, despre alegerile locale: ”Prioritățile și îngrijorările românilor sunt cu totul și cu totul altele”
Ciolacu a vorbit despre ceea ce își doresc cetățenii și despre tot ce vor politicienii și a sesizat un decalaj. În momentul de față, românii sunt interesați de școli, de pandemie, de criza economică și nicidecum de alegeri. Astfel, agenda politicienilor nu se potrivește cu agenda cetățenilor.
Totodată, liderul PSD a subliniat că alegerile locale de la finalul lunii septembrie vor fi niște alegeri atipice.
„Este un decalaj în ceea ce privește agenda politicienilor și a cetățenilor. Prioritățile și îngrijorările românilor sunt cu totul și cu totul altele, sunt legate de școli, de pandemie, de criza economică și de șomajul alarmant. Eu am mers în interiorul organizaților PSD, și la Timiș și la Hunedoara, și la Caraș, și la Gorj, candidații sunt determinați.
Anumite zone au niște realizări administrative impresioante. Nu este un apetit la români în acest moment politica propriu-zisă. Este o campanie atipică categoric dar este o campanie pentru locale, întodeuna a fost axată pe candidați, nu neapărat pe partide”, a spus Marcel Ciolacu la Antena 3.