Manevră golănească, făcută de un taximetrist din Iași. A pus o clientă să-și lase bagajele în portbagaj, apoi a simulat o defecțiune pentru a răscoli prin genți. La sfârșit, a cerut și 50 de lei pe o cursă de 2 kilometri – FOTO

de: Petronel Ștefan
02:00, 12 iun. 2024

Un taximetrist din Iași a făcut o manevră golănească pentru a umbla prin gențile unei cliente. A luat toți banii pe care i-a găsit, iar la destinație a cerut triplu pentru cursă

O femeie de 63 de ani, din comuna Victoria, a rămas fără bani după o cursă cu taxiul prin Iași. Aceasta a ieșit din spital, iar în drum spre casă și-a dat seama că un taximetrist i-ar fi furat banii din geantă. Familia a rămas uluită de ce a pățit femeia și vrea ca poliția să-l găsească pe vinovat.

Manevră golănească, făcută de taximetristul din Iași

În dimineața zilei de marți, 11 iunie 2024, Ana Ardeleanu, în vârstă de 63 de ani, a luat un taxi din fața Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași la ora 05:10. Femeia și-a luat 50 de lei din geantă și apoi a pus bagajul în portbagaj la indicațiile taximetristului. Pe drum, șoferul a oprit în Târgu Cucu pentru a verifica portbagajul, ceea ce i s-a părut suspect. Când a ajuns la destinație, în Podu de Fier, acesta a mers rapid să prindă autobuzul spre comuna Victoria.

„Ieri dimineață, a venit mama mea acasă foarte speriată și supărată că a rămas fără bani. Nu înțelegeam ce se întâmplă, mă gândeam că și-a pierdut portofelul sau ceva. Luni, am chemat ambulanța, deoarece mama se simțea extrem de rău, ea este bolnavă de ciroză și diabet, așa că am sunat la 112. Ea a ajuns seara la Spitalul «Spiridon» din Iași și a stat acolo pentru investigații. Abia dimineață, pe la 05:50, a plecat, deoarece nu trebuia să fie internată. Când a ajuns acasă, nu mai avea niciun ban la ea, deși a plecat de acasă cu 350 de lei”, povestește Alina Poncu, fiica Anei Ardeleanu.

În timp ce mergea spre casă, femeia a căutat în geantă să verifice câți bani i-au mai rămas.

„Ca să ajungă acasă, trebuia să ia autobuzul spre comuna Victoria. A găsit rapid un taxi ca să meargă în zona Podu de Fier ca să ia autobuzul. Înainte să urce în mașină, și-a luat 50 de lei din geantă, iar restul, 300, i-a lăsat acolo. Șoferul i-a spus să pună bagajul în portbagaj, că nu are voie cu el în mașină. Ea a făcut cum i-a zis și a plecat la drum. Când au ajuns prin Târgu Cucu, șoferul i-a spus că portbagajul nu este închis bine și trebuie să coboare să vadă ce se întâmplă.

Bărbatul a coborât din mașină și s-a uitat ceva timp prin portbagaj, după care au pornit iar la drum. Când a ajuns în Podu de Fier, șoferul i-a cerut 50 de lei pentru cursă mamei mele, nu cred că făcea atât, dar ea, fiind bătrână și bolnavă, nu prea știe prin Iași. Ea i-a zis să vadă câți bani are la ea ca să îi dea, iar atunci el a spus că să îi dea și ea cât poate atunci. A plătit 10 lei pentru cursă și a plecat spre autobuz. În drum spre casă, s-a gândit să se uite în bagaj să vadă câți bani mai are și a realizat că nu mai are nimic din ei”, a mai spus fiica femeii.

Familia va face plângere la poliție

După ce a povestit prin ce a trecut, familia femeii va merge la poliție pentru a depune plângere. Aceștia speră că pe camerele de supraveghere din oraș a fost surprins momentul în care Ana Ardeleanu a rămas fără bani. Pe străzile din Iași, sunt montate dispozitive pentru a monitoriza traficul.

„Din păcate, ea nu mai știe ce firmă a fost sau numărul la mașină, însă și-l amintește pe șofer, un bărbat în jur de 30 de ani, avea puțin părul lung și nu avea barbă. Este foarte supărată acum. Voi merge cu soțul meu la poliție să facem plângere pentru că nu mi se pare corect să își bată joc de o femeie bătrână. Sper că sunt camere de supraveghere prin oraș, pe unde a trecut, să vedem ce s-a întâmplat acolo”, a precizat Alina Poncu.

Manevra golănească făcută de taximetristul din Iași nu a fost trecută cu vederea de femeie și speră că polițiștii îl vor găsi pe vinovat.