Mâncare de regim pentru fiere: Rețete simple, explicate pas cu pas
Persoanele care au probleme cu fierea se confruntă adesea cu dureri puternice de cap, greață, vărsături, balonare, disconfort abdominal și, de aceea, trebuie să consume mâncare de regim. Iată două rețete simple, explicate pas cu pas.
Pe lista alimentelor permise în cazul persoanelor care se confruntă cu problemele ale fierii, se regăsesc supele, legumele preparate termic, cartofii copți în coajă sau fierți, carnea slabă, peștele slab, ouăle moi, lactatele, pastele făinoase și fructele bine coapte sau preparate termic. De cealaltă parte se află alimentele interzise: supele grase, legumele uscate( fasole, linte, mazăre), carnea de porc, peștele gras, condimentele, băuturile carbogazoase și altele asemenea.
Așa cum se poate observa, cei pe care îi supără fierea trebuie să urmeze un regim alimentar cât mai sănătos. De asemenea, mesele trebuie să fie mici și dese.
Mâncare de regim pentru fiere: Rețete ușor de realizat
Fierea este un lichid gălbui, produs de celulele ficatului și are un rol esențial în digestie: ajută la emulsionarea grăsimilor. Atunci când nu mai funcționează așa cum ar trebui, pacientul începe să resimtă o serie de simptome, care îi scad calitatea vieții. Tocmai de aceea, persoanele care se confruntă cu astfel de probleme trebuie să urmeze un regim variat, în care să predomine alimentele sănătoase.
Astfel, v-am pregătit două rețete simple, menite să facă viața mai ușoară persoanelor care suferă din cauza fierii: supă de legume și orez cu legume și piept de pui.
Supă de legume
Supa de legume este un preparat recomandat pacienților care suferă de tulburări ale fierii, dar trebuie să respecte câteva reguli de preparare. Pentru această rețetă vei avea nevoie de: doi morcovi, o tulpină de țelină (firul verde), o bucată mică de rădăcină de țelină, o legătură de pătrunjel, doi dovlecei, 150 de grame de fasole verde și un ardei gras.
Spălați bine legumele și tocați-le. Puneți o oală cu apă pe foc și, în momentul în care dă în clocot, puteți adăuga țelina și morcovul, deoarece rădăcinoasele fierb mai greu. Lăsați-le să fiarbă aproximativ zece minute, după care adăugați fasolea verde, ardeiul și dovleceii. Se lasă la fiert, până când legumele se înmoaie. La final, adăugați pătrunjelul tocat mărunt.
Supa nu trebuie asezonată cu sare, condimente sau ulei, deoarece sunt contraindicate dacă suferiți cu fierea. Se poate consuma cu pâine prăjită.
Orez cu legume și piept de pui
Ideală pentru persoanele care suferă din cauza problemelor cu fierea este și rețeta de orez cu legume și piept de pui. Aveți nevoie de 300 de grame de piept de pui, o jumătate de ardei gras, doi morcovi medii, 120 de grame de orez, 100 de grame de ciuperci, apă și foarte puțină sare.
Spălați pieptul de pui și tăiați-l cubulețe. Se pune într-o oală, se lasă să se gătească ușor, apoi adăugați celelalte legume tăiate în forma dorită, cubulețe sau felii. Adăugați un strop de sare și acoperiți oala cu un capac, pentru a lăsa legumele să se gătească, împreună cu carnea, în suc propriu. După aproximativ 20 de minute, adăugați orezul și 300 de mililitri de apă. Acoperiți oala din nou și lăsați compoziția să fiarbă, până când orezul va fi gătit.
Dacă doriți, puteți folosi și alte legume.
Poftă bună!