Managerul spitalului din Urziceni dă vina pe rudele femeii care a născut pe trotuar: „Nu încercați să mă intimidați!”

de: Carmen Ciobanu
17:30, 31 iul. 2023

Daniela Elena Ianus, managerul Spitalului Urziceni, susține că angajații spitalului au procedat corect în cazul femeii care a ajuns să nască pe trotuar, în fața unității sanitare. Aceasta dă vina pe rudele femeii, care nu ar fi așteptat.

„Au spus că are dureri. Asistenta de la CPU i-a înregistrat și apoi a sunat la salvare, pentru că ei nu au linie de gardă pentru ginecologie. Rudele nu au dorit să aștepte ambulanța și au plecat plecat. La poarta spitalului, gravida a început să nască. A venit ambulanța, iar membrii echipajului, în loc să o pună pe targă și să o ducă înapoi în spital, au moșit-o pe trotuar. După ce a ieșit bebelușul, i-au urcat în salvare și i-au dus la Spitalul de Urgență Județean din Slobozia.

Eu consider că ceea ce am făcut de 6 ani și jumătate în acest spital s-a făcut bine. Nu pot să vă spun de ce s-a întâmplat la Urziceni. Noi am procedat exact, singura chestie e că asistenta trebuia să… Avem două echipe de control, urmează o anchetă”, a spus managerul Spitalului Urziceni.

Managerul spitalului din Urziceni dă vina pe rudele femeii care a născut pe trotuar

Întrebată de ce este suspendată activitatea la Secția Pediatrie până pe 15 august, directorul a răspuns: „Este suspendată pentru că 5 din cele 7 asistente ale secției sunt în concediu medical. Fac și eu o sesizare la Casa de Sănătate să verifice dacă aceste concedii medicale sunt reale sau nu. Avem trei linii de gardă: chirurgie, medicină internă și pediatrie. Avem medici devotați, care își fac meseria și care își depășesc competențele”, a mai spus aceasta.

Întrebată dacă acei medici și-au făcut meseria și și-au depășit competențele seara trecută, aceasta a răspuns: „Da. Nu sunt descumpănită, vom face anchetă și vom vedea ce se va întâmpla. Nu am apucat să fac o anchetă internă. Nu încercați să mă intimidați.”

„Posturile au fost blocate prin ordonanță de guvern, avem deficit de medici”, a mai spus managerul.

Cu toate acestea, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că o demisie de onoare sau o demitere a managerului Spitalului Urziceni este ”morală şi potrivită”, după ce o femeie a născut în faţa unităţii medicale.

Managerul este membru PNL, fiind numită în funcție la propunerea primarului din localitate. Managerul spitalului respectiv a fost amendat cu 4.000 de lei de către Inspecţia Sanitară de Stat.

Anchetă penală în curs

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu, în urma imaginilor apărute în spațiul public, privind o femeie care naște în curtea unei unități medicale.

Faptele privesc săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu de către personalul medical, informează IPJ Ialomița.

„Din primele verificări a reieșit că o femeie, de 24 de ani, din localitatea Bărbulești, s-a prezentat la unitatea de primiri urgențe a unui spital din Urziceni, în travaliu, la scurt timp aceasta născând un făt viu pe cale naturală, în curtea unității medicale. S-a constituit echipa de cercetare la nivelul subunității, fiind efectuate verificări în legătură cu aspectele semnalate”, arată sursa citată.