Managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” din Iași a dialogat despre cultură în plină criză sanitară, relația cu cititorii, nevoia de carte, literatură și educație, dar și despre cele mai speciale colecții, în Studioul BZI LIVE – FOTO/ VIDEO
Luni, 5 aprilie 2021, la ora 15.00 în Studioul BZI LIVE a fost programată o nouă ediţie despre una dintre zonele esenţiale pentru noi toţi, cum trece prin pandemie o cunoscută instituţie şi ce perspective sunt alături de scriitorul şi jurnalistul Dan Doboş, manager al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Ce a însemnat anul trecut şi începutul acestui an pentru biblioteca, despre Cultura în plină criză sanitară, ce activităţi şi proiecte s-au mai derulat au fost puncte atinse în această producţie media.
Pe de altă parte, ce urmează a se derula şi organiza la biblioteca „Gheorghe Asachi”, relaţia cu cititorii dar şi nevoia, mai mult ca oricând, de Carte, Literatură şi Educaţie într-o Românie şi lume contemporană aflată într-o situaţie extremă au reprezentat alte repere ale emisiunii BZI LIVE alături de managerul Dan Doboş!
În 2020, Biblioteca „Gheorghe Asachi, a aniversat un secol de la fondare
Nu în ultimul rând, au fost punctate aspecte şi elemente, alături de scriitorul şi jurnalistul Dan Doboş ce țin de soarta și destinul Bibliotecii Județene Gheorghe Asachi. Cu un sediu actual destul de nepotrivit şi precar, aflat într-un imobil din centrul citadelei, instituţia are în proprietate colecţii speciale şi rare de tipărituri şi cărţi, unele vechi de peste jumătate de mileniu şi care valorează şi zeci de mii euro, dar şi volume de largă circulaţie. În total, este vorba de aproximativ 700.000 de volume, dintre care 20 mii sunt exemplare unice.
Mai mult, ca date istorice, în 2020 Biblioteca Asachi va împlini un secol de la fondare.
În 1920, la 1 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi aproba constituirea Societăţii Culturale „Muzeul Oraşului Iaşi” şi a Bibliotecii municipalităţii
În 1920, la 1 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi aproba constituirea Societăţii Culturale „Muzeul Oraşului Iaşi” şi a Bibliotecii municipalităţii la propunerea unor personalităţi, printre care: Gh. Ghibanescu, Orest Tafrali, N. A. Bogdan, Mihai Costachescu sau Sever Zotta. Astfel, aceasta a fost instalată la început împreună cu muzeul, într-o clădire ce aparţinuse fostei Direcţii a Societăţii Invalizilor. Între 1924 şi 1926, istoricul N.A. Bogdan alcătuieşte primul catalog al bibliotecii. Din 1935, ea devine o instituţie de sine stătătoare, cu un buget propriu.
De asemenea, intre 1936-1945, biblioteca este condusă de faimosul Rudolf Sutu. În 1937, la 1 iulie, istoricul Nicolae Iorga, unul dintre importanţii donatori de cărţi (574 volume), vizita biblioteca şi consemna: „Întemeierea acestei biblioteci de către Primăria Municipiului Iaşi este una din cele mai frumoase opere culturale”. Tot atunci, într-un local din curtea Mănăstirii Golia are loc deschiderea oficială a Bibliotecii municipalităţii. La eveniment au participat oficialităţile oraşului, personalităţi ale culturii, ca: Petre Andrei, Orest Tafrali, Ilie Bărbulescu sau Octav Botez.
Incunabul – original de la 1484 cu predici ale Sfântului Augustin
Concret, în rândul documentelor şi cărţilor extrem de interesante şi cu o valoare aparte de la Biblioteca „Asachi” se afla şi un incunabul, vechi de aproximativ 600 de ani. „Printre exemplarele cele mai rare, vechi şi inedite din colecţia Bibliotecii, cel mai valoros este un incunabul de la 1484, cu predici ale Sfântului Augustin, în Limba latină. Este una dintre cele mai vechi cărţi existente din ţara noastră, iar aceasta este un obiect de patrimoniu… La un asemenea exemplar, accesul publicului se face foarte rar şi se poate accesa doar cu acordul direcţiunii şi cu o anumită motivaţie deoarece nu oricine poate răsfoi un asemenea exemplar.
El ar risca să fie deteriorat grav şi iremediabil! De precizat că acest exemplar este estimat, ca valoare, la zece mii euro şi este singurul de acest gen din România”, dezvăluie bibliotecarii de la biblioteca judeţeană ieşeana. Mai departe, un alt volum foarte vechi şi care are o valoare de piaţă tot de câteva mii de euro, din colecţia instituţiei, este şi o carte originală de amintiri. „Un alt exemplar unic, prin caracteristicile sale, este şi manuscrisul intitulat Liberum Amicorum, adică o Carte a Prieteniei. Cartea datează din secolul al XVII-lea şi a fost a unui umanist german care, la rândul lui, are tot o valoare de zece mii euro. În filele acestui manuscris putem găsi foarte multe desene cu blazoane ale unor familii nobiliare din acele vremuri”, mai povestesc bibliotecarii.
Colecţia cărţilor, ţinută la secret de comunişti
Pe de altă parte, un alt element extrem de interesant şi de incitant al Bibliotecii „Gheorghe Asachi” este „Fondul de Carte Secretă”. Acesta a fost fondat, după 1948, de către regimul comunist. „Acest Fond Secret de carte a fost înfiinţat de către comunişti, după 1948. Practic, o serie de autori sau de cărţi ce nu trebuiau să fie citite de către publicul larg, din motive diverse sau hilare uneori, exista şi acum la biblioteca noastră. Desigur, acum cititorii pot avea acces la el… Practic, fie că era vorba de scriitori ce trebuiau interzişi sau care au fugit din ţară, fie că vorbim de lucrări ce prezentau lumea occidentală, acestea trebuiau ţinute bine la secret şi nu trebuia să se ştie de existenţa lor tocmai pentru a nu fi corupt publicul”, arata oficialii Bibliotecii.