Managementul lui Daniel Timofte la Spitalul „Sf. Spiridon”, desființat de raportul final al Ministerului Sănătății! Va beneficia managerul de „protecția” noului director DSP şi a Consiliului de Administrație sau va fi demis din funcţie?

de: BZI.ro
02:00, 14 nov. 2022

Raportul final nr. BAPI 974/24.10.2022, referitor la auditul public desfăşurat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi de către o comisie din partea Ministerului Sănătății dovedește că Daniel Timofte, manager interimar al unității medicale, începând cu 16.12.2020, care în septembrie 2021 a câștigat concursul pentru ocuparea postului de manager general, a dat dovadă de un management defectuos

Odată cu venirea sa la conducerea spitalului, s-a constat o neasigurare continuă a stocurilor de medicamente, materiale sanitare și reactivi, ajungându-se în situația în care medicii s-au văzut nevoiți să achiziționeze medicamente din banii proprii pentru a-i putea salva pe bolnavi.

Dacă la finalul anului 2020, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi înregistra excedent financiar și plăți restante de doar 323 de lei, sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, după ce la conducerea unității medicale a venit Daniel Timofte, situația s-a schimbat la 180 de grade. Începând cu anul 2021, aproape la fiecare trimestru de raportare, instituția a înregistrat plăți restante. Astfel, se ajunge în situația în care în luna august 2022 s-au înregistrat plăți restante în valoare de 5.898.235 de lei, din care 5.748.461 de lei sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, respectiv 149.774 de lei peste 120 de zile de la termenul scadent de plată – deja arierate.

În perioada 04.07.2022 – 12.08.2022, o comisie din partea Ministerului Sănătății, formată din dr. Renata Zulean, ec. Lucica Lincan și ec. Mihai Duluman, a realizat un audit la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. Perioada supusă auditării a fost 01.01.2020 – 31.12.2021. Auditul a avut drept scop analiza activității de achiziții publice, a activității de resurse umane, a funcțiilor specifice unității, evaluarea sistemului de control intern managerial, precum și analiza altor domenii. Comisia a întocmit inițial un proiect de raport nr. BAPI 974/19.09.2022. Până la realizarea raportului final, Daniel Timofte a avut ocazia să pună la dispoziția Comisiei de Audit documente explicative. Cu toate acestea, raportul final este mai dur decât proiectul de raport și demonstrează fără echivoc că Daniel Timofte a adus spitalul în pragul colapsului, singura soluție viabilă fiind demiterea sa și a membrilor Consiliului de Administrație.

Managementul lui Daniel Timofte, un risc iminent pentru sănătatea pacienților

Toate neregulile legate de modul în care se desfăşoară achiziţiile publice la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi sunt reiterate în raportul final, cu nr. BAPI 974/24.10.2022, întocmit de către Comisia de Audit. Astfel, se arată clar că există sincope în asigurare de medicamente, materiale sanitare şi reactivi, toate aceste lipsuri punând în pericol sănătatea pacienţilor.

„Apariția sincopelor în asigurarea cu medicamente, materiale sanitare, reactivi sau alte bunuri afectează derularea optimă a actului medical. Posibilitatea creării unei incertitudini privind asigurarea derulării unui act medical optim. Neîndeplinirea în condiții optime a actului medical determină un posibil risc pentru sănătatea pacienţilor. Administrarea necorespunzătoare a activităţii de achiziții publice desfăşurate cu o gamă mare de riscuri și neimplicarea suficientă a factorilor responsabili enunțați mai sus pot constitui un posibil risc pentru sănătatea pacienţilor sau chiar a salariaţilor”, se arată în raportul final.

Farmacistul șef al spitalului a confirmat Comisiei de Audit lipsa medicamentelor și a materialelor sanitare.

„În consecință s-a constatat că, în prezent, la nivelul spitalului nu este asigurată organizarea stocurilor (medicamente, materiale sanitare, reactivi etc.) în așa fel încât să existe un stoc permanent de urgență. De asemenea, nu se identifică o conștientizare a caracterului de obligativitate a asigurării acestor stocuri permanente de urgență într-o unitate sanitară cu categorie de urgență. Se poate concluziona că nu s-a acordat importanța cuvenită de către factorii responsabili enunțați mai sus în ceea ce privește asigurarea stocurilor de medicamente sau cel puțin a unui stoc permanent de urgență, a caracterului de obligativitate a asigurării acestor stocuri într-o unitate sanitară cu categorie de urgență (evitând, astfel, o insuficiență/inexistență a stocurilor necesare)”, se mai arată în raportul final.

Managerul spitalului era obligat să se asigure că unitatea beneficiază de stocurile necesare de medicamente și materiale sanitare, cu atât mai mult cu cât art. 184 (1) din Legea nr. 95/2006 prevede:

„Contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează în cazul în care se constată abateri de la legislaţia în vigoare, care poate pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienţilor sau a salariaţilor”.

De altfel, în raportul final se arată că

„organizarea și administrarea necorespunzătoare a activităţii de achiziții publice desfăşurate cu o gamă mare de riscuri și neimplicarea suficientă a factorilor responsabili enunțați mai sus pot constitui un risc iminent pentru sănătatea pacienţilor sau chiar a salariaţilor”.

În încercarea de demonstra că în spital există medicamente, Daniel Timofte

„s-a prezentat la reuniunea de conciliere cu stocurile din departamentul ATI, la data de 16.06.2022, ora 18:25, fără a fi prezentate și stocurile celorlalte secții, neaducâdu-se dovezi cum că se asigură stocul pentru secții, când în același timp ar exista stocuri zero în cadrul acestora”, se mai precizează în raportul final întocmit de către reprezentanții Ministerului Sănătății.

Managerul spitalului a risipit banii publici pentru servicii deja existente

Daniel Timofte nu a putut să demonstreze reprezentanților Ministerului Sănătății de ce, pe durata anului 2021, Spitalul „Sf. Spiridon” a încheiat 2 contracte inoportune cu PFA Novenschi Alixandru pentru servicii complete de consultanță de specialitate în domeniul sănătății și securității în muncă, în valoare de 57.600 de lei, respectiv cu PFA Dascălu Laurențiu pentru servicii de furnizare și management al forței de muncă, în valoare de 4.800 de lei. Deoarece cele 2 firme prestau servicii identice cu atribuțiile salariaților din această structură, Daniel Timofte a decis

„cheltuirea ineficientă a fondurilor publice, folosirea neoportună și blocarea unor sume ce puteau rezolva alte nevoi”, în timp ce în spital nu existau medicamente şi materiale sanitare.

Fără niciun fel de explicație au rămas şi problemele grave constate în ceea ce privește modul de întocmire și de derulare a unor contracte de furnizare produse și prestări servicii achiziționate. Comisia de Audit a descoperit că există contracte nesemnate de către furnizori sau de către directorul financiar-contabil. În unele cazuri nu este specificată valoarea totală a contractului și, de asemenea, nu sunt menționate toate informațiile obligatorii referitoare la contract, valori totale, suprafețe etc. Această manieră superficială de încheiere a contractelor are consecințe grave asupra bugetului unității medicale.

„Perturbarea activităţii bugetare şi angajarea unor posibile cheltuieli neprevăzute. Posibilitatea creării unor prejudicii prin achiziționarea de produse sau servicii fără ca acestea să fi fost solicitate, verificate, avizate și aprobate de către persoanele cu atribuții și responsabilități în domeniu. Posibilitatea creării unei incertitudini privind valoarea probatorie a contractelor și actelor adiționale nesemnate de către părți. Posibilitatea administrării necorespunzătoare a activităţii desfăşurate cu o gamă mare de riscuri și imposibilitatea responsabilizării personalului la nivelul structurii auditate”, se arată în raportul final nr. BAPI 974/24.10.2022.

Printr-un management ineficient, Daniel Timofte a îngropat spitalul în datorii

Actuala conducere a Spitalului Clinic Județean „Sf. Spiridon” Iași nu a reușit să asigure echilibru financiar, deşi, atunci când a fost numit manager interimar, unitatea medicală înregistra excedent financiar și plăți restante de doar 323 de lei. În mai puţin de 2 ani de management ineficient, s-a ajuns ca în august 2022 să se înregistreze plăți restante în valoare de 5.898.235 de lei, din care 5.748.461 de lei sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, respectiv 149.774 de lei peste 120 de zile de la termenul scadent de plată – deja arierate.

„În anul 2020, la fiecare trimestru de raportare și la sfârșitul anului, respectiv la 31.12.2020, instituția a înregistrat de fiecare dată excedent financiar și a raportat plăți restante sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, în baza Anexei 30 la bilanţul contabil, doar pentru lunile iulie și decembrie, în valoare de 50.462 de lei, respectiv 323 de lei. Începând cu anul 2021, la fiecare trimestru de raportare (cu excepția trimestrului I) și la sfârșitul anului, instituția a înregistrat și raportat plăți restante la fiecare trimestru de raportare până la sfârșitul perioadei auditate, respectiv 31.12.2021.

Din analiza veniturilor încasate se poate observa că nu există fluctuații majore atât din punctul de vedere al surselor generatoare de venituri, cât și al valorii acestora față de perioada anterioară înregistrării acestor plăți restante, bugetul instituției chiar având o creștere și nu o diminuare. Analizând și situația stocurilor din situațiile financiare, nu se constată o evoluție pozitivă a acestora.

Cu toate acestea, valoarea furnizorilor, a creditorilor din operații comerciale neachitați la termen crește de la 323 de lei, sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, în decembrie 2020, la 1.498.256 de lei, sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, la 31.12.2021, și la 5.898.235 de lei (din care 5.748.461 de lei sub 30 de zile de la termenul scadent de plată, respectiv 149.774 de lei peste 120 de zile de la termenul scadent de plată – deja arierate), în august 2022, ceea ce denotă elementele unei gestiuni ineficiente și ineficace”, se arată în raport.

Reprezentanţii spitalului recunosc că, la finalul anului 2021, plăţile restante au fost achitate din excedentul financiar existent în momentul în care Daniel Timofte a ajuns la conducerea „Sf. Spiridon”.

„Reprezentanţii instituţiei auditate din domeniul financiar-contabil au argumentat că existenţa plăţilor restante se datorează finanțării întârziate a cheltuielilor în cadrul programelor naționale curative de sănătate, derulate prin C.J.A.S. Iași. Această situație o știau și înaintea apariției acestor plăți restante, dar acest decalaj de plată era susținut din excedentul financiar de care dispunea instituția și care pe parcurs a fost utilizat. Chiar și în astfel de condiții se observă, cu unele fluctuații, o creștere a plăților restante, respectiv a arieratelor” se mai menţionează în raportul final.

Daniel Timofte a prezentat auditorilor o serie de documente suplimentare, însă acestea nu au putut justifica datoriile unităţii medicale.

„Din toate aceste aspecte prezentate, cu privire la evidența facturilor din Lista cu plățile restante, rezultă o organizare și o gestiune defectuoasă la nivelul instituției, atât la nivelul departamentului de achiziții publice, contractare, cât și la nivelului departamentului aprovizionare, respectiv la nivelul departamentului financiar-contabil, în ceea ce privește întocmirea și urmărirea angajamentelor bugetare și legale, primirea și înregistrarea facturilor aferente, respectiv recepția bunurilor, a serviciilor în cauză, acordarea vizei de C.F.P.P., certificarea în privința realității, regularității și legalității, respectiv acordarea vizei de Bun de plată, cu efecte asupra legalității înregistrărilor efectuate și nu numai”,  precizează comisia de la Ministerul Sănătății.

Daniela Nechifor, păstrată în funcţie datorită favoritismelor lui Timofte: „Unele evaluări au fost efectuate în mod superficial”

În perioada concediilor de odihnă, Daniel Timofte a delegat-o în mod ilegal pe Daniela Nechifor, șef Serviciu Achiziții Publice, să-i preia atribuţiile şi responsabilităţile, deși art. 20, punctul 15, secţiunea 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, (aprobat din 19.05.2020) stipulează că directorul medical este cel care

„preia, exercită şi îndeplineşte toate prerogativele şi sarcinile funcţiei de manager al spitalului în intervalele de timp în care managerul lipseşte din activitate”.

Pe durata anului 2021, Daniel Timofte a beneficiat de concediu de odihnă în perioadele 24 mai, 27 mai, 31 mai, 22 iunie, 29 iunie, 17 iulie – 1 august, urmând ca atribuțiile și responsabilitățile managerului interimar să fie îndeplinite de către Daniela Nechifor, șef Serviciu Achiziții Publice. Această delegare nu a fost făcută întâmplător, Daniela Nechifor fiind mâna dreaptă a managerului, dar, totodată, o persoană conflictuală, care a avut neînțelegeri cu majoritatea personalului din spital.

Din analiza raportului final întocmit de către reprezentanții Ministerului Sănătății reiese clar că Daniela Nechifor s-a bucurat în permanență de protecția lui Daniel Timofte. Astfel, deși a distrus Serviciul de Achiziții Publice, a fost păstrată în funcție aproape un an, în perioada 08.03.2021 – 27.01.2022.

„La nivelul spitalului au fost evaluate anual, în raport cu obiectivele postului, performanţele profesionale ale salariaţilor, dar unele evaluări au fost efectuate în mod subiectiv/superficial și anume evaluarea șefilor de Serviciu Achiziții Publice, Contractare, având în vedere problemele semnalate la Obiectivul 1 (Analiza activității de achiziții publice). Șeful de structură este direct responsabil pentru activitatea structurii sale și pentru îndeplinirea atribuțiilor acesteia”, se arată în raport.

Responsabil de colapsul în care a ajuns Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi nu este doar actualul manager, ci și membrii Consiliului de Administrație, care au închis ochii şi au lăsat unitatea medicală la cheremul lui Daniel Timofte.

Raportul final nu a fost încă prezentat de manager Consiliului de Administrație al spitalului, deoarece Daniel Timofte nu a întocmit un plan de măsuri prin intermediul cărora să încerce să îmbunătățească situația în care se află unitatea medicală. Managerul apelează la tot felul de tertipuri pentru a ieși basma curată din întreaga situație, iar membrii Consiliului de Administrație au tot interesul să nu bage în seama stratagemele sale, deoarece își doresc să rămână în funcții.