Mămica unui copilaș de 4 ani suferă de o boală nemiloasă! Geanina Malacu are nevoie de ajutor: „E ca o luptă continuă pe care nu ne permitem să o pierdem”

de: Redacția BZI
02:00, 04 mart. 2023

Geanina Malacu, o mămică în vârstă de 29 de ani, duce o luptă continuă cu o boală nemiloasă. În toamna anului 2019, tânăra a fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută, iar viața i s-a schimbat la 180 de grade

Geanina a trecut printr-un tratament cu citostatice la Institutul Regional de Oncologie Iași, însă boala a recidivat un an mai târziu. Din fericire, tânăra a primit un transplant de celule stem, iar starea sa este mai bună acum. Cu toate acestea, are nevoie de ajutor financiar, deoarece atât ea, cât și soțul său au rămas fără nicio sursă de venit.

Geanina Malacu suferă de leucemie mieloidă acută

În toamna anului 2019, tânăra a fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută, iar de atunci viața sa s-a schimbat la 180 de grade

Geanina Malacu a fost diagnosticată cu leucemie mieloidă acută, în anul 2019, când băiețelul său avea doar câteva luni. Vestea a căzut ca un trăsnet asupra întregii familii. Geanina a urmat un tratament cu citostatice la Institutul Regional de Oncologie din Iași, iar, din cauză că boala a recidivat, tânăra a primit și un transplant de celule stem.

„În toamna anului 2019, viața noastră a luat o întorsătură neașteptată. Eu și soția mea ne bucuram de micuțul nostru copilaș care avea doar câteva luni atunci. Nici prin cap nu ne trecea că aceste momente frumoase vor fi înlocuite de clipe în care să simțim cum disperarea ne cuprinde. Soția mea a fost diagnosticată cu o boală gravă, care amenință să o răpească de lângă noi în orice clipă.

Ca în cazul majorității pacienților cu leucemie, Geanina a fost nevoită să înceapă tratamentul cu citostatice, la spitalul din Iași, pentru a se stopa boala. Până în prezent a urmat numeroase ședințe de tratament chimioterapeutic. Din păcate, boala a recidivat în primăvara anului 2020, parcă încăpățânându-se să ne fure ocazia de a zâmbi ușurați din nou. Unele dimineți ne găsesc lipsiți de orice nădejde, când parcă nu putem zări luminița de la capătul tunelului. Iar alte dimineți sosesc cu câteva raze de soare, menite să ne mângâie chipurile obosite. E ca o luptă continuă pe care nu ne permitem să o pierdem. De aceea vom face tot ce ne stă în putință pentru a învinge această boală! Din fericire, imediat după ce boala soției mele a recidivat, s-a găsit un donator pentru un transplant cu celule stem.

Transplantul de celule stem hematopoietice este un act medical prin care sunt transferate celule stem hematopoietice sănătoase de la un donator la un pacient. Înainte de transplant, pacienții fac un tratament de chimioterapie şi, eventual, de radioterapie, care distruge măduva bolnavă şi lasă loc liber celulelor stem hematopoietice sănătoase”, a precizat soțul Geaninei Malacu.

Tânăra are nevoie de ajutor financiar pentru a depăși această perioadă grea

Geanina a trecut printr-un tratament cu citostatice la Institutul Regional de Oncologie Iași, însă boala a recidivat un an mai târziu

Familia Malacu are, pe zi ce trece, mai multe probleme financiare, ambii soți fiind nevoiți să renunțe la locurile de muncă din cauza bolii Geaninei. Deși tratamentul Geaninei Malacu este decontat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, familia are nevoie de ajutor, astfel încât tânăra mămică să poată într-un final să se facă bine.

„În prezent, soția mea dragă este ținută sub observație, fiind nevoită să meargă săptămânal la spital pentru control. Din cauză că timpul ei gravitează în jurul tratamentului, investigațiilor și analizelor medicale, eu trebuie să mă aflu constant lângă copilașul nostru care nu are nici 4 anișori împliniți. Până acum, ne-am descurcat cum am putut. Însă, având în vedere că nu mai pot munci, fiindcă nu am în grija cui să îl las pe cel mic, situația noastră financiară devine foarte grea pe zi ce trece.

Chiar dacă tratamentul soției este decontat, drumurile spitalicești, cheltuielile pentru alimentație, precum și alte nevoi, îmi sunt imposibil de acoperit. De aceea apelez la bunătatea dumneavoastră. Pentru noi contează orice donație, oricât de micuță. Tot ce îmi doresc e ca soția mea să fie sănătoasă din nou și să se poate întoarce definitiv acasă, la mine și la băiețelul nostru! Mulțumesc tuturor celor care oferă din puținul lor pentru noi”, a adăugat bărbatul.

Persoanele care doresc să o ajute pe Geanina Malacu să treacă peste această perioadă grea din viața sa pot dona în unul dintre următoarele conturi deschise la BCR, Raiffeisen Bank, BRD, CEC BANK și Banca Transilvania. Denumirea: Asociația SPRO (Speranță pentru România). CUI: 41026636.

BCR

IN LEI: RO16RNCB0015163548220001
IN EURO: RO59RNCB0015163548220003
IN USD: RO29RNCB0015163548220058
COD SWIFT: RNCBROBU

BRD

LEI: RO34BRDE020SV83172010200
EUR: RO17BRDE020SV83172350200
COD SWIFT: BRDEROBU

Banca Transilvania

IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601
IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601
GBP: RO95BTRLGBPCRT0502381601
COD SWIFT: BTRLRO22

RAIFFEISEN BANK

LEI: RO79RZBR0000060021092494
EUR: RO83RZBR0000060021092519
COD SWIFT: RZBRROBU

ING Bank

IN LEI: RO61INGB0000999909241779
IN EURO: RO84INGB0000999909241850
COD SWIFT: INGBROBU

CEC Bank

LEI: RO17CECEB00030RON0604187
EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211
COD SWIFT: CECEROBU