Mama Geta îi pune o condiție clară lui Iancu Sterp! Cum trebuie să fie soția fiului cel mic și câți nepoți trebuie să-i aducă

de: Cristina Dascălu
17:20, 23 ian. 2022

Cu toate că are deja doi nepoți din partea Ilenei și a lui Culiță, mama Geta își dorește ca și fiul cel mic, Iancu, să-și întemeieze cât mai curând o familie.

Recent, femeia i-a spus tânărului că este nerăbdătoare să devină din nou bunică, însă mai întâi trebuie să-și găsească o noră, alaturi de care băiatul ei să-și construiască un cămin.

Mama Geta vrea ca Iancu să-i dăruiască șase nepoți

Mama Geta este nerăbdătoare să-și dea fiul cel mic „în rândul lumii”. Femeia face în ultimul timp tot mai multe presiuni asupra lui Iancu, pentru a-și găsi o soție. Mai mult, într-un videoclip recent, postat pe canalul de Youtube al fostului concurent de la „Puterea Dragostei”, ea îi spune tânărului că de la el își dorește cel puțin șase nepoți, pe care să îi crească:

„Iancu: Mama Geta, am un cadou pentru tine, poftește, te rog! Am convins-o pe mama să bage câinele în casă.

Mama Geta: Eu vreau cadou să-mi aduci, când tu te însori, șase copii, să îi țin așa, să mă joc cu ei și să îi cresc.

Iancu: Îți aduc zece, echipă de fotbal!

Mama Geta: Să-ți cauți o muiere sănătoasă, să-ți facă copii sănătoși!

Iancu: Până atunci, ne jucăm cu ăsta (n.r. cățelul)!

Mama Geta: Până atunci ne jucăm cu ăsta, că n-avem cu ce!”, a fost discuția celor doi, postată de Iancu în mediul online.

Iancu Sterp, surprins alături de o domnișoară misterioasă, în timpul unui live

Iancu Sterp  s-a afișat singur în ultima perioadă și s-a ferit să vorbească despre o posibilă relație. Cu toate acestea, un duel din cadrul unui joc pe TikTok „l-a dat de gol” pe fostul concurent de la „Puterea Dragostei”, căci pentru a câștiga în fața lui Culiță le-a promis fanilor că le va arăta cine îl însoțește în acele momente.

El le-a dezvăluit celor de acasă doar o mică secvență cu domnișoara care se afla în aceeași încăpere, fără, însă, să îi arate fața. De asemenea, tânărul nu a oferit niciun detaliu despre statutul femeii, astfel că nu se știe dacă a renunțat sau nu la burlăcie.