Mama criminală din Maramureș a spus adevărul în fața anchetatorilor. Necropsia copiilor i-a îngrozit și pe legiști!

de: Cezar Bulgaru
14:23, 04 iun. 2021

Mama criminală din Maramureș a decis să vorbească cu anchetatorii. Ce s-a întâmplat? Femeia de 28 de ani, care și-a omorât ambii copii de 4 luni și 1 și 8 luni, a decis să spună adevărul în fața anchetatorilor. La momentul actual, criminala este internată la secția de Psihiatrie din Sighetu Marmației.

Amintim faptul că, în urmă cu doar câteva zile, o crimă a șocat întreagă Românie.

O mamă de 28 de ani a decis să își omoare ambii copii dintr-un motiv de-a dreptul șocant. După ce a reușit să își pună planul în aplicare, și-a sunat soțul și i-a povestit toate cele întâmplate, cu o calmitate ieșită din comun.

„M-a sunat și mi-a spus că a dat cu copiii de pământ. Am v enit repede acasă, fetița încă sufla, băiețelul era galben tot. Nu a zis că îi e greu cu copiii, se văita că o durea capul. A fost la doctor și i-a dat medicamente pentru dureri de cap. Băiatul care m-a adus cu mașina a sunat la 112”, a declarat tatăl copiilor uciși în Maramureș, pentru Antena 3.

Ce s-a descoperit la necropsie

A avut loc necroprsia micuților, ieri, la morga Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, iar anchetatorii au fost șocați de ceea ce au văzut. Necropsia a arătat faptul că cei doi copii au avut parte de o moarte extrem de violentă.

În tot acest timp, femeia a fost audiată de anchetatori, unde a decis să povestească tot ce s-a întâmplat. S-a decis internarea la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației, pentru efectuarea unei expertize neuropsihiatrice de specialitate. Se va afla dacă femeia a avut sau nu discernământ în momentul în care a comis crima.

Un alt caz şocant s-a produs în Timişoara. „Mi-am omorât copilul”, acesta a fost anunţul ce-ţi taie respiraţia care a ajuns la numărul unic de urgenţă 112. Mai multe echipaje SMURD, de la Ambulanţa şi Poliţia au pornit într-un suflet spre adresa indicată, o casă din cartierul Ronat din Timişoara de pe strada Tibrului nr 34.

O mamă şi-a omorât fetiţa de numai 4 ani. Imaginile de la locul crimei erau înfiorătoare. Poliţiştii au descoperit-o pe micuţă în baie, înecată în vană, cu venele de la ambele mâini tăiate. Totul s-a petrecut pe când mama era cu copilul acasă, tatăl fiind la serviciu.