Mai mulți șoferi din Iași au rămas fără mașini la final de an, după ce le-au parcat ilegal

de: Petronel Ștefan
02:00, 01 ian. 2025

Mai mulți șoferi din Iași au avut o surpriză la final de an, când au realizat că mașinile le-au fost ridicate. Aceștia au mai primit și amendă de la polițiștii locali, deoarece au parcat neregulamentar pe străzi

Nici în preajma sărbătorilor unii șoferi nu se învață minte atunci când aleg să parcheze pe trotuar sau să blocheze o cale de acces. Astfel, înainte de noaptea de Revelion, au trebuit să umble prin oraș pentru a își recupera mașinile. Polițiștii locali aplică zilnic amenzi în acest sens și chiar au dispus ridicarea mașinilor în unele cazuri.

Câțiva șoferi din Iași au rămas fără mașini

Din comoditate sau din grabă, unii șoferi nu se mai uită la indicatoare sau la locul unde parchează mașina, chiar dacă creează ulterior probleme pentru restul cetățenilor. Parcările pe trotuare și blocarea lor completă a devenit o regulă în Iași, iar în ciuda zecilor de amenzi aplicate, șoferii nu renunță la aceste gesturi, nici măcar în perioada sărbătorilor. În ultimele două zile din anul 2024, polițiștii locali au ridicat peste 10 mașini și au amendat zeci de șoferi care au parcat neregulamentar. Deși traficul a fost mult mai lejer decât în timpul anului, acest lucru nu a contat. Înainte de Crăciun, un șofer a înjurat polițiștii după ce a fost depistat când a parcat pe trecerea pentru pietoni. Incluzând costurile de ridicare a mașinii și amenda, un șofer ajunge să plătească peste 1.000 de lei.

„Pe 30 decembrie au fost mai multe astfel de intervenții, însă chiar și pe 31 au acționat pe linie rutieră, însă traficul a fost mult mai liber. Totuși, sunt cazuri în care trebuie să intervenim cu amendă și chiar să dispunem ridicarea mașinilor, deoarece fie blochează o cale de acces, sunt parcate pe o trecere de pietoni sau chiar pe trotuar. Noi primim și sesizări de la cetățeni în acest sens”, a transmis Liviu Zanfirescu, directorul general al Poliției Locale Iași.

Polițiștii i-au amendat pe cei care folosesc petarde

Din păcate, în cartierele din Iași, zilnic se aud zgomote provocate de petarde. Acestea se găsesc în toate piețele la vânzare, inclusiv și pe internet, iar deși sunt interzise, mulți continuă să le folosească. Amenda pentru folosirea unui astfel de obiect este de 500 de lei, însă acest lucru nu îi descurajează pe cei care le folosesc. În această perioadă, mulți tineri ajung la spital cu răni provocate de petarde.

„În ceea ce privește activitatea din această perioadă am intervenit la situații cu privire la deranjarea ordinii publice, în cazul celor care folosesc petarde și diferite materiale din această categorie. Din păcate, noi nu avem competență legală să sancționăm, decât pe deranjarea ordinii publice, în restul cazurilor intervine Poliția Română. De asemenea, am avut un număr mare de polițiști concentrați în zona Palatului Culturii în noaptea de Revelion, la manifestații, dar au fost echipe prezente și în cartiere pentru a asigura liniștea și ordinea publică”, a mai precizat Liviu Zanfirescu.

Șoferii din Iași care au rămas fără mașini înainte de Revelion au trebuit să plătească taxa de ridicare și amenda ca să își recupereze autovehiculul.