Mai mulți șoferi din Iași au fost trași pe dreapta de polițiștii din Iași. S-au deschis dosare penale pe numele celor prinși încălcând legea

de: evelina.chitoroaga
02:00, 01 oct. 2020

Polițiștii din Iași au depistat mai mulți șoferi care au încălcat legea, după ce au desfășurat controale în mai multe zone din județ. Astfel, cei prinși pe picior greșit au fost sancționați, iar o parte dintre ei s-au ales cu dosare penale. Majoritatea celor care au de dat acum explicații în fața legii, au fost prinși băuți la volan

Agenții din cadrul Poliției orașului Hârlău au prins un bărbat de 32 de ani, din localitatea Pârcovaci, în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis. De asemenea, întrucât mirosea a alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și fără permis. Bărbatul de 32 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

A provocat un accident rutier și a fugit de la fața locului

Polițiștii ieșeni efectuează cercetări într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și părăsirea locului accidentului sau ștergerea ori modificarea urmelor acestuia. Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore. Astfel, agenții din cadrul Poliției orașului Hârlău efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și părăsirea locului accidentului sau ștergerea ori modificarea urmelor acestuia.

Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, în noaptea de 20 septembrie, un tânăr de 20 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza comunei Belcești, ar fi acroșat și accidentat cu oglinda retrovizoare un alt tânăr, iar, ulterior, ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul de 20 de ani nu are permis. Individul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind dus în Arestul I.P.J. Iași. Tânărul va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Încă un accident rutier provocat din cauza alcoolului

Un bărbat a fost cât pe ce să producă o tragedie, după ce s-a urcat beat la volan. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă. Din investigațiile efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, la data de 18 septembrie, un bărbat de 53 de ani, din comuna Lespezi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208, în comuna Lespezi, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite. În urma testării bărbatului de 53 de ani cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 22 septembrie, bărbatul de 53 de ani, cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. La data de 23 septembrie, acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani.

Totul a ieșit la iveală în urma controalelor efectuate

Polițiștii Biroului Rutier Pașcani au depistat un bărbat de 37 de ani, din municipiul Pașcani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Pașcani, fiind sub influența alcoolului, în urma testării sale cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă. Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acțiunii au fost controlate 43 de autovehicule și au fost legitimate 51 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 25 de amenzi conform O.U.G. nr. 195/2002, în valoare totală de 5.220 de lei. De asemenea, au fost reținute trei permise de conducere și au fost retrase patru certificate de înmatriculare. De exemplu, un bărbat de 43 de ani, din județul Bacău a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DE 583, în localitatea Războieni, cu viteza de 114 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002.