Mai mulți copii au ajuns în plasament la DGASPC Iași. S-a înregistrat o creștere cu 16 la sută comparativ cu același trimestru al anului trecut
Tot mai mulți copii ajung în sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. În perioada ianuarie-iunie a anului 2019 au fost 148 de intrări noi în sistemul de protecție al DGASPC Iași, iar în aceeași perioadă, în acest an, au fost 178 de cazuri. Cele mai multe plasamente se fac în ultimii ani la asistenții maternali profesioniști
În cadrul DGASPC Iași au ajuns în plasament, în primul trimestru al acestui an, 178 de copii din județ, fiind astfel înregistrată o creștere cu un număr de 30 de cazuri. Cei mai mulți copii ajung în sistemul de protecție din mediul familial sau stradal, aproximativ 155, în timp ce 23 de copii provin din spitale. Niciun părinte nu și-a adus copilul de bună voie la DGASPC Iași, cazurile instituționalizate fiind pe motiv de neglijență, abuz psihic și abuz fizic. Din totalul de 308 cazuri sesizate la conducerea DGASPC Iași în perioada ianuarie-iunie 2020 s-a impus măsura scoaterii din familie și a instituționalizării pentru un număr de 81 de copii.
„Din totalul de 178 de cazuri noi de copii intrați în sistemul de protecție, 20 se află în centrele de plasament ale DGASPC, 56 se află în Centrul de Primire în Regim de Urgență, 43 în asistență maternală și 56 în plasament familial”, se arată în raportul DGASPC Iași.
Situația economică din primele luni ale anului 2020 a afectat mai multe familii din Iași
În colaborare cu primăriile din localitățile unde există situații financiare dificile, DGASPC Iași încearcă să vină în sprijinul familiilor care au copii minori pe care nu îi pot întreține. Condițiile precare de trai și neglijența părinților față de copii impune plasarea lor în centrele de protecție socială. Din păcate, ajutoarele primite de mulți părinți sunt date în schimb pentru băuturi alcoolice, singura soluție fiind decăderea din drepturile părintești. În acest an, din cauza situației economice, din mai multe familii s-au luat toți copiii minori în centrele de plasament.
„Anul acesta sunt mai multe situații în care dintr-o familie s-au luat mai mulți copii. Situațiile acestea sunt întâlnite mai des în zonele din sudul județului, unde este un grad mai mare de sărăcie”, a declarat Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași.
Situația copiilor supuși unei forme de abuz și care au fost identificați în perioada ianuarie-iunie 2020
Totodată, DGASPC Iași a identificat în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2020 un număr de 308 cazuri de copii abuzați. Acest număr este aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 177 de cazuri. Pentru cazurile de agresiune sexuală, fizică, dar și emoțională se impune instituționalizarea în regim de urgență a victimelor. Au fost 155 de cazuri de copii neglijați, 76 abuzați psihic sau emoțional, 43 agresați sexual și 28 fizic.