Macron, ultimatum pentru Putin

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, într-un mod neașteptat, surprinzător, chiar șocant, a anunțat că la nivelul conducerii statelor din NATO se discută din ce în ce mai insistent despre posibilitatea trimiterii de combatanți în Ucraina. Adică de militari. Care să facă ce? Să lupte alături de oamenii lui Zelenski împotriva forțelor armate ale Federației Ruse. Această intenție anunțată fără echivoc poate echivala cu o declarație de război.

Amenințarea lui Macron a stârnit reacții dintre cele mai diferite. Reacțiile Kremlinului erau previzibile. Pentru Moscova, respectivul enunț nu reprezintă altceva decât amenințarea venită din partea șefului unui stat NATO, cu o declarație de război împotriva Federației Ruse. Dar și unii aliați ai Franței din UE și din NATO au reacționat prompt, încercând să facă praf și pulbere incendiara declarație a lui Emmanuel Macron. Și pe bună dreptate. Ea constituie o vulnerabilitate majoră pentru întreaga lume occidentală.

Emmanuel Macron nu este un oarecare. Este șeful unuia dintre cele mai puternice state ale Uniunii Europene, Franța fiind chiar unul dintre motoarele economice ale acestei alianțe. Republica Franceză deține arma atomică. Este singurul stat dotat cu armament nuclear al Uniunii Europene. În ierarhia NATO, forțele armate de care dispune statul francez sunt printre cele mai importante. Tocmai de aceea, amenințarea lansată de Macron are greutate și, pe măsura greutății ei, prezintă și un grad ridicat de risc. Doctrina militară a Federației Ruse este din acest punct de vedere foarte clară. În sensul că, dacă existența statului rus este pusă sub semnul întrebării printr-o amenințare extrem de gravă, atunci Kremlinul își acordă libertatea deplină de a utiliza din cosmos, de pe pământ, din atmosferă și din toate oceanele planetei întreg armamentul atomic de care dispune. Din această perspectivă, de la criza din Cuba până la declarația lui Macron nu a mai existat un pericol de o asemenea magnitudine.

Amenințarea lui Macron se lovește în față de un zid ctitorit de Federația Rusă și în spate de un alt zid, cel al aliaților Franței din Uniunea Europeană și din NATO. Toată lumea este exasperată de modul în care s-a prelungit războiul din Ucraina, un război de agresiune declanșat de Federația Rusă la ordinul lui Vladimir Putin. Toată lumea este îngrijorată de eșecul contraofensivei ucrainene și mai ales de costurile acestui război, pe care până la urmă, într-o măsură decisivă, le suportă cetățenii din întreg Occidentul. Toată lumea care trăiește cu capul pe umeri știe că s-a ajuns într-un grav impas. Că după doi ani de război, cu costuri uriașe de vieți omenești și la fel de uriașe în plan financiar, s-a ajuns la un impas. Că un tratat de pace în aceste condiții este imposibil de realizat. Că nu poate exista un tratat de pace garantat de marile puteri, în condițiile în care statul agresat este silit să cedeze teritorii. Tot ceea ce se mai poate întâmpla pozitiv este un armistițiu. Un armistițiu care să le permită combatanților și celor care îi susțin să-și tragă sufletul. Un armistițiu care, în timp, cine știe, ar putea crea premisele unor înțelegeri care să conducă la un tratat de pace.

Să ne înțelegem însă bine. Un armistițiu, adică o înghețare a conflictului în stadiul existent, nu va permite nici aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și cu atât mai puțin primirea acestui sta în NATO.

Una peste alta, ieșirea lui Macron, dincolo de pericolele în sine pe care le generează, nu poate fi decât produsul unei minți rătăcite. A unui personaj politic de prim rang care, dintr-un motiv sau altul, și-a pierdut busola.