Luna iulie 2021, dedicată marelui poet și scriitor Vasile Alecsandri, la Muzeul Național al Literaturii Române Iași!
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași dedică luna iulie 2021 marelui poet și scriitor Vasile Alecsandri. Cu acest prilej, este expusă o broderie înrămată primită în dar de la Regina Elisabeta de marele om al culturii și literaturii. De asemenea, ziua de 21 iulie 2021, în care se împlinesc 200 de ani de la nașterea scriitorului, va fi marcată prin câteva evenimente ce vor avea loc la Muzeul „Mihai Eminescu”, din Parcul Copou
Marele poet și scriitor Vasile Alecsandri este omagiat, în luna iulie 2021, de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași. Astfel, obiectul lunii, expus la MNLR, este o broderie înrămată, dăruită poetului de la Mircești de către Regina Elisabeta a României.
Broderia reprezintă o cunună de lauri cu flori, ce are în mijloc monograma scriitorului, „B” și „A” (Basil Alecsandri), elegant ornată. Cusută cu mătase multicoloră pe catifea bleumarin, lucrarea de dimensiuni medii este încadrată de o ramă personalizată, decorată cu măiestrie, iar, în partea superioară, are un medalion în care este încadrat chipul Reginei Elisabeta. Broderia regală cu monograma scriitorului poate fi admirată la Muzeul „Vasile Alecsandri”, din Mircești, în perioada 1-31 iulie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).
MNLR Iași organizează o serie de activități cu scopul de a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri
Pe de altă parte, MNLR Iași organizează, pe parcursul anului 2021, o serie de activități (expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale), cu scopul de a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română. Deși data nașterii sale provoacă încă unele controverse (sunt cunoscuți 3 ani posibili – 1818, 1819 și 1821), acceptăm data aleasă chiar de Vasile Alecsandri, 21 iulie 1821: „Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie…” („Suvenire din viața mea”, Mircești, 1865). Luna iulie îi este, astfel, în mod special dedicată acestei complexe personalități, poet, folclorist, diplomat, membru fondator al Academiei Române, director al Teatrului Național din Iași (1840), considerat de critica literară un deschizător de drumuri în teatrul românesc.
Publicul este invitat să asiste la mai multe evenimente ce marchează Bicentenarul Alecsandri
În spațiul online, Bicentenarul Alecsandri este marcat prin publicarea unor noi resurse în cadrul Platformei „Un click pe patrimoniu”. Acestea le vor oferi celor interesați informații mai puțin cunoscute publicului larg, despre originile familiei Alecsandri, despre părinții poetului, despre inspirația pentru pastelurile sale sau despre o fotografie cu dedicația scriitorului. Cinci texte însoțite de fotografii vor fi publicate pe întreg parcursul lunii iulie, valorificând patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, și vor fi la doar un click distanță, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.
Pe 13 iulie 2021 va avea loc concertul în aer liber, SoNoRo Conac, organizat de Asociația Sonoro la Muzeul „Vasile Alecsandri”, din Mircești, la care publicul iubitor de muzică clasică se va delecta cu piese ale celebrilor compozitori Pablo Casals, Zoltán Kodály și Wolfgang Amadeus Mozart. Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la adresa rezervari@sonoro.ro. Cu sprijinul Primăriei Comunei Mircești, pe 17 iulie 2021, la muzeul din localitate, MNLR Iași va defășura o serie de activități cultural-educative dedicate copiilor, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, din Mircești.
De asemenea, ziua de 21 iulie 2021, în care se împlinesc 200 de ani de la nașterea scriitorului, va fi marcată prin câteva evenimente ce vor avea loc la Muzeul „Mihai Eminescu”, din Parcul Copou. Pentru început, publicul va fi invitat la vernisajul expoziției „Alecsandri 200”, realizată de o echipă de muzeografi coordonați de Lăcrămioara Agrigoroaiei. Vernisajul va fi urmat de lansarea volumului aniversar „Vasile Alecsandri. 200 de ani de la naștere (1821-2021)”, coordonat de Dr. Sorin Iftimi și apărut în 2020 la Editura Palatul Culturii. Totodată, MNLR Iași va lansa o medalie aniversară Vasile Alecsandri – Bicentenar (1821-2021).