Ludovic Orban, despre proiectul privind desființarea pensiilor speciale: „Este perfect constituţional” – VIDEO
Miercuri, 17 februarie, Ludovic Orban, liderul Partidului Național Liberal transmite că proiectul care vizează desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor funcționează atât pentri viitor, cât și pentru trecut.
Astfel că, se aplică și foștilor parlamentari care încasează deja pensia specială, iar Orban este de părere că legea este „perfect constituțională”:
„Aşa cum este proiectul de lege adoptat, pe de-o parte anulează dreptul foştilor parlamentari că odată cu împlinirea vârstei de pensioanre de a benecifia de pensia specială, iar actualii beneficiari de pensii nu vor mai beneficia de plată acestei pensii imediat ce legea va intra în vigoare.
Acest proiect de lege este constituţional. Din punctul meu de vedere este perfect constituţional şi este un act de dreptate făcut de parlamentari în raport cu cetăţenii romani.
Așa cum o majoritate parlamentară a introdus acordarea acestui drept, așa plenul poate decide încetarea acordării acestui drept”, a declarat Ludovic Orban.
Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost desființate
După șase ani de la apariție, pensiile speciale ale parlamentarilor au fost desființate.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, cu 357 de voturi ‘pentru’, proiectul PSD de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse în 2015 la inițiativa și cu votul PSD.
Astfel, potrivit proiectului de lege, de la data adoptării legi încetează plata „Indemnizației pentru limita de vârstă” a parlamentarilor.
Partidul Social Democrat a depus în data de 9 februarie, la Parlament, proiectul de lege pentru tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Inițiativa cuprinde un singur articol, care precizează că „articolele 49 și 50 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor cu modificările și completările ulterioare se abrogă”.
Proiectul a primit semnătura liderului PSD, Marcel Ciolacu, dar și a altor parlamentari social-democrați. Printre ei se numără Paul Stănescu, Marius Budăi și Lucian Romașcanu.
Legea 96/2006 prevede ca parlamentarii cu 3 mandate încheiate să încaseze pensie specială ”în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”. Aceste venituri scad cu 20% pentru parlamentarii cu 2 mandate si cu 40% pentru cei cu un singur mandate încheiat.
Reacția lui Marel Ciolacu: „Majoritatea de dreapta a votat cu noduri în gât proiectul PSD de eliminare a pensiilor speciale”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că guvernanții de dreapta au votat, însă nu fiindcă și-au dorit acest lucru, ci pentru că „n-au mai putut să o dea cotită!”.
„Astăzi majoritatea de dreapta a votat cu noduri în gât proiectul PSD de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. N-au mai putut să o dea cotită! Oricât de mult au încercat să tergiverseze și să se afunde în proceduri…
Odată modificat Statutul deputaților și senatorilor, pe Cîțu nu-l mai împiedică nimic să dea OUG pentru eliminarea tuturor celorlalte pensii speciale.
Am un singur mesaj pentru PNL și USRPLUS: veniți odată cu bugetul! S-a terminat cu scamatoriile și inventarea de motive. Toți românii așteaptă #respectarea promisiunilor făcute în campanie și pe care acum le încălcați pe bandă rulantă: pensiile, voucherele de vacanță, gratuitățile pentru studenți, sprijinul pentru mediul de afaceri românesc!Pe scurt, românii așteaptă o guvernare responsabilă și creșterea nivelului de trai – așa cum ați promis!, nu austeritate, certuri pe ciolan sau scuze expirate cu “greaua moștenire”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.