Ludovic Orban, despre majorarea pensiilor: ”Pensiile pot creşte dacă creşte numărul de salariaţi şi…”
Ludovic Orban, despre majorarea pensiilor: ”Pensiile pot creşte dacă creşte numărul de salariaţi şi…”. Vineri, 11 septembrie 2020, premierul României a explicat care sunt condițiile Guvernului pentru a putea mări pensiile din nou.
„Orice măsură va fi bine fundamentată, va trebui să fie în legătură directă cu realitatea economică, cu posibilitatea efectivă de a suporta orice fel de cheltuieli. Orice creştere ulterioară trebuie să se bazeze pe creştere economică, pe o dinamizare a economiei, pe o creştere a veniturilor salariale, care sunt suport pentru pensii, pensiile pot creşte dacă creşte numărul de salariaţi şi creşte salariul minim pe economie. Orice creştere se va bizui pe o analiză serioasă”, a declarat Ludovic Orban.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea: Vârsta de pensionare, redusă cu 2 ani pentru locuitorii acestor zone
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care este redusă cu doi ani vârsta de pensionare pentru locuitorii unor zone din România. Mai exact, este vorba despre persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanenta, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea potrivit căreia beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanenta, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.
Legea privind modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani beneficiază „persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanenta din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic” din mai multe localităţi, pe o rază de 8 km în jurul acestora.
Care sunt localităţile din zonele afectate de poluarea remanenta
Localităţile menţionate în lege sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Cris, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Crişcior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara.
Alte localităţi incluse în listă sunt: Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montana şi Zlatna din judeţul Alba; Slobozia din judeţul Ialomiţa; Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava; Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş; Berbeşti şi Ramnicu-Valcea din judeţul Vâlcea.