Premierul Ludovic Orban a făcut anunţul. România poate intra în carantină pe timpul nopţii
De luni, 16 noiembrie 2020, cel mai probabil în România vor fi puse în aplicare noi restricții. Una dintre acestea se referă la libera circulație pe parcursul nopții. De asemenea, pentru un anumit interval orar vor fi necesare declarații pe proprie răspundere pentru a putea părăsi domiciliul.
„Practic, sunt măsuri luate ținând cont de situația în care ne găsim și pe baza opiniei specialiștilor. Sunt măsuri de protecție, cum e purtatul măștilor indiferent de incidență. Poate un grup de oameni să se ducă într-o localitate cu incidență redusă la restaurant, dar dacă acolo nu poartă mască… Noi am încercat să mergem gradual.
În privința locurilor de muncă e dificil în anumite domenii să ai program etapizat de muncă. Aici o să se discute cu acele companii (…) O altă măsură este organizarea activității online a școlilor. Aici am luat această măsuri din două motive. În primul rând este vorba de siguranța copiilor. Iar al doilea motiv este dat de faptul că adolescenții chiar dacă iau virusul sunt asiptomatici și îl transmit către părinți sau bunici”, a declarat Ludovic Orban.
El a recunoscut că incapacitatea autorităţilor de a limita pandemia a dus la impunerea noilor restricţii.
Potrivit lui Orban, contagiozitatea şi rezistenţa virusului au crescut mult, motiv pentru care a crescut şi numărul de infectări.
„E un fel de carantină. Sunt restricții de circulație pe timpul nopțiil. Este o măsură aplicată și-n altă țară. Această măsură există în Franța, în Spania. A dat ceva rezultate. Pe timpul nopții se organizează petreceri, unde nu se prea respectă regulile”, a justificat el limitarea libertăţii de mişcare a cetăţenilor.