Lucruri inedite despre Ioan Slavici

Scriitorul Ioan Slavici s-a nascut la Siria, judetul Arad, la 18 ianuarie 1848

In perioada 1854-1858, a urmat scoala primara in satul natal, avandu-l ca dascal pe Dimitrie Vostinari, pe care avea sa-l evoce mai tarziu in ”Amintiri” (1924). De asemenea, un rol important in copilaria prozatorului l-a avut bunicul sau, ”carbunar din timpul lui Bonaparte, (…) care tinuse sa-l faca invatat de frunte”, asa cum noteaza George Calinescu in ”Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”.

Studiile liceale le-a facut la Arad si la Timisoara. Dupa sustinerea examenului de Bacalaureat, a ramas doi ani acasa, apoi s-a inscris la Facultatea de Drept si Stiinte din Budapesta, pe care a intrerupt-o, insa, din cauza ca s-a imbolnavit. A revenit acasa, iar la sfarsitul anului 1869, a plecat la Viena, ca soldat cu termen redus, avand astfel posibilitatea sa-si continue aici studiile universitare. La Viena il cunoaste pe Mihai Eminescu, student si el, care ii va ramane prieten apropiat pentru tot restul vietii si care il indeamna sa scrie, recomandandu-l, in 1871, revistei Convorbiri literare si cenaclului Junimea. In aprilie 1871, Ioan Slavici si Mihai Eminescu au pus bazele societatii studentesti „Romania Juna”, Slavici fiind presedinte, iar Eminescu secretar. In acelasi an, Ioan Slavici debuteaza in revista „Convorbiri literare” cu comedia „Fata de birau”.

In 1872, revine in tara, la Arad, unde face practica la un cabinet de avocatura, si publica, in Convorbiri literare, povestea ”Zana Zorilor”. In 1873, obtine un post de arhivar la Consistoriul din Oradea. Doi ani mai tarziu, in 1874, critica dualismul austro-ungar, ceea ce nu ramane fara consecinte. Spre sfarsitul anului se refugiaza la Iasi, unde participa la sedintele Junimii, aici cunoscandu-l pe Ion Creanga. In 1875, devine profesor de filosofie la Liceul „Matei Basarab” din Bucuresti, sustinand si ore de limba romana, logica si psihologie. In aceeasi perioada, este si colaborator la alcatuirea colectiei de documente istorice Hurmuzachi. In septembrie 1875, Ioan Slavici se casatoreste cu Ecaterina Szöke Magyarosy.

Vezi si Cariera literara a lui John Galsworthy

Din 1877, a fost redactor la ziarul ”Timpul”, alaturi de Mihai Eminescu si I.L. Caragiale. In 1881, apare primul volum, ”Novele din popor”, care cuprinde scrieri publicate anterior in presa literara, printre care ”Popa Tanda”, ”Gura satului”, ”La crucea din sat”, ”Scormon”, ”Budulea Taichii”, dar si o nuvela noua, ”Moara cu noroc”. In ianuarie 1882, este ales, alaturi de Eminescu, membru activ al societatii Carpatii, care sustinea unitatea tuturor romanilor, iar la 22 martie acelasi an devine membru corespondent al Academiei Romane la Sectia Istorie.

In 1884 a infiintat, la Sibiu, ziarul ”Tribuna”, care a jucat un important rol literar si politic in presa din Transilvania. In 1885, divorteaza de sotia sa, Ecaterina Szöke Magyarosy, iar in anul urmator, se casatoreste cu Eleonora Tanasescu, profesoara la Scoala de fete din Sibiu. Cu ea a avut sase copii: Titu Liviu, Lavinia, Marcel Ioan, Fulvia, Elena si Livia Ioana.

Vezi si Viata lui Nikolaus Lenau, cunoscutul poet german

In 1887, Ioan Slavici a fost ales secretar al Partidului National Roman din Transilvania. Din cauza unor articole care revendicau drepturile romanilor, a fost inchis, in 1888, timp de un an, de autoritatile maghiare. Dupa ce a revenit la Bucuresti, a infiintat, in 1894, impreuna cu George Cosbuc si I.L. Caragiale, revista ”Vatra”, unde a inceput publicarea romanului ”Mara”. George Calinescu aprecia ca: ”Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuia sa insemne un eveniment, si astazi, privind inapoi, romanul acesta apare ca un pas mare in istoria genului (…) Cu mult inaintea lui Rebreanu, Slavici zugravise puternic sufletul taranesc de peste munti si cu atata dramatism, incat romanul este aproape o capodopera.”

Tot in 1894, a fost numit director de studii la Institutul Otetelesanu din Magurele, patronat de Academia Romana. A mai fost director al ziarului Minerva si al Agentiei de presa a ziarului Corespondenta romana. La inceputul si dupa incheierea Primului Razboi Mondial a fost arestat si inchis, perioada prezentata pe larg in cartea sa de memorialistica ”Inchisorile mele” (1921).

Scrierile sale de debut sunt in majoritate povesti: ”Zana Zorilor”, ”Ileana cea sireata”, ”Florita din codru”, ”Doi feti cu stea in frunte” etc. In 1881 ii apare volumul ”Novele din popor”, cuprinzand cateva scrieri devenite clasice: ”Popa Tanda”, ”Gura satului”, ”Budulea Taichii”, ”Moara cu noroc”. Este autorul romanelor: ”Corbei”, ”Mara”, ”Din pacat in pacat”, ”Cel din urma Armas”, ”Din doua lumi”, ”Din batrani”. A scris si piese, precum: ”Fata de birau”, ”Toane sau vorbe de claca”, ”Polipul unchiului”, ”Gaspar Gratiani” etc.

Personalitate artistica proteica, talentul lui Ioan Slavici s-a afirmat intai de toate in nuvelistica. Creator al unei tipologii viguroase, excelent analist al starilor sufletesti, Ioan Slavici este primul mare prozator provenit din Transilvania, dar influenta sa nu s-a redus numai la spatiul ardelenesc. George Calinescu spunea, in ”Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, ca ”(…) opera sa este remarcabila. Cu perceptia justa numai cand se aplica la viata taraneasca, ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sunt darji, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si parti rele, asa cum trebuie sa fie o lume comuna. Daca ar fi avut mai multa capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului. Limba de obicei impiedicata si ridicol de neaose, atunci cand trateaza idei, e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc.”

Ioan Slavici s-a stins din viata la 17 august 1925, in localitatea Crucea de Jos si a fost inmormantat in schitul Brazi, la un km distanta de orasul Panciu. In discursul de ramas bun, scriitorul Gala Galaction a spus: „Il vedem deasupra noastra mare in literatura, fruntas al condeiului, premergator si explorator al frumusetilor graiului si sufletului poporului nostru. Il vedem deasupra noastra printre nouri si culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Cosbuc, Caragiale”.