Lucrările de la Podul Vămășoaia intră în conservare! Primarul Mihai Chirica dă vina pe 6 cabluri care blochează șantierul
Șantierul deschis de peste 3 luni de la Podul Vămășoaia este blocat de 6 cabluri electrice. Primăria Iași se contrazice în declarații, nimeni nu știe când vor fi finalizate lucrările
Administrația publică locală a blocat șoseaua Bucium de peste 3 luni cu lucrările de la podul Vămășoaia. Câțiva metri de stradă terorizează șoferii care sunt nevoiți să tranziteze zona. Deși în luna august 2024 reprezentanții municipalității anunțau că la începutul lunii septembrie relocarea utilităților va fi finalizată, șantierul a rămas închis.
Șase cabluri blochează șantierul de la Podul Vămășoaia! Mihai Chirica nu știe când vor fi finalizate lucrările
Primarul Mihai Chirica a recunoscut recent faptul că șantierul de la podul Vămășoaia, de pe șoseaua Bucium, stagnează. De peste 3 luni, nu există nicio activitate în zonă iar șoferii stau în trafic cu orele. Edilul Iașului a transmis că lucrarea „zace în 6 cabluri”. Situație care ar fi trebuit prevăzută de administrația publică locală atunci când au elaborat documentațiile și au plătit studiile de fezabilitate și cele geotehnice din zonă.
„Podul de la Vămășoaia zace în 6 cabluri care alimentează tot ce este în amonte cu curent electric, pe care tot încerc să le deviez. De abia săptămâna trecută a venit avizul final și firma desemnată de către furnizorul de energie trebuie să înceapă să scoată cablurile de pe grinzile de beton, să pot să le extrag. Grinzile există, sunt făcute, s-au montat și prichicii de beton (n.r. – margine îngustă, ieșită în afară, în formă de poliță) pe care se instalează viitoarele grinzi”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Precizăm faptul că, din cauza șantierului, circulația în zona podului Vămășoaia se realizează pe o singură bandă iar acest lucru îngreunează și mai mult traficul și așa aglomerat de pe șoseaua Bucium iar Primăria Municipiului Iași caută în continuare scuze pentru un blocaj ce ar fi putut fi prevăzut înainte de începerea lucrărilor.
Reprezentanții municipalității ieșene se încurcă în declarații
Mai mult este esențial de reliefat că reprezentanții Primăriei Iași se încurcă în declarații din luna august 2024. Inițial, aceștia au transmis faptul că relocarea utilităților va fi finalizată la începutul lunii septembrie 2024, ulterior, s-au răzgândit și au transmis că pentru relocarea cablurilor electrice aveau nevoie de aprobare de la Delgaz grid.
„La podețul Vămășoaia, relocarea utilităților va fi finalizată săptămâna viitoare (n.r. – începutul lunii septembrie 2024)”, transmitea, la finalul lunii august 2024, Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
În luna septembrie, declarațiile reprezentanților administrației publice locale s-au schimbat. Aceștia au transmis pe data de 18 septembrie 2024 că se lucrează la relocarea rețelelor de la Podul Vămășoaia, iar pentru acest lucru a trebuit ca Delgaz Grid să aprobe lucrările, aprobare pe care Primăria Iași a obținut-o cu greu.
„În acest moment, se lucrează la relocarea rețelelor electrice din arealul podului. Abia zilele trecute am obținut toate aprobările de la Delgaz Grid. Din nefericire, procedura cu cei de la Delgaz Grid a fost foarte greoaie, ei se ocupă de toate aceste operațiuni. Am primit promisiunea că în 2 săptămâni se vor finaliza aceste relocări și apoi vom continua lucrările de modernizare la pod”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași, pe data de 18 septembrie 2024.
Dubios este faptul că, de mai bine de 3 luni, pe șantierul de la podul Vămășoaia, nu sunt văzuți muncitori care să lucreze nici la relocare, nici la pod iar acest lucru a fost sesizat și de ieșenii care trec zilnic prin zonă.
„Pe șantierul de la podul Vămășoaia din Bucium, se pare că muncitorii sunt în concediu de ceva vreme. Prezent este doar agentul de pază, ca să aibă grijă de utilajele care sunt! Bravo, Iașul nostru iubit, în frunte cu autoritățile de la primărie, bravo pentru organizare”, a spus un internaut pe rețelele de socializare.
Șase cabluri blochează șantierul de la podul Vămășoaia din Bucium. Mihai Chirica și reprezentanții Primăriei Iași se contrazic în declarații, nimeni nu știe când lucrările vor fi finalizate iar șoferii umiliți de autoritățile publice locale petrec, în continuare, ore în traficul infernal.