Lucian Bode, ministrul de Interne, confirmă că pe trupul unuia dintre bărbaţi sunt urme de gloanțe
BZI.RO au prezentat, în exclusivitate în spaţiul public imagini cu trupurile celor doi bărbaţi din Onești care au fost ucişi cu sânge rece. Conform imaginilor în vigoare se poate observa, cu uşurinţă faptul că pe trupul unuia dintre bărbaţi se află mai multe urme de gloanțe. Deși, iniţial, oamenii legii au spus că trupele de intervenţie nu i-a împuşcat pe oamenii ucişi de criminalul de la Onești, Lucian Bode, ministrul de Interne a confirmat faptul că urmele respective sunt urme de gloanțe de cauciuc.
Luni, 1 martie 2021, în oraşul Onești din Bacău a avut loc o tragedie. Un bărbat în vârstă de 68 de ani a luat ostatici doi indivizi pe care ulterior i-a ucis cu sânge rece. Cu toate că la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale oamenilor legii, bărbatul nu a putut fi oprit de aceștia.
Pe trupul unei victime se poate vedea urme de gloanţe
BZI.RO a prezentat în exclusivitate imagini (click aici pentru foto) cu cadavrele celor doi bărbaţi. Din dorinţa unei anchete oneste, imaginile au fost publicate, dar din respect pentru victime, acestea au fost blurate. Totuşi, se poate observa faptul că pe trupul unuia dintre bărbaţi se pot vedea mai multe urme de gloanţe. Desigur, nefiind specialişti, totul a fost o presupunere până când ministrul a avut o reacţie oficială:
„Eu am solicitat date şi vă asigur că ştiu, în acest moment, cum s-a folosit muniţia şi în ce condiţii au ajuns acele gloanţe neletale în corpul victimei. Au explicat şi vor explica şi în fata organelor de anchetă care a fost poziţia de tragere, unde era poziţionata victima. Eu am văzut toate aceste detalii şi sunt convins că anchetele în derulare vor lămuri acest lucru”, a declarat ministrul Lucian Bode la Realitatea Plus.
Conducerea IPJ Bacău şi a Poliţiei Oneşti a fost demisa miercuri, decizia lui Lucian Bode venind după intervenţia deficitară de la Oneşti. Doi muncitori care efectuau lucrări de reparaţii într-un imobil din muncipiul Oneşti au fost sechestraţi, luni la amiază, de către un bărbat de 68 de ani, fostul proprietar al imobilului, care a fost evacuat prin sentinţa judecătorească. Aceştia au fost înjunghiaţi şi au murit.
Gheorghe Moroșan a fost transportat în stare gravă la spital
Gheorghe Moroșan, criminalul cu sânge rece de la Onești a ucis doi bărbaţi şi ulterior a fost împuşcat de oamenii legii. Acesta a fost transportat în stare gravă la spital după intervenţia forţelor speciale. Starea pacientului este una stabilă, dar orice complicaţie poate apărea în orice moment
„Pacientul a fost detubat, se află internat pe Reanimare. A fost testat şi este negativ. Noi suntem spital suport COVID. Pe zona non-COVID avem doar două locuri şi atunci se va da curs procedurii de transfer a pacientului într-o unitate medicală cu Terapie Intensivă non-COVID. Necesită supraveghere postoperatorie de lungă durată, pot apărea complicaţii. Pacientul va trebui să mai stea internat. Va necesita investigaţii suplimentare care momentan nu sunt disponibile în spitalul nostru. În acest moment, el ocupa un salon întreg non-COVID-19, unde avem disponibile doar două locuri”, a declarat directorul medical al Spitalului din Oneşti.