Lovitura de stat explodează la Înalta Curte

Astăzi este al doilea termen. La Înalta Curte de Casație și Justiție. Al doilea termen într-un dosar la fel de voluminos ca și cel de la Nürenberg, finalizat la scurt timp de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Despre crimele naziștilor. Dosarul de la ÎCCJ este despre lovitura de stat de tip KGB-NKGB din România. Care a blocat practic Revoluția anticomunistă.Și a adus la putere echipa Moscovei. Este un dosar despre un număr impresionant de mare de victime. Cum se judecă el?

Este o rușine. O uriașă rușine de care, între altele, este responsabil ministrul Justiției Cătălin Predoiu. Dar și președintele Klaus Iohannis, care se face că plouă. Explic acum de ce. Înalta Curte a făcut apeluri insistente la autoritățile statului român, respectiv la puterea executivă, pentru a asigura un spațiu corespunzător desfășurării acestui mega-proces, în care sunt citate 5.000 de persoane, martori și victime. În plus, interesul este maxim, pentru că sunt alte mii de persoane care doresc să asiste la dezbateri. Iar într-un stat care se pretinde a fi stat de drept, dezbaterile trebuie să fie publice. Cetățenii României au dreptul să afle ce se întâmplă acolo. Pentru că acest proces aflat la început îi interesează practic pe toți românii. Pe parcursul acestuia și și la capătul acestuia, ei trebuie să obțină răspunsuri bine argumentate și bine probate asupra câtorva întrebări cheie. 1). S-a aprins în România flacăra unei Revoluții? Unde a ars această flacără, dacă ea a existat? La Timișoara? La București? Unde în altă parte? 2). Cât a durat până când flacăra Revoluției a fost stinsă? 3). Câte gloanțe s-au consumat sfârtecând trupuri, în special ale unor tineri, pentru ca Ceaușescu să abandoneze puterea? Și câte gloanțe s-au consumat ulterior? Pentru ca un grup de inițiați, de protejați ai Moscovei, să poată opri Revoluția anticomunistă , să o transforme într-o perestroikă și să preia ei înșiși puterea? 4). Trăgând linia, a fost o Revoluție sau a fost o lovitură de stat? Sau a fost o Revoluție anticomunistă, omorâtă la scurt timp de la debut și peste care s-a suprapus o lovitură de stat, având la înaintare câțiva protagoniști români și în spate miile de luptători Spetsnaz prezenți în România până în toamna lui 1990? Și scoși din România în urma insistențelor lui Petre Roman? Și în spatele cărora, ca să respectăm principiul Matrioșka, s-au aflat serviciile secrete sovietice?

Unul dintre cei mai importanți specialiști, poate chiar cel mai proeminent al istoriei recente al României, Alex Mihai Stoenescu a dat răspuns întrebărilor de mai sus, în mai multe lucrări de referință vizând în mod explicit ceea ce el a definit drept lovitura de stat din decembrie 1989 și, mai recent, într-un alt studiu istoric, lansat anul trecut și intitulat „Administrația Emil Constantinescu”. Dar istoria recentă poate fi – și așa este și corect – pusă la îndoială până când alte și alte probe se adaugă și până când istoria se așază. De aceea, rolul Justiției din această perspectivă poate fi capital.

Simt nevoia să fac o precizare, înainte de a mă întoarce la rușinea pe care ar trebui să o resimtă autoritățile statului în raport cu acest proces. În 1995, am organizat în mod simbolic și cu mijloacele care i-au stat la îndemână unui gazetar, director al unui ziar cu impact, rejudecarea procesului Ceaușescu. Pe scena Arcub și în sala Arcub am adus personaje cheie. Procurori, magistrați, avocați și, desigur, un număr impresionant de mare de revoluționari. Și, simbolic, am refăcut procesul Ceaușescu. Nici eu, nici colegii mei, care au asigurat succesul acestei operații și care au publicat și o carte pe aceasă temă, și nici partenerii media care au transmis procesul în direct, Tele 7 abc cu Radu Coșarcă la butoane și Radio Tinerama, care-l avea director pe Cornel Ciomâzgă, nu au suferit vreo secundă de nostalgii comuniste și cu atât mai puțin de nostalgii față de cuplul Ceaușescu. Dar la capătul acestui proces, repet, simbolic, făcut prin mijoace gazetărești, noi am ajuns la concluzia că în România a avut loc o lovitură de stat, care a înăbușit încă din fașă Revoluția anticomunistă, iar cuplul Ceaușescu a fost asasinat, deci nu a beneficiat de un proces corect, complotiștii fiind interesați să nu se afle adevărul. Închid această paranteză.

A trecut scandalos de mult timp de atunci. Nu mai puțin de 30 de ani. Și, în fine, după ce la caz au lucrat foarte mulți procurori, chiar de generații succesive, un uriaș dosar de genocid se află pe masa Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorii au ajuns la concluzia că a fost o lovitură de stat, care a înăbușit o revoluție anticomunistă. Că succesul acestei lovituri de stat a fost asigurat prin declanșarea unei stări de teroare, care, la rândul ei, a avut drept punct de plecare uciderea a peste 1000 de cetățeni români, mult mai mulți decât au căzut victime în urma ordinelor lui Ceaușescu. Ca să nu mai punem la socoteală numărul uriaș de răniți. Procurorii au strâns probe împotriva persoanelor pe care le acuză de genocid. Firește, în frunte cu Ion Iliescu. Dar cum se poate desfășura acest proces?

S-a știut din capul locului că sediul în care-și desfășoară activitatea Înalta Curte de Casație și Justiție nu permite desfășurarea unui proces atât de amplu, cu atât de mulți avocați, acuzați, martori și victime, nici chiar dacă el ar fi organizat în holul mare din incintă. Au fost mai multe personalități publice, mă număr și eu printre ele, care au avertizat asupra acestui fapt atunci când dosarul s-a aflat la camera preliminară. Înalta Curte de Casație și Justiție a făcu apeluri insistente către autoritățile statului, pentru ca acestea să asigure un cadrul corespunzător, cu caracter excepțional acestui proces, care și el are un caracter excepțional. Dar nu s-a întâmplat nimic. Iar astăzi asistăm din nou la un uriaș balamuc.

Conform Constituției României, conform celorlalte legi ale statului, responsabilitatea de a pune la dispoziție Înaltei Curți de Casație și Justiție în mod temporar un loc de desfășurare corespunzător acestui mega-proces îi revine ministrului Justiției. El este cel mai important reprezentant ai singurei puteri legtime a statului, puterea executivă, care poate răspunde acestei necesități. Cătălin Predoiu a stat cu brațele încrucișate. Nu a făcut nimic. A ignorat pur și simplu această problemă. Dar și președintele României are puteri executive. Și el avea datoria de a interveni solicitând Guvernului să rezolve această situație. Nu a făcut nimic. Iohannis ar fi trebuit să intervină, cu atât ai mult cu cât Predoiu a fost impus în Guvernul României la solicitarea expresă a acestuia. Iar parteneriatul președintelui cu ministrul Justiției tocmai a fost dovedit, Iohannis acordând câștig de cauză nu CSM-ului, ci lui Predoiu, în condițiile în care doi dintre cei trei candidați la marile parchete, propuși de ministrul Justiției, au primit aviz negativ CSM, dar decrete de numire ale președintelui. Pentru a fi drept până la capăt, pentru a nu fi acuzat de partizanat politic, voi spune pe șleau că și Tudorel Toader, cât a fost ministru al Justiției, susținut de alianța PSD-ALDE, ar fi avut această obligație.

De ce executivul a întors spatele Justiției și, implicit, opiniei publice, îmi este pentru moment imposibil să înțeleg.

Fapt este că, din nou, cea mai înaltă instanță a puterii judecătorești din România este umilită. Dar, de această dată, este umilită direct și opinia publică. Se încearcă cumva prin acest mega-proces și condițiile sale de desfășurare o mega-mușamalizare? Dacă da, nu ne va fi prea greu să-i identificăm pe cei vinovați.