Lovitura de grație dată de intermediarul turc la spitalul mobil din Lețcani. Filmul unui dezastru acoperit cu banii rămași de la licitația trucată, la Iași
Găurile de la spitalul mobil din Lețcani au ajuns să fie acoperite cu noi fonduri publice. Dezastrul lăsat în urmă de intermediarul turc va fi acoperit din fondurile rămase de pe urma licitației derulate în primăvara acestui an. Toate instalațiile cu deficiențe de la unitatea medicală vor fi refăcute din economiile inițiale. Turcii s-au eschivat și au scăpat de alte penalități. Conducerea Asociației Euronest nu a oferit și alte explicații după dezastrul găsit la Parcul Transagropolis
Dezastrul de la spitalul mobil din Lețcani a ajuns să fie acoperit cu noi fonduri. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest va aloca circa 80 de mii de lei (17 mii de euro) pentru a repara neregulile lăsate de furnizorul turc care a adus containerele și echipamentele medicale. Euronest a cerut chiar voturile consilierilor județeni pentru remedierea acestor probleme care nici nu ar fi trebuit să apară. Practic, la câteva săptămâni de la inaugurarea oficială a unității medicale, Euronest va suplimenta fondurile deja cheltuite pentru a remedia ceea ce SDI Global LLC nu a făcut la timp. Banii provin de la licitația inițială derulată cu scandal și care a fost atribuită turcilor.
Reparații urgente la spitalul mobil Lețcani. Bolnavii și medicii riscă să înghețe
Alina Popa, directorul ADI Euronest, nu a precizat și de unde ar proveni acești bani. În mod normal, fondurile ar trebui alocate din suma destinată SDI Global LLC, cea care a livrat și montat echipamentele. Turcii au fost penalizați pentru întârzierea livrării spitalului mobil, suma finală ajungând de la 13,4 milioane euro la 10,7 milioane de euro. Ar trebui ca fondurile să fie luate din conturile turcilor, aceștia fiind cei care au făcut lucrările. Întreaga unitate prezintă deficiențe majore, iar bolnavii și cadrele medicale riscă să înghețe de frig. Conductele de alimentare nu au fost izolate, iar burdufurile de legătură dintre module se află și acestea în pericol. Numai că în loc să ia banii din fondurile date turcilor, costurile vor fi suportate din suma alocată inițial pentru achiziția spitalului mobil și care a rămas necheltuită.
80 de mii de lei pentru a reface munca furnizorului turc
În final s-au alocat suplimentar 80 de mii de lei pentru a remedia găurile lăsate de turci. Pentru a realiza instalația electrică de degivrare, respectiv izolarea conductelor, s-au alocat 30 de mii de lei. Alți 30 de mii de lei s-au dus pe stocatorul de 10 mii de litri de oxigen, lucrare efectuată cu firma Linde Gaz SRL. Etanșarea burdufurilor de la module a costat 20 de mii de lei. Astfel, cheltuielile de la spitalul mobil au ajuns la un total de 1,8 milioane de lei, suplimentare pe lângă banii dați turcilor. Cele 1,8 milioane de lei au fost alocate pentru diverse cheltuieli, de la brăduți montați în curte, la bănci și coșuri de gunoi, până la betonarea platformei de nisip unde au fost montate containerele.
„Am solicitat cheltuieli necesare efectuării unor operațiuni pe timp de iarnă, în principal izolarea conductelor de apă și canalizare care deservesc spitalul de la Lețcani, izolarea burdufurilor de legătură dintre module pentru a asigura confortul termic și etanșeitatea pe timp de iarnă. De asemenea, s-au solicitat cheltuieli pentru realizarea platformei pe care va fi amplasat un stocator de oxigen”, a spus Alina Popa, actualul director al ADI Euronest.
Paturi ATI trimise către Spitalul de la Piatra Neamț. CJ Iași a aprobat proiectul
Spitalul mobil de la Lețcani are 48 de paturi de ATI funcționale din cele 103 achiziționate. Restul au rămas în depozitul clădirii de la Parcul Transagropolis. 10 paturi de terapie intesivă au fost trimise la Spitalul Județean Neamț pentru a acoperi deficiența de la unitatea medicală în urma incendiului din 14 noiembrie 2020.
„La acest moment încă așteptăm răspunsurile necesare pentru a efectua transferul, dar avem promisiuni că astăzi (ieri, 25 noiembrie 2020- n.r.) vom avea absolut toate acordurile de principiu și vor pleca spre Neamț echipamentele solicitate. Vorbim de cele care sunt în dotarea noastră. E vorba despre 10 paturi de terapie intensivă complet echipate la care se adaugă alt tip de instrumentar medical specific în special transportului pacienților. Mă refer la EKG portabil, defibrilator portabil, tărgi de transfer cu butelie de oxigen, pulsoximetre. De asemenea, au solicitat și saltele antiescară și mic instrumentar”, a spus Alina Popa, directorul ADI Euronest.