Lotus Village, cel mai mare proiect rezidențial de lângă Iași: 946 de apartamente, 32 de case și 1.461 de locuri de parcare. Investiția este de 120 de milioane de euro – FOTO

de: Ciprian Boaru
02:00, 01 sept. 2022

Un nou concept imobiliar revoluționează piața rezidențială din comuna Miroslava, județul Iași. Nu mai puțin de 120 de milioane de euro reprezintă investiția de peste 13 hectare. Sute de apartamente vor fi livrate, în următorii ani, și vor beneficia de o veritabilă oază de verdeață. Reprezentanții dezvoltatorului spun că este unul dintre cele mai importante proiecte din ultima perioadă

Un proiect imobiliar de amploare este anunțat în satul Valea Adâncă, comuna Miroslava, județul Iași. Conform unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), investitorul Alin Haucă, deținătorul Balkan Pharmaceuticals, firmă ce a dezvoltat un produs inovator pe piața României, intenționează să construiască un cartier rezidențial cu toate facilitățile de care pot beneficia viitorii proprietari. Lotus Village este o propunere în premieră pentru zona metropolitană care va duce dezvoltarea comunei în altă etapă, mai ales prin dimensiunea proiectului și calitatea acestuia. Proiectul prevede construirea a nu mai puțin de 44 de blocuri de locuințe colective, cu regimul de înălțime redus  D+P+3E, la care se mai adaugă și 32 de case. Suprafața de teren disponibilă este de aproape 13 hectare, identificată în apropierea străzii Livezilor. Accesul dinspre municipiul Iași se realizează din șoseaua Nicolina pe o distanță de maximum 3 kilometri.

Lotus Village, cel mai mare proiect rezidențial de lângă Iași, costă 120 de milioane de euro

Lotus Real Estate, dezvoltatorul proiectului rezidențial, anunță o investiție de cel puțin 120 de milioane de euro. Estimările arată că prima etapă a lucrărilor ar urma să fie demarată în ianuarie 2023, cu finalizare la sfârșitul anului. Asta înseamnă că vor fi livrate cel puțin 150 de apartamente. Complexul rezidențial se adresează în special tinerilor care au întemeiat o familie. De aici și compartimentarea apartamentelor în 2 și 3 camere, cu suprafețe utile cuprinse între 53 și 82 de metri pătrați. Investitorul insistă și pe calitatea vieții din viitorul cartier. Din totalul de 13 hectare, 40 la sută din suprafață reprezintă spații verzi. Conform documentației, la demisolul clădirilor sunt prevăzute 682 de locuri de parcare și 779 de locuri de parcare exterioare. La parterul imobilelor sunt prevăzute spații comerciale, deja fiind avansate negocierile cu agenții economic. Proiectul imobiliar are un termen de finalizare de 5-7 ani de la eliberarea autorizației de construire.

„Fără falsă modestie, este al treilea proiect ca importanță, în comparație cu cele existente deja în municipiul Iași. În județ suntem primii care venim cu acest concept. Este foarte importantă dezvoltarea comunei Miroslava, mai ales în relația cu municipiul Iași. Am găsit o deschidere importantă din partea Primăriei Miroslava cu care am avut o relație constructivă. Au fost multe discuții cu domnul primar Dan Niță și cu cei din aparatul administrativ. Au fost consultări publice, s-a prezentat proiectul și s-au evidențiat beneficiile acestuia pentru comunitate. Considerăm că anvergura acestui proiect va atrage și alte investiții în comună. Administrația locală va avea de câștigat mai ales din taxele și impozitele percepute. Cred că, în timp, Miroslava va deveni cea mai importantă comună din România, pentru că sunt oportunități extraordinare de dezvoltare pe toate palierele”, a transmis Andrei Moga, asociat în dezvoltarea proiectului imobiliar Lotus Village.

Inițiativa urmează să fie supusă votului într-o ședință viitoare de Consiliu Local a comunei Miroslava, etapă premergătoare celei de autorizare. În paralel, autoritatea locală a demarat mai multe investiții pentru fluidizarea traficului.

Cartierul rezidențial din comuna Miroslava propune un impact redus asupra mediului

Lotus Village va fi certificat BREEAM, ceea ce înseamnă că se va pune accent pe performanța ecologică a clădirilor. Proiectul prevede ca fiecare imobil din cartier să beneficieze de panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie, o inițiativă fezabilă îmbrățișată tot mai mult, în ultimul timp, la nivel național. Complexul asigură rezidenților și toate facilitățile necesare, precum școală, grădiniță, clinici medicale, restaurante, cafenele, zone de promenadă, săli de fitness, mobilier urban modern, vegetație, piațete, fântâni arteziene și terenuri de sport, toate fiind pentru o calitate a vieții cât mai ridicată. Totodată, prin înființarea zonelor comerciale, cu o suprafață de 8.350 de metri pătrați, vor fi asigurate și 200 de noi locuri de muncă. În interiorul cartierul vor fi trasate străzi cu o lățime de 7 metri, plus trotuarele aferente. În ceea ce privește noii indicatori de trafic, odată cu apariția noului cartier, în urma consultării publice, s-au identificat mai multe variante pentru fluidizarea acestuia, existând studii ce urmează să fie implementate. Partea de infrastructură va fi realizată încă din prima etapă de execuție, când vor fi extinse și rețelele de utilități. Sunt 4 ieșiri din viitorul cartierul Lotus Village: zona Tudor Neculai, CUG, șos. Nicolina și centura ocolitoare a municipiului Iași.

Lotus Village, cel mai mare proiect rezidențial de lângă Iași, propune partenerilor și zone de birouri, ceea ce va transforma complexul într-un mic oraș, unde toate facilitățile sunt la îndemână.