Locuri de parcare gratuite, în Bucureşti. Unde mai pot parca şoferii fără să plătească
Începând de astăzi, 15 august 2022, şoferii din Capitala nu mai pot parca fără să plătească. Însă, primarul Nicusor Dan a menţionat că mai sunt câteva locuri de parcare gratuite, în Bucureşti.
Nerespectarea regulilor privind plata conduce la amenzi de 200 de lei şi blocarea autoturismului.
Ce locuri de parcare gratuite se mai găsesc în Bucureşti
Şoferii din Bucureşti nu mai pot parca fără să plătească anticipat. Cei care nu respectă regulile vor fi amendaţi de poliţiştii locali şi chiar li se va bloca maşina.
Însă, conducătorii auto mai pot parca în continuare gratuit în centru pe parcările nemarcate, de la marginea bordurii, a transmis primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
”Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre”. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii). Scopul Primăriei Generale e să descongestioneze traficul în zona centrală și să redea pietonilor cât mai multe dintre trotuare”, a explicat Nicușor Dan.
În aceeași ordine de idei, și în municipiul Iași a fost întâmpinată această problemă a locurilor de parcare, de-a lungul timpului.
Unde se vor aplica regulile privind taxarea parcării
Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, și viceprimarul Stelian Bujduveanu au transmis faptul că aplicarea măsurilor va începe de pe străzile de lângă Primăria Bucureşti. Noutatea este că parcarea din jurul instituției, rezervată ani de zile numai pentru funcționarii care veneau cu mașina, este redată în mod oficial cetățenilor.
”Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marți, toate locurile de parcare din jurul primăriei vor avea statut de „parcări albastre” și vor putea fi folosite, prin plată cu oră sau cu abonament, de oricine dorește”, a explicat Nicușor Dan.
Viceprimarul a menţionat ca astfel vor fi create noi locuri de parcare şi traficul va fi descongestionat.
”Din 15 August vom continua, stradă cu stradă, în toată zona centrală a Capitalei. Eliberăm trotuarele de mașini și montăm stâlpișori, creăm noi locuri de parcare. Nu mai închidem ochii la cei care își lasă mașina pe trotuar, blochează străzi sau stații de autobuz sau parchează fără să plătească”, a scris și viceprimarul Stelian Bujduveanu pe pagina de Facebook.
Ce riscă şoferii care nu plătesc parcarea
Conform Codului Rutier, şoferii care opresc sau staţionează neregulamentar primesc o amendă între 290 de lei şi 725 lei. De asemenea, se mai adaugă şi două sau trei puncte de penalizare. Însă, cei care parchează ilegal vor avea şi autoturismul ridicat.
În ceea ce priveşte taxarea parcărilor, potrivit HCGMB 517/17.09.2019, pentru zona zero, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1 – 5 lei, iar pentru zona 2 – 2,5 lei pe oră. Zona 2 este în afara inelului central, deci în afara centrului orașului.
Tariful pentru zona 0 și pentru zona 1 se aplică pentru primele 2 ore de folosire a locului de parcare, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării, cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depășire.
Astfel, zona 0, unde tariful este de 10 lei/oră, este practic zona din jurul Pieței Universității, fiind delimitată de străzile: Piața Rosetti, str. Tudor Arghezi, str.Dimitrie Gerota, str. JL Calderon, str. CA Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenței, str. Halelor, Piața Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev.
De asemenea, în edițiile anterioare ale Cotidianului BZI s-a relatat cât costă un loc de parcare, în Mamaia.
Ce preţ are un abonament pentru persoanele fizice
Zona zero: abonament de o zi (07.00 – 23.00) – 75 lei/zi. Abonament pentru o săptămână – 300 lei. Abonament pentru o lună – 1.050 lei. Abonament pe semestru – 5.250 lei. Abonament pe an- 9.450 lei.
Zona 1: abonamente de o zi – 38 lei, 150 lei/săptămână, 525 lei/lună, 2.625 lei/semestru și 4.725 lei/an
Zona 2: abonamente de o zi – 15 lei, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună, 1.050 lei/semestru și 1.890 lei/an.
Cei care au abonamente pentru zona zero pot utiliza şi locurile de parcare din zonele 1 şi 2, iar cei care au abonamente în zona 1 pot folosi şi locurile de parcare din zona 2.
Astfel, începând de luni, 15 august 2022, șoferii din Capitală mai au ocazia să beneficieze de locuri de parcare gratuită, doar în anumite zone.