Liviu Vornicu: Mirajul BRICS și idealurile sale mărețe
Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, expune pe scurt percepțiile mediului politic internațional cu privire la grupul BRICS și obiectivele sale.
Încă de la înființarea BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) s-a spus despre acest grup că reprezintă o alianță de țări complet suverane unite de ura lor comună față de occident pentru a complota să răstoarne dominația dolarului în viitorul apropiat. Este absurd și totodată nerealist să ne imaginăm că acest grup în componența sa actuală ar putea da o astfel de lovitură, deoarece înlocuirea unei monede folosite drept etalon la nivel internațional este un proces mult prea complex pentru a se realiza peste noapte.
Deși pare greu de crezut mulți din comunitatea mass-mediei alternative consideră că au fost induși în eroare de unii dintre influenceri lor de top, care i-au convins să-și imagineze că grupul BRICS este altceva decât ceea ce reprezintă. Marea lor supărare pleacă de la faptul că li s-a inoculat ideea că acest grup este o alianță a unor țări care au un scop comun, acela de a pune la cale să dea o lovitură mortală dolarului în viitorul foarte apropiat. Chiar dacă influencerii ar fi avut dreptate, iar aceste țări chiar ar avea acest ideal, de la vorbe până la fapte este cale lungă, mai ales că toți membrii grupului sunt puternic interconectați cu cei cu care se presupune că ar trebui să se lupte pentru înlocuirea etalonului monetar.
Chiar dacă ceea ce se vehiculează reprezintă adevăratele intenții ale Federației Ruse, prin acțiunile întreprinse au arătat clar că nu sunt pregătiți pentru un astfel de demers major. Înainte de summitul cu țările africane din iulie, Rusia a demarat o puternică campanie menită să corecteze zvonurile și percepțiile lumii despre BRICS. Prin aparatul de propagandă foarte bine organizat au dezvoltat numeroase activități cu scopul de a discredita în totalitate narativul promovat de cei mai importanți influenceri ai mass-mediei alternative. Mai mult, într-o recentă conferință de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului a confirmat că există diferențe de opinie între membrii BRICS cu privire la extinderea oficială a grupului lor.
În altă ordine de idei, Rusia are mari rețineri în a-și împărtăși public poziția oficială față de subiectul – înlocuirea dolarului american, astfel că suntem tentați să spunem că nu se întrevede vreo șansă ca BRICS să introducă pe piață o nouă monedă în viitorul apropiat. Totuși, nu putem cădea în capcana declarațiilor oficialilor ruși, adevărați maeștrii ai manipulării, căci istoria ne-a dovedit că aceștia sunt obișnuiți să susțină un anumit lucru pentru a determina adversarii politici să lase garda jos, după care să se sucească la 180 de grade într-un timp foarte scurt.
În opinia specialiștilor grupul BRICS are dezbateri intense pe subiecte foarte sensibile. Astfel că la nivelul grupului există o tabără a celor care doresc să profite de momentul istoric și să accepte mai mulți membri cât mai repede posibil pentru creșterea puterii politico-economice și o altă tabără, care crede că un ritm mai lent este mai aliniat cu interesele lor comune și va determina o creștere sustenabilă.
Din mișcările diplomatice întreprinse, Rusia pare să fie mai atrasă de a doua abordare, căci după cum este bine știut, nu ar fi ratat ocazia de a câștiga puncte politice față de țările occidentale, pe care le consideră adversare tradiționale, promovând expansiunea BRICS pentru a pregăti lumea întreagă pentru o nouă eră cu noi poli de putere economică mondială. Mai mult, diferențele naturale dintre membrii grupului fac extrem de puțin probabil ca toți să fie de acord prea curând să cedeze o parte din suveranitatea lor economică prin promovarea agresivă a unei noi monede în detrimentul monedei lor naționale.
Pentru experții în politică externă nimic din toate acestea nu a fost surprinzător, nici măcar rezultatul influenței occidentale, deoarece predictibilitatea a fost pusă în lumină de dinamica existentă în interiorul grupului, precum și de relațiile existente între membrii săi și țările occidentale, elemente pe care observatorii obiectivi le înțeleg foarte bine. Au existat întotdeauna argumente legitime pentru și împotriva extinderii rapide a acestui bloc, precum și a ritmului cu care să accelereze procesele de multipolaritate financiară.
De exemplu, o mișcare prea rapidă riscă să slăbească BRICS, deoarece va deveni mai dificil să se ajungă la un consens într-un cadru mai larg. Cu toate acestea dacă nu se profită de interesul de moment al altor țări de a se înrola și participa la activitățile grupului, într-o oarecare măsură, riscă să fie irosită o oportunitate istorică, prin urmare este nevoie de un compromis pentru a se ajunge la BRICS+. Același lucru se poate spune și despre ritmul în care BRICS accelerează procesele de multipolaritate financiară, deoarece toți membrii săi, cu excepția Rusiei, se află în relații de o complexă interdependență economico-financiară cu occidentul.
Pornind de la observația menționată anterior, în timp ce toți membrii alianței au un interes comun de a se diversifica și totodată de a se distanța de dolar, se constată dependența lor disproporționată de comerțul și investițiile occidentale, ceea ce îi determină să aibă puncte de vedere diferite.
A da o lovitură mortală dolarului și a ruina economia occidentală ar fi o mutare politică total greșită, deoarece o astfel de mișcare le-ar dăuna propriilor interese. Deși mulți sunt tentați să creadă că un astfel de demes ar fi total în favoarea Rusiei, se înșeală amarnic, deoarece destabilizarea economico-financiară a Chinei și a Indiei, care poate rezulta, nu este nici pe departe în favoarea ursului siberian, ci va oferi avantaje substanțiale celor care doresc slăbirea economică a giganților asiatici.
În consecință, a fost întotdeauna nerealist să ne imaginăm că BRICS este o alianță de țări complet suverane create cu un țel măreț de a răsturna hegemonia dolarului în viitorul apropiat. Pe de altă parte nu trebuie să ne îmbătăm cu ideea că în laboratoarele adversarilor Statelor Unite nu se înfiripă astfel de concepte.
Singurul motiv pentru care această percepție moment irealizabilă a devenit virală este pentru că publicul vizat de o astfel de manipulare nu știa mai bine, iar cei în care au avut încredere au răstălmăcit și uneori au omis fapte legate de acest subiect pentru a-și promova propria agendă. Dacă nu sunt contestate la timp, speranțele nerealiste, pe care multe persoane din întreaga lume le au cu privire la BRICS, vor duce în mod inevitabil la o dezamăgire profundă după ce summitul grupului din această lună nu va reuși să le satisfacă așteptările, făcându-i astfel susceptibili la sugestii ostile. Există posibilitatea ca o masă critică de susținători ai multipolarității să renunțe la idealurile clamate de propagandiștii BRICS pentru a îmbrățișa grupul celor împinși de occident să îi demoralizeze și să îi atragă în actuala ordine politico-economică.
Adepții multipolarității consideră că Rusia ar fi trebuit cu mult timp în urmă să gestioneze în mod proactiv percepțiile despre BRICS pentru a evita acest scenariu. Poate că ar fi efectuat astfel de demersuri, dar a preferat să-și concentreze eforturile pentru protejarea integritații față de atacurile fără precedent ale propagandei occidentale și nu a avut destui experți disponibili pentru o gestionare favorabilă a percepției despre grup și obiectivele sale. În plus, nici nu și-a dat seama cât de inexacte erau părerile susținătorilor multipolarității despre acest grup până de curând, încă o dată din același motiv, numărul limitat de experți ce nu au putut acoperi toate fronturile de comunicare.
Această perspectivă explică, în opinia specialiștilor, încercările tardive ale Rusiei de a corecta aceste percepții false cu doar câteva săptămâni înainte de următorul summit al grupului. S-ar putea să fie prea puțin prea târziu pentru a preveni „dezertările” unor susținători ai multipolarității, dar este mai bine decât nimic, și, în plus, arată că Kremlinul este acum conștient de amenințarea pe care o reprezintă anumite teorii ale conspirației pentru interesele sale.
A durat ceva timp, dar Rusia a început să corecteze aceste percepții legate de BRICS, pe care le consideră false, și contracarează teoriile conspirației asociate acestor percepții sperând că va construi pe acest imbold, iar pe baza acestor noi proceduri să poată rezolva în viitor și alte probleme sensibile pe care adversarii lor le crează. Este interesant de urmărit cum vor contracara Statele Unite și aliații săi această ofensivă a propagandei rusești.