Liviu Vornicu: Cum explicăm ascensiunea Chinei de la colonie umilită la superputere economică?

Analistul Liviu Vornicu scrie astăzi despre ascensiunea Chinei care nu foarte demult era văzută ca o țară săracă, o colonie umilită. Creșterea economică din cea mai mare țară comunistă a fost una uriașă, de peste 75 de ori, sublinează Liviu Vornicu:

            Fie că dorim să recunoaștem și să acceptăm sau nu, cea mai uimitoare poveste economică a ultimelor decenii a fost ascensiunea Chinei, iar acest lucru este menționat în toate publicațiile economice de reputați specialiști în macroeconomie. Din 1980 până în 2020, economia Chinei a crescut de peste 75 de ori. A fost cea mai mare și mai rapidă îmbunătățire a condițiilor materiale din istoria modernă. Din una dintre cele mai sărace țări de pe pământ a ajuns acum o putere economică mondială. Mai mult, economiștii preconizează că până la sfârșitul deceniului va depăși S.U.A. și va deveni cea mai mare economie din lume.

Stirile PROTV

Convoaie militare în mai multe zone din Moldova și Transilvania. Ce se întâmplă

RomaniaTV

Laura Cosoi a făcut anunțul despre al 5-lea copil: „Am vizualizat o familie numeroasă”

Mulți numesc această transformare “miracolul chinezesc”. Unii oameni descriu acest miracol ca fiind o poveste simplă a „pieței libere”. Totuși succesul Chinei nu se datorează mecanismelor pieței libere pe care le știm noi europenii, ci modelului politic și economic impus de liderii chinezi și pe care ei îl numesc cu mândrie „socialism cu caracteristici chineze”.

14:18, 17 Sep 2024

FOTOJeffrey Sachs: Lupta SUA pentru hegemonie este arogantă, greșită și autodistructivă, nu va face față Rusiei și Chinei

13:19, 10 Sep 2024

FOTOO nouă mașină va fi vândută în România peste doar câteva zile! Chinezii intră pe piața autohtonă

Începând cu anii 1980, politicile pieței libere au măturat globul. Multe țări au trecut la transformări de amploare prin liberalizarea prețurilor, privatizarea marilor industrii și deschiderea către comerțul liber. România s-a alăturat acestui curent economic după 1989, iar rezultatele se văd foarte clar astăzi. Multe dintre economiile care au fost supuse liberalizarii pieței peste noapte, de atunci fie au stagnat fie regresat. Niciuna dintre ele nu a avut un record de creștere precum cel observat în China. Țările africane au experimentat o contracție economică brutală. Țările din America Latină au cunoscut 25 de ani de stagnare. Dacă comparăm China cu Rusia, celălalt gigant al comunismului din secolul XX, contrastul este și mai uluitor.

Sub socialismul de stat, Rusia era o superputere industrială, în timp ce China era încă în mare parte o țară agrară, ambele având economii dirijate de stat. Cu toate acestea, în aceeași perioadă în care reformele chineze au condus la o creștere economică incredibilă, reforma Rusiei a dus la un colaps cumplit.

Rusia a urmat recomandările economiilor științifice din acea vreme pentru implementarea politicii economice numită „terapie de șoc”. Ca principiu de bază, ideea era că vechea economie planificată trebuia distrusă, pentru a face loc economiei de piață. Rusia se aștepta să redevină o superputere economică peste noapte, astfel că a eliminat total controlul prețurilor, a privatizat companiile și activele de stat și a deschis imediat țara comerțului global. Rezultatul a fost o catastrofă, deoarece prețurile au scăpat de sub control, s-a instaurat hiperinflația, PIB-ul a scăzut cu 40%, iar alcoolismul, malnutriția la copiii și criminalitatea au ajuns la cote amețitoare. Rusia nu a obținut o piață liberă peste noapte, în schimb, a trecut de la o economie în stagnare la o epavă scobită condusă de oligarhi.

De-a lungul anilor 1980, China a luat și ea în considerare implementarea aceluiași tip de reforme bruște pe care le-a urmat Rusia. Ideea de a avea un nou început a fost atractivă, iar terapia de șoc era promovată pe scară largă de economiști renumiți.  Însă, în cele din urmă, liderii chinezi au decis să nu implementeze terapia de șoc. În loc să doboare o întreagă economie deodată, China a ales reformarea graduală cu momente experimentale.

            Astfel, activitățile pieței libere au fost promovate și introduse în sectoarele neesențiale ale economiei ca experimente. În acest mod, statul chinez a implementat o politică duală de prețuri. În loc să utilizeze terapia de șoc, ”vedeta” acelor vremuri, China a preferat să învețe din experiența celor mai dezvoltate națiuni ale lumii, SUA, Marea Britanie, Japonia și Coreea de Sud. Fiecare dintre acestea a gestionat și a planificat dezvoltarea propriilor economii, protejând industriile în stadiu incipient și controlând investițiile.

Susținătorii pieței libere occidentale au declarat că sistemul chinez va fi un dezastru. Dar liderii chinezi nu i-au ascultat și, în timp ce Rusia s-a prăbușit urmând terapia de șoc, China a înregistrat un succes remarcabil, chiar dacă statul a păstrat controlul asupra coloanei vertebrale a economiei industriale, precum și asupra proprietății pământului. China de astăzi nu este o economie de piață liberă în niciun sens al cuvântului. Este o economie de piață dirijată de stat. Guvernul deține efectiv toate terenurile, iar China folosește proprietatea de stat în competiția de pe piață pentru a dirija economia.

În opinia înalților oficiali chinezi dezvoltarea accelerată și prosperitatea economiei chineze se datorează modelului propriu, un model în care guvernul este direct implicat în funționarea economiei, adică subvenționează acele industrii care sporesc creșterea și stimulează dezvoltarea. Astfel oficialii chinezi susțin clar și răspicat ca modelul lor este cu mult superior modelului occidental, care stimulează extragerea de capital pentru îmbogățirea personală, mai degrabă decât dezvoltarea de proiecte care servesc binelui comun.

Pentru cei ce trăim în tipuri de economii diferite de cea chineză, declarațiile liderilor chinezi ar părea fără esență și doar vorbe goale menite să mângâie orgoliile un regim politic autoritar cu restricţii majore în multe domenii, mai ales în cazul accesului liber la internet, libertatea presei, libertatea de întrunire, dreptul de a avea mai mulți copii, libertatea de fondare a organizațiilor sociale (ONG-uri) și libertatea religioasă, dar datele prezentate în diverse publicații de specialitate din lume ne arată că de la deschiderea către comerțul exterior și investiții și punerea în aplicare a reformelor graduale în 1979, China a fost printre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, cu o creștere anuală reală a produsului intern brut (PIB) cu o medie de 9,5% până în 2018, un ritm descris de Banca Mondială drept „cea mai rapidă expansiune susținută a unei economii majore din istorie”.

Această creștere a permis Chinei să-și dubleze PIB-ul la fiecare opt ani, devenind una din cele mai mari economii din lume. Totodată, statul chinez este cel mai mare partener comercial al S.U.A., cea mai mare sursă de importuri și cel mai mare deținător străin de titluri de stat americane, care ajută la finanțarea datoriilor federale și la menținerea ratelor dobânzilor americane la cel mai scăzut nivel.

Conform experților în economie internațională, China are în prezent cele mai multe companii pe lista Fortune Global 500, aproape 75% dintre acestea fiind întreprinderi de stat (IDS). Trei dintre cele mai mari cinci companii din lume sunt chineze (Sinopec Group, State Grid și China National Petroleum). Cele mai mari întreprinderi de stat din China dețin poziții dominante pe piață în multe dintre cele mai critice și strategice industrii, de la energie la transport maritim la pământuri rare. În baza calculelor analiștilor economici, activele combinate ale celor mai mari 96 de întreprinderi de stat din China însumează peste 63 de trilioane de dolari, o sumă echivalentă cu aproape 80% din PIB-ul global.

Susținătorii modelul chinez de economie dirijată argumentează că succesul Chinei este în mare parte atribuit faptului că guvernul este liber să-și alinieze strategia de reinvestire cu viziunea sa asupra viitorului. Acest lucru permite statului să ignore profitabilitatea pe termen scurt a diferitelor sale proiecte, cu condiția ca acestea să pună bazele unei economii mai puternice și mai expansive în anii următori. Totuși acest succes se datorează doar parțial controlului guvernamental asupra sectoarelor esențiale. În ultimii ani ponderea întreprinderilor de stat (IDS) în numărul total de companii din țară a scăzut la doar 5%, doar în sectorul productiv ponderea a rămas la 26%.

Este de remarcat faptul că așa-numitul miracol chinezesc nu ar fi avut loc dacă China ar fi implementat programele recomandate de experții occidentali. Dacă China ar fi impus reformele radicale, gen terapia de șoc, pe care Rusia și alte state est-europene printre care și România le-au acceptat cu seninătate, este posibil să fi experimentat același rezultat dezastruos. Din fericire pentru gigantul asiatic, factorii de decizie chinezi au ignorat sfaturile economiștilor occidentali și și-au dezvoltat propria agendă de reformă graduală, care a produs un succes dincolo de cele mai nebunești vise ale oricui.