Liviu Teodorescu are o soție superbă și își dorește să devină tată. ,,Mi-aș dori gemeni…”

de: BZI.ro
10:25, 06 feb. 2023

Liviu Teodorescu are o soție superbă și își dorește să devină tată. Celebrul cântăreț se declară un bărbat împlinit alături de femeia care i-a cucerit inima cu mulți ani în urmă și se bucură din plin de viața de familie. Artistul are o carieră de succes în muzică și este extrem de apreciat de publicul autohton, dar și de colegii de breaslă. Dincolo de lumina reflectoarelor, Liviu Teodorescu este extrem de discret când vine vorba de planul personal. Iată ce spune artistul despre momentele grele din căsnicie.

Liviu Teodorescu are o soție superbă și își dorește să devină tată

Liviu Teodorescu este unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România. Artistul face furori de fiecare dată când apare pe scenă și cucerește publicul cu vocea sa și energia debordantă. Cântărețul este extrem de activ și pe rețelele de socializare unde își surprinde fanii cu fotografii inedite. Acesta deține o casă superbă unde locuiește împreună cu soția sa, Iulia Iacob.

Cei doi formează un cuplu de mulți ani și se bucură din plin de viața de familie. Liviu Teodorescu a cerut-o în căsătorie pe iubita sa după 10 ani de relație, iar nunta a avut loc în maximă discreție. La fastuosul eveniment au participat prietenii apropiați și familia. Cântărețul are doar cuvinte de laudă pentru soția sa, de care este tare mândru. Iulia Iacob are un CV impresionant și este o femeie de succes.

„N-am terminat facultatea. Când am fost la primărie să ne căsătorim, a mea soție are un palmares întreg – două mastere în Drept. Eu eram acolo cu studii liceale, după care nu mai aveam ce să bifez. Și mă uitam pe foaia ei, ea bifase tot, tot era! Mă uitam la mine: școala primară, clasele 1-4, 5-8 și liceul. Asta e, măcar cânt frumos! Cea mai mare realizare a mea e că m-am căsătorit cu un om care are studii, altfel nu m-aș descurca în viață!”, a declarat artistul.

Liviu Teodorescu și Iulia Iacob formează unul dintre cele mai frumose și discrete cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi se bucură de viața de familie și își doresc să devină părinți cât mai curând. Și faimosul prezentator Andi Moisescu are o familie frumoasă, iar de când a devenit tată radiază de fericire. Deși a trecut prin momente grele în mariaj, Andi Moisescu nu s-a gândit niciodată la divorț. Și celebrul Mihai Jurca este un soț și un tată devotat. Dincolo de lumina reflectoarelor, prezentatorul se dedică vieții de familie și se declară un bărbat împlinit.

Ce spune cântărețul despre problemele din căsnicie

Liviu Teodorescu se mândrește cu soția sa, Iulia Iacob, și își dorește să devină tată de gemeni cât mai curând. Artistul crede că s-ar descurca de minune în rolul de tătic și este mai pregătit ca oricând.

„Suntem în lucru, lucrăm la asta! Mi-aș dori gemeni, am rezolva mulți dintr-o lovitură. Eventual să fie în placente separate, sau nu știu cum se numește, ca să nu semene. Am eu doi prieteni care sunt așa și zici că nu sunt gemeni. Sunt băiat și fată și nu seamănă deloc unul cu altul. Asta e situația ideală pentru mine. Și dacă seamănă, e perfect, nu e problemă, dar e o chestie așa de individualitate a fiecăruia!”, a precizat artistul.

Liviu Teodorescu a mărturisit recent că are parte de provocări în viața de cuplu, însă reușește de fiecare dată să treacă peste momentele dificile împreună cu soția sa, Iulia. Cântărețul a dezvăluit de la ce pornesc certurile, declanșate în special din cauza programului încărcat al celor doi.

,,Face și mâncare câteodată. Ne înțelegem, ne mai certăm pe curățenie așa câteodată că nu facem amândoi.”, a mai precizat acesta.

Liviu Teodorescu are doar cuvinte de laudă pentru soția sa, Iulia, și se declară un bărbat împlinit în viața privată. Cântărețul are o carieră de succes în muzică și cucerește publicul de fiecare dată când apare pe scenă sau la tv.