Lista investițiilor din județul Iași. Proiecte de zeci de milioane lei demarate prin Compania Națională de Investiții
Lista investițiilor din județul Iași cuprinde o serie de proiecte de zeci de milioane lei. Obiectivele sunt demarate prin Compania Națională de Investiții și cuprind mai multe localități din județ. În lista avizată de Companie se află proiecte legate de drumuri, așezăminte culturale, dar și săli de sport. O parte din noile investiții sunt legate de reabilitarea infrastructurii afectate de precipitațiile abundente din vara acestui an
Mai multe localități au fost prinse în lista investițiilor din județul Iași derulate printr-o instituție a statului. Zeci de milioane lei se vor aloca prin Compania Națională de Investiții pentru o serie de proiecte din județul Iași. Conform Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), proiectele la nivel național au o valoare de câteva miliarde de lei. O parte din acestea se derulează și în județul Iași.
„Valoarea totală a investițiilor aflate în implementare, din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, este de 4,7 miliarde lei. În perioada următoare se vor finaliza procedurile de achiziție publică pentru un număr de peste 200 obiective de investiții cu o valoare totală de 1,3 miliarde lei. În județul Iași sunt implementate un număr de 15 obiective de investiții: 7 așezăminte culturale, 4 lucrări în primă urgență, 2 săli de sport, 1 obiectiv din cadrul subprogramului unități sanitare, 1 obiectiv din cadrul subprogramului alte obiective de interes public sau local”, se arată într-o adresă a Ministerului Lucrărilor Publice.
Proiecte noi în lista investițiilor din județul Iași. Refaceri de drumuri afectate de precipitații pe banii CNI
În lista investițiilor apar o serie de lucrări în primă urgență. Este vorba de reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Andrieșeni. De asemenea, CNI a prins și reabilitarea drumurilor DS 410 – DS 328, DS 1, DS 400, DS 435, DC 781 afectate de precipitații abundente în comuna Balș, dar și reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de viituri în comuna Bârnova. Lista mai cuprinde și reabilitare DC 677, afectat de precipitații abundente în comuna Bivolari, dar și comuna Ciortești. În lista CNI au mai intrat și drumuri din comunele Ciurea, Dobrovăț, Comarna, Cristești, Dolhești sau Erbiceni.
„La capitolul lucrări în primă urgență mai intră și modernizarea drumurilor DS 138 sat Erbiceni, DS 212 sat Spinoasa, DS 253 și DE 813 pentru înlăturarea efectelor produse în urma calamității din data de 1.06.2019 în comuna Erbiceni. La același capitol intră și reabilitarea drumului comunal DC140, a drumurilor sătești 1224 și 1267, construirea podețelor și a unui dig de protecție în comuna Fântânele”, se arată în lista respectivă.
Proiecte noi cuprinse de Compania Națională de Investiții în județul Iași
Pe lângă lucrările în primă urgență, Compania Națională de Investiții are în derulare și alte obiective. Toate aceste proiecte se află fie în derulare, fie abia au fost propuse de către autoritățile din județul Iași. Proiectele vor fi analizate și avizate de CNI în perioada următoare pentru a fi sau nu incluse în lista de investiții din județul Iași.
„De asemenea se află în procedură de achiziție publică un număr de 14 obiective de investiții. Sunt 6 lucrări în primă urgență, 3 așezăminte culturale, 2 săli de sport, 2 obiective din cadrul subprogramului privind alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor, 1 obiectiv din cadrul subprogramului unități de învățământ de stat”, se mai arată în adresa Ministerului Lucrărilor Publice.