Lista cu tinerii fermieri din Iași care vor investi fonduri europene în afacerile din mediul rural. AFIR va vira 40.000 de euro în contul fiecărui beneficiar, fondurile fiind nerambursabile 100 la sută

de: evelina.chitoroaga
02:00, 28 sept. 2020

Doar doi beneficiari dintre cei 11 care au depus proiecte pentru obținerea banilor în cadrul măsurii pentru tinerii fermieri din Iași vor primi banii pentru a investi în afacerile din mediul rural. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale verifică proiectele depuse înaceastă perioadă în cadrul submăsurii 6.1- Instalarea tinerilor fermieri, sesiune deschisă până la data de 15 octombrie 2020. O nouă listă cu beneficiarii va fi publicată după această dată, iar ieșenii vor primi banii promiși până la sfârșitul anului 2020

Deși punctajul a fost ușor de atins în cadrul acestei sesiuni deschise pentru tinerii fermieri din Iași, doar doi beneficiari vor investi banii primiți în afacerile din mediul rural. Astfel, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va plăti fiecărui ieșean acceptat în program suma de 50.000 de euro, 100 la sută nerambursabilă. Firma Gialmar Agro din Ungheni și PFA Ionuț Popa vor demara investițiile anul viitor și vor înființa, cu banii primiți de la Uniunea Europeană, ferme zootehnice. Cei care nu au reușit să depună încă proiectele în cadrul sesiunii de finanțare deschide de AFIR, o pot face până la data de 15 octombrie 2020.

Tinerii fermieri din Iași vor investi 100.000 de euro, fonduri europene, în ferme zootehnice din mediul rural

Pragul de calitate pentru primirea proiectelor este de 25 de puncte. Din totalul de 43 de milioane de euro alocate pentru finanțare în această sesiune, tinerii fermieri mai au la dispoziție 38 de milioane de euro, dintre care 19,9 milioane de euro sunt alocați tinerilor din diaspora. Situația proiectelor depuse la zi, în timp real, dar și fondurile disponibile pot fi urmărite pe site-ul AFIR, la https://bit.ly/3kiDss2.

„AFIR îi încurajează pe toți cei interesați să depună cerere de finanțare, să consulte situația depunerilor la zi pentru a evalua corect șansele de a obține finanțare, în contextul posibilității depunerii unui număr mare de proiecte cu punctaj similar”, a declarat Anghel Ficu, director al Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR) Nord-Est.

Tinerii fermieri din Iași care depun proiecte pot obține fonduri europene în valoare de 50.000 de euro pentru fiecare proiect eligibil

În cazul proiectelor cu același punctaj, departajarea acestora se face în funcție de nivelul de calificare în domeniul agricol. De asemenea, în cazul în care există proiecte cu același punctaj și aceleași priorități, departajarea se va face în ordinea descrescătoare a dimensiunii economice a exploatației agricole exprimate prin standard output (SO). Depunerea cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită, respectiv 15 octombrie 2020, ora 16:00, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse, care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate, atinge plafonul de 150 la sută din alocarea sesiunii.

Primele fonduri europene intră în conturile fermierilor din Iași după semnarea contractelor de finanțare cu AFIR

Sprijinul financiar se acordă în baza unui plan de afaceri, sub formă de două tranșe: 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută din valoarea sumei totale de 50.000 de euro se va acorda în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși trei sau cinci ani pentru exploatațiile pomicole. Solicitanții eligibili pentru sprijinul nerambursabil, acordat prin această linie de finanțare, sunt tinerii fermieri care se instalează ca șefi unici ai exploatației agricole și persoanele juridice cu mai mulți acționari, unde un tânăr fermier se instalează.