Lipsa acută de sânge din spitalele ieșene pune în pericol viața pacienților! Medicii fac în continuare apeluri disperate către populație pentru a dona

de: evelina.chitoroaga
02:00, 16 aug. 2021

Medicii ieșeni luptă zilnic cu o problemă care pare că nu se mai sfârșește! Lipsa acută de sânge din spitalele ieșene îi pune în dificultate pe medici, dar cel mai grav este faptul că viața pacienților este pusă în pericol. Această situație se regăsește în toate spitalele, dar cel mai afectat este Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași, unde ajung cei mai mulți pacienți în stare foarte gravă. Medicii se confruntă cu această situație de mai mulți ani și cer rezerve sanguine din toate celelalte centre din zona Moldovei

Se fac în continuare apeluri disperate către toți posibilii donatori din județul Iași! Medicii ieșeni nu mai reușesc să facă față lipsei acute de sânge! Zilnic, zeci de pacienți au nevoie de transfuzii sanguine, iar viața lor este pusă în pericol. În spitalele din Iași, lipsa acută de sânge este o adevărată problemă de mai mulți ani. Cea mai afectată unitate spitalicească este Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași, deoarece acolo ajung cei mai mulți pacienți în stare foarte gravă și este nevoie urgentă de sânge. Medicii sunt nevoiți să ia din rezervele altor spitale sau centre de transfuzii din întreaga zonă a Moldovei.

„Facem un apel de suflet pentru viață. Stocurile de componente sanguine sunt aproape epuizate. În spitale, pacienții așteaptă ajutorul nostru, iar așteptarea le poate pune viața în pericol. Ați arătat întotdeauna că sunteți oameni pentru oameni, că vă pasă, că puteți da speranță vieții celor care vă așteaptă ca pe marii eroi necunoscuți. Vă reamintim că nevoile de componente sanguine sunt zilnice, iar fără dumneavoastră, imposibil de asigurat. Vă mulțumim și vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a da speranță oamenilor a căror viață depinde de dumneavoastră.

Oamenii trebuie să înțeleagă că nevoia de sânge este zilnică. Nu avem ce face, ne străduim să rezolvăm cât se poate solicitările din spitale, bineînțeles că nu reușim să le acoperim în totalitate. Este posibil ca și spitalele, știind că este un deficit de componente sanguine, să solicite mai mult decât chiar au nevoie. Lucrurile se tot rostogolesc și încercăm să o ducem la capăt. Media donatorilor pentru 10 zile este de 50-60 pe zi, iar în mare parte aceștia sunt rude sau prieteni ai pacienților”, este mesajul transmis de dr. Lavinia Scripcaru, șefa CRTS din Iași.

Intervențiile chirurgicale sunt amânate din cauza lipsei sanguine

Intervențiile chirurgicale sunt amânate câteva zile din cauza lipsei de sânge. Viața pacienților stă în mâinile donatorilor. Cadrele medicale au precizat că spitalele ieșene se confruntă cu această criză de mai mulți ani.

„Din cauza lipsei acute de sânge, unele dintre intervențiile chirurgicale și ortopedice se amână. Zilnic, aproximativ doi pacienți sunt amânați, în afara situațiilor de urgență, pentru a putea să fie asigurată o minimă cantitate de sânge în preoperator și care poate fi necesară în timpul intervenției chirurgicale. Se aduce sânge din toate județele Moldovei, s-a adus sânge și la clinica de chirurgie plastică și arsuri, unde primim pacienți din toată țara. Orice am face, nu este suficient sânge și așa a fost dintotdeauna”, a precizat prof.dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.

Puțini ieșeni au mers să doneze

În urma apelurilor disperate făcute de spitalele ieșene cu privire la lipsa mare de sânge, ieșenii s-au mobilizat. Aproximativ 60-70 de ieșeni se prezintă zilnic la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Iași, însă nici acest număr nu este suficient. Medicii ieșeni au precizat faptul că este nevoie zilnică de un număr mai mare de donatori pentru a ține sub control lipsa acută de sânge. Reprezentanții CRTS spun că ziua de vineri este cea mai bună pentru donații. Recent, mai mulți ieșeni s-au mobilizat și au venit de la aproximativ 50 de kilometri distanță să doneze la CRTS Iași. Aceștia au fost convinși de un medic din localitate, el explicându-le câtă nevoie este de sânge în spitalele ieșene. După ce primele persoane din localitatea ieșeană și-au făcut curaj să doneze, și alți localnici le-au urmat exemplul.
Doctorii fac apeluri disperate la ieșeni, pentru a dona sânge.