Liceele agricole din Iași vor primi bani de la MADR pentru specializarea tinerilor în domeniu. Au fost alocate 10 milioane de lei pentru finanțarea acestor forme de învățământ

de: Raluca Costin
02:00, 27 aug. 2020

Tinerii care vor să învețe în liceele agricole din Iași vor fi specializați în acest domeniu în cadrul unui program derulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Specialiștii din Iași susțin că astfel va fi soluționată problema lipsei forței de muncă calificată în acest domeniu. MADR a alocat 10 milioane de lei pentru finanțarea liceelor agricole din toată țara, fiind semnate deja 56 de contracte de finanțare. În program au fost selectate 3 licee din Iași

Tinerii care vor să învețe în liceele agricole din Iași vor fi specializați în acest domeniu în cadrul unui program derulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Instituția a demarat un program prin care se încearcă stoparea declinului învățământului liceal agricol. La nivelul județului Iași au fost selectate 3 licee care vor primi finanțarea de la stat în cadrul acestui program. Liceele din Iași care vor intra în programul de finanțare al MADR au mai mult de 50 la sută din specializări în domeniul agricol. Liceele din Iași selectate în program sunt Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu” Miroslava, Liceul Tehniologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei și Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” din Iași.

Asociațiile de fermieri din Iași susțin acest program și s-au implicat direct în realizarea unei strategii de practică pentru elevii acestor licee

Din regiunea de Nord-Est au fost selectate 10 licee în cadrul acestui program, iar la nivelul țării vor fi 56 de licee tehnologice finanțate de MADR. Printre măsurile programului derulat de MADR se numără elaborarea unui program de investiții pe o perioadă de 3 ani, repartizată pe unitățile de învățământ selectate și stabilirea cifrei anuale de școlarizare și înființarea de noi specializări/calificări profesionale, dar elaborarea unui model-cadru de management privind gestionarea investițiilor specifice care se va încheia între direcțiile pentru agricultură județene și unitățile de învățământ selectate.

Problema forței de muncă calificată în agricultură ar putea fi soluționată cu ajutorul acestui program

MADR a alocat 10 milioane de lei pentru finanțarea liceelor agricole din Iași, dar și din restul țării, fiind semnate deja 56 de contracte de finanțare. Astfel, toți elevii și studenții din Iași au oportunitatea de a face practică în ferme, laboratoare sau fabrici de procesare, fiind încheiate parteneriate cu fermierii, cooperativele și asociațiile din regiunea Moldovei. Specialiștii din domeniu susțin că astfel ar fi soluționată problema forței de muncă calificată în agricultură, dar și că este o normalitate să se întâmple acest lucru.

Leonard Stafie: „Este o normalitate după peste 10 ani de zile când liceele agricole au fost abandonate efectiv”

Leonard Stafie, absolvent al liceului Agricol „Mihail Kogălniceanu” Miroslava și coordonator proiect „Susținem învățământul preuniversitar agricol”, spune că aceste măsuri reprezintă o normalitate după peste 10 ani de zile când liceele agricole au fost abandonate efectiv de către ministerul de resort, în speță ministerul agriculturii.

„Dar cu o floare nu se poate face primăvară, așadar sunt multe de făcut pentru liceele agricole ca acestea să revină la ceea ce au fost odată. Dar cum speranța moare ultima, credem că efortul Fundației Ferma și a Nicoletei Dragomir cu privire la promovarea și susținerea liceelor agricole nu este în zadar. Mai sunt multe de făcut și în privința programei școlare, a manualelor de specialitate, cât și a structurii organizatorice a acestora”, a spus dr. ing. Leonard Stafie, specialist în avicultură.

Fermierii din Iași care angajează tinerii în agricultură, acvacultură și industria alimentară, beneficiază de un ajutor de la stat

Orice agricultor care vrea să angajeze tineri în domeniu și vrea să beneficieze de ajutorul acordat de stat poate depune dosarele la Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a alocat la nivel național suma de 4 milioane de lei în acest an, cu un milion de lei mai mult față de anul trecut. Banii sunt acordați pentru stimularea angajării tinerilor în agricultură, acvacultură și industria alimentară. Banii sunt utilizați pentru acordarea unor facilități fiscale atât pentru angajator, cât și pentru angajat.

Numai doi fermieri din Iași au depus dosarele în anul 2019 pentru a obține banii de la MADR

Astfel, fermierul care angajează doi tineri va primi un sprijin lunar de 1.000 de lei pentru fiecare dacă tânărul are studii superioare în domeniu, de 750 de lei, pentru persoanele cu studii medii de specialitate și de 500 de lei pentru persoanele fără studii. Banii sunt acordați de MADR. De asemenea, angajatul beneficiază de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut. Programul vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri în vederea angajării, cu normă întreagă, a tinerilor beneficiari ai programului pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni.