Liber la ucis animelele! Guvernul a adoptat un OUG referitor la permiterea împuşcării urşilor

de: cristian.george
12:12, 22 iul. 2021

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanța de Urgență care prevede intervenția în cazul atacurilor urșilor. Potrivit ordonanței, intervenția în cazul urșilor care ajung în intravilanul localităților se va face „gradual”, extragerea prin împușcare fiind meționată în cazul în care „siguranţa şi securitatea cetăţenilor sau a bunurilor sunt puse în pericol”. „Primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul”, a scris ministrul Mediului, Tanczos Bârnă, după adoptarea actului normativ.

OUG prevede că „intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual” prin următoarele metode:

îndepărtarea prin diverse mijloace;
tranchilizare și relocare;
extragere prin eutanasiere sau împușcare.
În cazul în care exemplarul îndepărtat prin alungare revine în mod repetat, echipa de intervenție procedează la intervenţia prin tranchilizare şi relocarea acestuia. Tranchilizarea va fi efectuată de medicul veterinar.

Însă, dacă ursul pune în pericol siguranța cetățenilor, a bunurilor sau a echipei de intervenție acesta va putea fi ucis.

 

Echipa de intervenție este condusă de primar/viceprimar și este formată din jandarm, vânător și medic veterinar, iar decizia daca animalul este ucis sau nu aparține echipei de intervenție.

„Există și situații în care se va recurge direct la împușcare dacă te-ai trezit cu ursul în casă. Acestea sunt situațiile de exepție. În restul cazurilor intervenim prin alungare, respectiv prin relocare. Decizia nu se ia la întâmplare. Nu cred că își asuma cineva ca la încheierea procesului verbal să scrie altceva decât ce a văzut acolo”, a declarat, miercuri, secretarul de stat din ministerul Mediului, Robert-Eugen Szep.

De asemenea, proiectul prevede că „împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate constituie contravenție și se sancţionează cu amendă contravențională între 7.000 și 10.000 lei.”

Ordonanța prevede că pot fi împușcate și ursoaicele cu pui, caz în care puii vor ajunge într-un adăpost. Ministrul Mediului spune că Ordonanța „descentralizează” procedura de intervenție.

„Conform actului normativ, în cadrul fiecărei unitate administrativ teritorială se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului.

Sunt ferm convins că nu noi din București trebuie să decidem care este ursul de care se teme o localitate întreagă, ci tocmai din aceste considerente am descentralizat procedura decizională: primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul.

Totodată, actul normativ aprobat astăzi asigură o bază legală pentru ca primarii să își poată apăra comunitatea de pericol în condițiile legii, fără frică”, a scris ministrul Mediului, pe Facebook.

După ce ursul este împușcat, blana și craniul exemplarului ucis se predau Gărzilor forestiere, rămân în proprietatea statului, iar carcasa exemplarului extras prin împușcare revine gestionarului care a efectuat extragerea, adică fondurilor de vânătoare.

Costurile privind gestionarea exemplarelor extrase prin eutanasiere sau împuşcare vor fi suportate de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin autoritatea publică locală care are contract de permanenţă cu Gestionarul sau prin Garda forestieră, în cazul în care intervenția a fost efectuată de aceasta din urmă.

După ședința de guvern, premierul Florin Cîțu a anunțat că a cerut de la ministerul Mediului o strategie pe termen lung pentru gestionarea populației de urs.