Lia Olguța Vasilescu a intervenit în scandalul pensiilor speciale. Iată ce spune aceasta
Deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu a intervenit în scandalul pensiilor speciale. Aceasta a sesizat un detaliu pe care nu s-a pus accent. Concret acest proiect de lege se referă la impozitarea diferenței dintre pensia specială și cea realizată pe baza contributivității.
„Am vazut, in spatiul public, tot felul de opinii. Printre altele, ca sunt pensionari cu o pensie de peste 7.000 de lei carora nu ar trebui sa li se aplice procentul de 85 la suta, fiindca au contribuit mult si pensia lor contributiva depaseste acest prag. Ii invit sa citeasca legea cu atentie.
Pensia speciala sau de serviciu are doua componente: partea contributiva si bonusul acordat de statul roman. Daca partea lor contributiva trece de 7.000 lei, impozitul ramane de 10 la suta, exact ca in sistemul public. De exemplu, daca o pensie este de 20.000, iar partea pentru care s-a contribuit este de 10.000, pana la 10.000 se aplica 10 la suta impozit, iar pentru ceilalti 10.000 se aplica suprataxarea.
Deci aceasta lege respecta paralelismul cu legea pensiilor publice. Am vazut si multe pareri ca pensiile speciale trebuiau eliminate. Va reamintesc ca un astfel de proiect de lege a fost deja declarat neconstitutional.
Insist sa spun ca daca se va aplica formula de calcul din noua lege a pensiilor publice, nu va mai fi nevoie de pensii speciale, fiindca cresterile din sistemul public vor asigura o pensie mai mult decat decenta pentru toti romanii, nu doar pentru anumite categorii”, a scris Lia Olguța Vasilescu.
Olguța Vasilescu, despre pensii: „Cerem Guvernului să respecte legea!“
Lia Olguța Vasilescu a anunțat joi că PSD a decis depunerea unei moțiuni de cenzură dacă Guvernul modifică Legea pensiilor publice și nu mărește punctul de pensie cu 40%.
„Biroul Permanent Național al partidului a aprobat depunerea unei moțiuni de cenzură în momentul în care Guvernul va modifica prin ordonanță de urgență Legea pensiilor publice. În momentul în care o vor adopta, vom începe strângerea de semnături pentru depunerea moțiunii de cenzură”, a anunțat Lia Olguța Vasilescu, după ședința BPN al PSD.
Ea a mai spus că i se pare inadmisibil ca Executivul să spună că nu are bani pentru majorarea pensiilor.
”Cerem Guvernului să respecte legea. Ei au cerut persoanelor vârstice să respecte legea, să nu mai iasă din casă să-și vadă rudele. Este momentul în care și guvernul trebuie să respecte persoanele vârstnice. Orice virgulă vor modifica în Legea pensiilor vor avea parte de moțiune de cenzură”, a mai spus Vasilescu.
Potrivit legii pensiilor publice, punctul de pensie trebuie majorat cu 40% începând cu 1 septembrie.