Leo de la Strehaia, aproape de eliberare? Ce veste a primit de la avocați
Leo de la Strehaia, autointitulatul Prinț al Țiganilor, pare tot mai aproape de eliberare după ce judecătorii au fost de acord să-i reanalizeze dosarul. Astfel, avocații acestuia au depus o contestație în anulare, după ce au mai avut o încercare de forțare a eliberării acestuia la sfârșitul anului. În cazul de față, sunt vești bune pentru Leo de la Strehaia, care a fost încarcerat pentru 2 ani și jumătate.
Leo de la Strehaia a ajuns în spatele gratiilor anul trecut, în toamnă, după ce magistrații l-au condamnat pentru evaziune fiscală. Totodată, în același dosar a fost încarcerată și mama acestuia, un frate vitreg dar și un văr de-al său. Cu toate că încă de anul trecut, Leo a început să și muncească pentru a-și reduce pedeapsa, el vrea să scape mai repede de pușcărie.
Leo de la Strehaia, aproape de eliberare?
Prințul Țiganilor ar putea scăpa de închisoare la doar 4 luni după ce a ajuns după gratii. Și aceasta deoarece Leo de la Strehaia a obținut o victorie importantă în instanță, cu ajutorul avocaților săi. Inițial, Ion Stelică Mihai, cunoscut drept Leo de la Strehaia, a încercat să forțeze eliberarea chiar înainte de Anul Nou. Atunci nu a avut noroc, în schimb, judecătorii au fost de acord să-i reanalizeze dosarul ceea ce înseamnă, oricum, o victorie importantă pentru el. Oricum, Leo încearcă și reducerea pedepsei după ce a început să muncească la magazia de alimente a închisorii.
Pe 28 decembrie 2021, judecătorii de la Curtea de Apel București au admis „în principiu” contestația în anulare formulată de Leo de la Strehaia, împotriva sentinței penale din 29 septembrie, cea care l-a trimis după gratii pentru 2 ani și jumătate. În aceeași ședință s-a stabilit respingerea cererii de suspendare a executării deciziei, ceea ce înseamnă că Leo va aștepta decizia finală în spatele gratiilor. Constestația în anulare reprezintă o formă extraordinară de atac al unei hotărâri judecătorești iar admiterea ei aduce automat anularea predentei decizii.
De ce a ajuns Leo de la Strehaia în spatele gratiilor
Ion Stelică Mihai a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare, fiind acuzat de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat. Mai pe scurt, Leo de la Strehaia a făcut evaziune fiscală.
Acesta fusese trimis în judecată în 2017 pentru contrabandă cu benzină, prejudiciul calculat fiind de circa 3 milioane de euro. Cu toate acestea, Leo de la Strehaia susține însă că nu el e autorul infracțiunilor și că, în realitate, este vorba despre o fiirmă a tatălui său, care, între timp, a decedat. Mai mult, Leo a reclamat faptul că nu i s-a dat dreptul la apărare de către magistrați. Pe de altă parte, în cazul în care procesul s-ar mai fi lungit, exista pericolul ca faptele să se prescrie. În altă ordine de idei, prin admiterea contestației în anulare, Leo de la Strehaia este tot mai aproape de eliberare.