Legumicultorii din Iași, nemulțumiți de suspendarea programului „Tomata”. Fermierii vor primi noi ajutoare financiare pentru legumele din spații protejate
Legumicultorii din Iași nu mai pot accesa ajutorul de 3.000 de euro acordat anual, în programul „Tomata”. Unul dintre cele mai de succes programe derulate în ultimii trei ani a fost suspendat din cauza lipsei fondurilor alocate pentru plata ajutoarelor de minimis. Producătorii din Iași au investit aproape un milion de euro în sistemele de încălzire și pentru creșterea suprafețelor cultivate, bani obținuți în perioada 2017-2020
Legumicultorii din Iași sunt nemulțumiți de decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) privind programul „Tomata”. După trei ani în care sute de producători de roșii în solarii, din Iași, au obținut banii de la stat, ajutorul de minimis nu se va mai acorda în anul 2021 din cauza lipsei fondurilor. Producătorii din Iași care au obținut banii în programul „Tomata”, în anii precedenți, susțin că ar fi vrut și anul acesta să depună cererea pentru că mai au nevoie de bani pentru sisteme de încălzire sau pentru extinderea solariilor. Potrivit reprezentanților MADR, cei 88 de milioane de euro, suma acordată pentru ajutoarele de minimis, trebuie împărțiți pentru a acoperi toate programele derulate în acest an pentru beneficiarii care se încadrează la ajutoarele de minimis, cum sunt apicultorii sau cultivatorii de legume.
Legumicultorii din Iași au obținut aproape un milion de euro de la stat, în programul „Tomata”
Mihai Coste, unul dintre legumicultorii din Iași care a obținut 3.000 de euro, la hectar, pentru tomatele din solarii, spune că ar mai avea nevoie de bani pentru un sistem de încălzire.
„Noi am primit banii în 2019 ca să ne extindem suprafața pentru că aveam cerere mare și ne mai trebuia un solar sau două. Am primit 3.000 de euro care ne-au ajutat foarte mult. Avem mulți vecini în comună care la fel, au luat banii, și au cumpărat centrale. Noi nu am apucat să schimbăm la noi, în solarii, centrala, și de aceea am fi vrut să mai luăm și anul acesta banii. Nu e bine că au închis programul. Noi avem pierderi de anul trecut, nu am mai vândut la piață, și avem nevoie de bani”, spune Mihai Coste, din comuna Șipote.
Începând din anul 2020, suma maximă pe care o putea obține un legumicultor din Iași, drept ajutor de minimis pentru cultura de tomate în spații protejate, solar sau seră, este de 3.000 de euro pentru o suprafață minimă de 1.000 de metri pătrați și o producție minimă, valorificată cu acte, de 3.000 de kilograme.
Legumicultor din Iași: „Aș fi depus și acum cererea la Direcția Agricolă dacă se deschidea programul”
Banii acordați în perioada 2017-2020, aproape un milion de euro, pentru legumicultorii din Iași, au reprezentat un real sprijin pentru cei care erau noi pe piața producătorilor de tomate, din Iași, cum este Petru Radu.
„Noi am investit câțiva bănuți în solarii după ce ne-am întors din străinătate și au mai rămas niște economii. Am băgat banii în două solarii și pentru că mai aveam nevoie de niște bani pentru încălzire, am fost sfătuiți de un prieten care e pe piață de mulți ani să luăm banii de la stat, că lui i-au prins bine. Și pe noi ne-au ajutat după ce i-am luat pentru că așa am băgat căldură în toate solarele. Aș fi depus și acum cererea la Direcția Agricolă dacă se deschidea programul”, spune Petru Radu.
Fermierii din Iași înscriși în programul „Tomata” au, în medie, între 5.000 de metri pătrați și un hectar cu sere cu legume
Pentru obținerea sumelor de la stat, fermierii trebuiau să dețină o suprafață cultivată cu roșii în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror raza administrativ-teritorială se află serele cu tomate, să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor completat începând cu data înființării culturii. Aceste condiții au fost ușor de îndeplinit de fermierii din Iași mai ales că mulți dintre aceștia erau familii cu tradiție în cultivarea legumelor, cum sunt cei de la Târgu-Frumos, comunitatea de lipoveni care a obținut cei mai mulți bani de la MADR pentru roșiile cultivate în sere. Potrivit reprezentanților Direcției Agricole Iași, numărul beneficiarilor de ajutorul de minimis la tomate a crescut anual, cei mai mulți legumicultorii eligibili fiind înregistrați în anul 2020.