Legenda sângeroasă din Munții Rodnei. Iată cum a luat ființă Cascada Cailor

de: BZI.ro
12:45, 22 apr. 2024

Cascada Cailor din Maramureș este faimoasă pentru frumusețea sa, fiind vizitată de un număr mare de turiști. Cu toate acestea, puțini cunosc legenda sângeroasă care însoțește acest loc.

Cascada Cailor este situată în apropiere de stațiunea turistică Borșa, în partea de nord-est a Munților Rodnei.

Se află la altitudinea de 1300 de metri, iar căderea de apă este de 90 de metri, fiind vorba despre cea mai mare cascadă din România.

Locul este vizitat de turiști atât pentru frumusețea sa, cât și pentru legendele care s-au născut aici.

Cascada Cailor din Maramureș, un loc cu o legendă sângeroasă

Potrivit unei legende, Muntele Piatra Rea era locul unde localnicii își țineau hergheliile de cai, începând de primăvara până toamna. Aici, caii se desfătau cu pășunile bogate, însă erau mai mereu atacați de urși.

„Într-o noapte în care o furtună monstruoasă a pus stăpânire pe întreg cerul, în care tuna și fulgera, ursul a ieșit din nou înfometat, iar caii, fiind speriați de atacul animalului, dar și de zgomotele și luminile puternice ale cerului, au încercat să fugă, însă au căzut în prăpastie.

Oamenii spun că în acea noapte au pierdut undeva la 15 cai, iar în urma nenorocirii, au decis să numească locul „Cascada Cailor”, a povestit Claudiu Iușan, biolog la Parcul Național Munții Rodnei, pe Facebook.

Aici, caii se desfătau cu pășunile bogate, însă erau mai mereu atacați de urși.