Legea zero gaze pentru România
Legea pentru care a făcut pușcărie politică Liviu Dragnea, a fost măturat de la șefia PSD, iar PSD a fost blagoslovit de Klaus Iohannis cu expresia „ciuma roșie” și legea pentru care parlamentarul Iulian Iancu a făcut atac de cord, a fost și mai rău amputată. Și, în această formă, a trecut pe repede înainte prin Senat. Iar ieri a stârnit un imens scandal în Camera Deputaților, care este decizională. După ce alaltăieri George Simion, în numele AUR, a protestat, pe bună dreptate, pentru punerea pe ordinea de zi a plenului a acestui important act normativ, care încă nu fusese dezbătut în Comisie. Este legea zero gaze pentru România.
Pare de necrezut, însă această lege, care reglementează situația perimetrelor offshore și onshore de gaze și petrol, reprezintă o fenomenală prestidigitație, la capătul căreia statul român, care în definitiv deține întreaga bogăție, nu se alege în mod gratuit cu nici măcar un metru cub de gaze și nici cu vreun baril de petrol. Ca să fie foarte clar, toate statele normale la cap care permit exploatarea zăcămintelor lor de către companii străine, pe socoteala exclusivă a acestora și cu condiția reabilitării mediului, obțin gratuit minimum 40% din producția totală, la care se adaugă, desigur, redevențele. România – nimic. Absolut nimic! Și aici intervine o șmecherie.
Marea găselniță a acestui act normativ adoptat pe repede înainte, inventat exclusiv pentru interesul titularilor de acorduri petroliere, este așa-numitul drept de preemțiune. Cetățenilor români li se spune că noutatea acestei legi, elaborată și adoptată în interes național, pentru ca, vezi Doamne, această țară să dobândească o deplină independență energetică și venituri substanțiale pentru a se moderniza, ar fi dreptul de preemțiune. Adică dreptul de a fi noi primii care cumpărăm, desigur la prețul pieței, pe care îl fixează alții, atât de mult cât dorim din cantitățile extrase. Prima precizare pe care doresc să o fac este că acest drept de preemțiune exista și în reglementările anterioare. Deci nu reprezintă nimic nou. Iar a doua precizare necesară este că acest drept nu ne acordă absolut niciun avantaj, în condițiile în care România nu devine cu adevărat un hub regional al comerțului cu gaze naturale. Pentru a fi hub, este necesar ca prețul gazelor să fie jucat în jos și în sus nu la bursa de la Viena sau pe alte burse, ci la bursa de la București. Ceea ce nu se întâmplă și nu se va întâmpla.
În consecință, pentru multă vreme de acum încolo, poate pentru totdeauna, atâta timp cât vom mai dispune de asemenea rezerve, România își cedează cu generozitate în totalitate unor companii străine și respectiv altor state dreptul de a prospera de pe urma propriei bogății. Și cu ce ne vom alege totuși? Cu un mediu maritim dat peste cap. Și, probabil, cu un litoral afectat.