Legea pandemiei, săptămâna de foc

Este săptămâna cheie. Urmărită cu sufletul a gură. De întreaga populație. De analiștii politici. De mediile internaționale. La capătul acestei săptămâni, vom ști cât este teatru și cât este politică autentică în rolul pe care și l-a asumat PSD. Și cât de puternic sau cât de labil este în realitate regimul Iohannis.

Legat de legea pandemiei, din ce în ce mai mulți analiști au lansat teza conform căreia regimul Klaus Iohannis a instaurat o formă de dictatură. Sau este pe cale să o instaureze. Dovada constă în modul în care este formulată legea pandemiei. În fomula actuală, această lege permite abuzuri extreme, unele ușor de imaginat pentru toată lumea, altele de neimaginat pentru cei mai mulți. Și conține prevederi care sunt valabile și pentru guvernări ulterioare, orchestrate nu numai de PNL, ci și de alte partide. În Camera Deputaților, PSD s-a predat. Cu arme și bagaje.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

Zi decisivă! Românii ar putea vota direct in turul II, între Lasconi şi Georgescu. Înalta Curte judecă contestaţia la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

După ce a agitat de mai multe ori securea de război, insistând pe bună dreptate asupra faptului că actul normativ propus de Guvern este o lege zombi extrem de periculoasă pentru democrație, pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru suveranitatea națională și de un folos minim pentru combaterea pandemiei, Marcel Ciolacu, acționând pe post de dronă, s-a întâlnit pe neașteptate cu Raed Arafat. Cu un simplu secretar de stat. El fiind ditamai șeful Camerei Deputaților, președinte al PSD și lider al opoziției. Nu a negociat, așa cum ar fi fost cazul, cu premierul Ludovic Orban. Și nici măcar cu Ministrul Sănătății. Ci doar cu un subordonat al acestuia. Iar Raed Arafat l-a făcut arșice. L-a călcat în picioare. L-a obligat să se predea. Ciolacu a intrat în acest dialog, afirmându-și convingerea că legea propusă de Guvern e proastă. A ieșit în scurt timp convins că e bună. Colegii săi de partid au rămas în aer. Afirmaseră zile la rând cu argumente, pe toate canalele de televiziune, că legea pandemiei este plină de vicii și de capcane. La scurt timp după discuția Ciolacu-Arafat, PSD a intrat în silenzio-stampa. Și imediat, în Camera Deputaților, pesediștii au votat cu ambele mâini legea pandemiei. O înfrângere totală, pe care și-au administrat-o singuri. Un autogol de mari proporții. După care cartoful fierbinte a zburat la Senat.

PSD mai are o șansă. O șansă slabă. Să dreagă busuiocul în Senatul României, Care e Cameră decizională. Dar Ciolacu iese prost oricum. Iese mai prost decât legea proastă. Dacă subordonații săi pe linie de partid, senatorii PSD promovează cuvenitele amendamente ale legii pandemiei, se va spune pe bună dreptate că senatorii sunt buni, în timp ce deputații sunt răi. Partidul, în mentalul colectiv, se împarte astfel în două. În două jumătăți, între care există sensibile diferențe. Iar Ciolacu e strivit la mijloc. Dacă, dimpotrivă, în Senat se merge din nou pe aprobarea legii, atunci toți cei care au contestat-o se fac literalmente de râs. Ciolacu apare și mai bine desenat în calitate de dronă, iar PSD își pierde orice credibilitate ca partid de opoziție.

Este săptămâna de foc și pentru regimul Iohannis. În acestă bătălie, se vede din ce în ce mai limpede în fundal mâna președintelui și a serviciilor secrete. De aceea, vorbim nu de administrația Iohannis, ci de regimul Iohanns, pentru că regimul cuprinde și instituțiile de forță. Și la nevoie chiar și partidele din opoziție. Chiar și partidul cel mai important, care este PSD. Dacă regimul Iohannis câștigă în această încleștare – și mi-e teamă că va câștiga – atunci viața politică din România se dezechilibrează de tot. Pentru o vreme, vom avea partidele aflate la putere, sub care, într-un veritabil sandviș, vor sta docile, ascultătoare, partidele din falsa opoziție. Iar întreaga viață politică va fi manipulată de președinte, cu sprijinul instituțiilor de forță, cu complicitatea opoziției și, la vedere, cu partidul prezidențial scos în față.